Traficul de arme sau despre Europa de Est în rolul acarului Păun

Reportajul Sky News despre presupușii traficanți români de arme, real sau fabricat, în orice caz cu detalii demne de o comedie ieftină, nu este decât al doilea episod al unui serial mai lung.

Primul episod a fost difuzat acum trei săptămâni, când un raport al Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) și Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) arăta că arme în valoare de 1,3 miliarde de euro ar fi plecat din țări precum Croația, Cehia, Slovacia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria și România, prin Arabia Saudită, Iordania și Turcia, și ar fi ajuns în cele din urmă în Siria.

Presa occidentală (evident, și cea rusă) a preluat subiectul ca fiind unul senzațional și l-a asezonat cu mustrările de rigoare din partea oficialilor europeni x și y la adresa statelor est-europene, puse la colț pentru că ar fi trebuit să sufle și în iaurt atunci când ar fi vândut arme în Orient.

Ce să mai zică oficialii croați și sârbi că țările de destinație ale armelor sunt de fapt state prietene ale Occidentului, Turcia fiind chiar aliat NATO? Cine să verifice în ce cantități este exportat echipament militar greu către aceste state de către SUA și alți parteneri occidentali? Cine să se mai uite că o parte din armele trimise din România și Bulgaria au de fapt documente americane, transporturile către Iordania și Turcia fiind supervizate chiar de către Comandamentul militar pentru Operații Speciale al SUA şi având probabil destinaţia finală Armata Liberă Siriană (adică presupuşii băieţi buni, care se bat şi cu Assad şi cu Statul Islamic)?

Nu, nu și nu! Est-europenii, mai ales ăștia de mâna a doua, din Balcani, sunt cei mai vinovați pentru măcelul din Siria, terorism, încălzirea globală, dispariția balenelor cu cocoașă etc. Sau cel puțin asta ar trebui să creadă plebeul eurosceptic și antimigraționist din Europa de Vest.

Să fim serioși! Siria este unul dintre punctele nevralgice ale geopoliticii mondiale unde se înfruntă interesele unui număr important de actori de importanță regională și mondială. Mizele sunt atât de mari și încrâncenarea atât de puternică după cinci ani de lupte, încât orice urmă de idealism din politica acestor actori a dispărut, chiar și în rândul celor care proclamă drepturile omului și democrația ca valori fundamentale.

În toată această colosală înfruntare, pigmeii din Europa de Est au singurul rol de a fi o za în lanțul de aprovizionare cu armament a pionilor care se înfruntă în Siria, la comanda marilor jucători de șah geopolitic. Atât și nimic mai mult.

Totuși, pentru spectatorii neavizați la acest joc, din când în când deranjați de către un atentat terorist sângeros, tocmai această za a fost adusă în lumina reflectoarelor.

„Rumegaţi, fraierilor, nu vă mai plângeţi că v-aţi plictisit de şahul din Siria! Lăsaţi-ne să ne vedem de joc în continuare!”

Cât despre pigmeii din Estul Europei cui îi pasă?

Şi atunci, îmi pun eu întrebarea, dacă România tot este pigmeul pigmeilor, mai are rost să ne mirăm că a venit şi episodul doi, încă mai prost decât primul, turnat chiar aici, la noi?