Pentru prima oară de când mă uit la Jocurile Olimpice, la Rio voi susţine două echipe. Pe lângă sportivii din delegaţia României, şi într-o oarecare măsură şi cei care reprezintă Republica Moldova, voi ţine şi cu „Echipa Refugiaţilor”.

Asta pentru că pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice, la Rio refugiaţii vor fi la rândul lor reprezentaţi în competiţiile sportive. Cei peste 21 de milioane de cetăţeni ai planetei, care au fost forţaţi de războaiele civile din ţările lor să se mute peste graniţe, vor fi reprezentaţi de o delegaţie de 10 sportivi. Printre aceştia se numără cinci atleţi din Sudanul de Sud, un etiopian, doi sportivi din Republica Democrată Congo şi doi sirieni. Oameni care au fugit de războaiele din ţările lor sau de persecuţiile din ţări aflate în perioade postconflict.

16 - Rio - Olimpiada - Refugiati

De departe cea mai impresionantă poveste este cea a siriencei Yusra Mardini[1]. Originară din Damasc, Yusra era campioană a Siriei la nataţie la 100 şi 200 de metri. În momentul în care casa ei a fost distrusă din cauza războiului civil ce bântuie Siria de cinci ani, Yusra şi sora ei, Sarah, au decis să ia calea exilului. Cele două surori au ajuns în Liban şi apoi în Turcia. Acolo au pornit alături de alţi 18 refugiaţi înspre Europa într-o mică bărcuţă de cauciuc menită să găzduiască nu mai mult de 7 persoane. Din cauza greutăţii suplimentare, motorul s-a stricat în mijlocul Egeei. Astfel, cele două surori, împreună cu alte două persoane, au coborât din barcă şi au împins-o timp de trei ore până au ajuns în siguranţă pe Insula Lesbos. Din Grecia, Yusra a mers cu trenul până în Germania, unde s-a antrenat la bazinul olimpic de la Berlin, construit cu prilejul Olimpiadei „naziste” din 1936.  Acolo a aşteptat o decizie favorabilă din partea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), care a oferit şansa refugiaţilor să fie reprezentaţi la Rio.

„Suntem ambasadorii tuturor refugiaţilor. Nu vom uita şansa pe care ne-aţi oferit-o”, promite Yiech Pur Biel, un maratonist originar din Sudanul de Sud.

„Încă suntem oameni. Nu suntem doar refugiaţi. Suntem ca toţi ceilalţi din lume. Putem face ceva, putem obţine ceva. Nu noi am decis să ne părăsim ţările, să devenim refugiaţi… Promitem că vom face tot ce ţine de noi pentru a inspira pe toată lumea”, a declarat Yusra Mardini.[2]

„Am vrut să dăm o rază de speranţă pentru toţi refugiaţii din lume. Aceşti atleţi grozavi vor demonstra tuturor că, în ciuda tragediilor pe care le-au întâmpinat, oricine poate contribui societăţii prin talent şi, cel mai important, prin puterea spiritului uman”, a adăugat preşedintele CIO Thomas Bach.[3]

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Refugiaţi din cadrul Naţiunilor Unite (UNHCR), pe glob există în acest moment peste 21 de milioane de refugiaţi, peste 65 de milioane de persoane strămutate forţat de la domiciliu şi 10 milioane de apatrizi[4].

[1] http://metro.co.uk/2016/07/29/meet-the-teen-who-escaped-war-in-syria-to-go-for-olympic-gold-6037566/

[2] https://www.youtube.com/watch?v=_gibfK0NV4I

[3] https://www.olympic.org/news/refugee-olympic-athletes-deliver-message-of-hope-for-displaced-people

[4] http://www.unhcr.org/uk/figures-at-a-glance.html

Sursa foto: olympic.org

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu