Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, a declarat pentru Deutsche Welle că regimul de vize pentru accesul cetăţenilor ucraineni în UE va fi liberalizat din luna octombrie, informează Reuters.

„Sper şi sunt convins că aceasta se va întâmpla în octombrie. Sunt semnale foarte pozitive atât din partea statelor membre UE, cât şi din partea Parlamentului European. De aceea ar trebui să se întâmple acest lucru”, a precizat Hahn cu referire la liberalizarea regimului de vize.

Anterior, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, afirmase că se aşteaptă ca Parlamentul European să se pronunţe pozitiv în chestiunea liberalizării regimului de vize cel mai târziu în luna noiembrie a acestui an.

Sursa foto: one-europe.info

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu