Reprezentanți ai celor 193 țări membre ale ONU au adoptat luni în cadrul unui summit extraordinar desfășurat la New York Declarația pentru Refugiați și Imigranți, prin care se încearcă limitarea proporțiilor fenomenului, ajuns la cote maxime după cel de-al doilea război mondial.

65,3 milioane de persoane sunt nevoite în acest moment să își părăsească domiciliile, conform cifrelor oficiale prezentate de ONU, ceea ce dovedește eșecul comunității internaționale până în acest moment în a limita migrația generată de problemele politice şi economice.

„Adevărul trist este că acest summit a fost convocat pentru că în cea mai mare parte am înregistrat eşecuri. Am înregistrat eşecuri faţă de poporul îndelung suferind al Siriei, nereuşind să terminăm războiul la începuturile sale. Am înregistrat eşecuri faţă de alţii, în zone de acum cronice de conflict, din acelaşi motiv. Am înregistrat eşecuri faţă de milioane de imigranţi care merită cu mult mai mult decât vieţi întregi marcate de umilinţă şi disperare”, a spus  Zeid Ra’ad al-Hussein, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Declaraţia de la New York privitoare la Refugiaţi şi Imigranţi nu conţine prevederi obligatorii, dar creează standarde de gestionare a situaţiilor în care se înregistrează migraţii în masă.

În opinia secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, summit-ul reprezintă un nou punct de reper în „eforturile colective de gestionare a provocărilor reprezentate de mobilitatea umană”, în timp ce declaraţia va însemna „mai mulţi copii care vor putea merge la şcoală, mai mulţi muncitori care pot căuta în siguranţă de lucru în străinătate, fără a fi la cheremul traficanţilor şi mai multe persoane care vor avea opţiuni reale dacă se mută odată ce se încheie un conflict.”

Preşedintele Barack Obama va avea şi o întâlnire cu liderii a 50 dintre cele mai importante corporaţii din lume pentru a discuta despre posibilităţile pe care mediul privat le întrevede pentru a ajuta în problema migraţiei globale.

Sursa: The New Arab

 

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu