Politizarea instituțiilor și corupția sunt considerate “originea” majorității problemelor, care destabilizează Moldova. La începutul lui 2016, UE a condamnat tranșant practica de politizare a instituțiilor din Moldova, alături de alte multe deficiențe ale guvernării (Concluziile Consiliului UE din februarie 2016). Comisarul Johannes Hahn a sugerat în timpul vizitei sale de la Chișinău (septembrie 2016) că politizarea instituțiilor trebuie să fie eliminată (IPN, 3 octombrie 2016).  Același mesaj vine cu regularitate și din partea Șefului Delegației UE de la Chișinău, Pirkka Tapiola. Politizarea instituțiilor din justiție, organele de urmărire penală și de combatere a corupției, dar și a administrației publice locale, figurează la fel drept provocări majore în Analiza Comună privind situația din Moldova, realizată de către UE și alți parteneri de dezvoltare și făcută publică recent (13 octombrie 2016).

Lucrurile însă se schimbă foarte greu, guvernarea coordonată de PDM și Vladimir Plahotniuc arătându-se nepregătită să demareze eliberarea instituțiilor de sub influența sa politică (de ex, Procuratura Generală, CNA). Toate acestea indică asupra faptului că eradicarea fenomenului “statului capturat” rămâne a fi o misiune dificilă. Or, pe de o parte, forțele politice anti-oligarhice necesită încă timp pentru a se consolida. Pe de altă parte, partidul de la guvernare, asociat cu interesele oligarhice, depune eforturi considerabile pentru a se menține la putere și a promova modelul de guvernare “oligarhizat” atât în țară, cât și în exterior. Ca urmare, Partidul Democrat reușește în aproximativ un an să ajungă de la 5% încredere publică în 2015 (IRI, noiembrie 2015) la 10% înainte de alegerile prezidențiale din octombrie 2016 (IRI, octombrie 2016).

 “Stat capturat” – fenomen regional, vizibil nu doar în Moldova

La finele lui 2015 și începutul lui 2016, odată cu învestitura Guvernului lui Pavel Filip, are loc monopolizarea directă a puterii de către PDM, urmată de intensificarea simptomelor “statului capturat” în Moldova. Dar acest fenomen nu este nicidecum nou nici pentru Moldova și nici pentru regiune.

Anterior, manifestările “statului capturat” au fost vizibile în Moldova, dar erau fie mai discrete și necunoscute de către public (guvernarea Partidul Comuniștilor din Moldova (PCRM) – perioada 2001- aprilie 2009), fie erau determinate de mai multe grupuri oligarhice (tandemul PLDM-PDM iulie 2009-octombrie 2015), care separau sferele de influență.

La nivel regional, în rândul țărilor semnatare ale Acordului de Asociere și DCFTA, avem situația Georgiei, unde oligarhul Bidzina Ivanishvili este considerat conducătorul din umbră al țării. Însă implicarea lui Ivanishvili în procesul decizional este mai subtilă și practic invizibilă. Astfel, opinia publică georgiană este la curent cu existența lui Ivanishvili, dar criticile sunt direcționate preponderent spre “interfața politică” a acestuia și rar asupra oligarhului. Chiar și în condițiile unor nemulțumiri față de deficiențele guvernării, Partidul “Visul Georgian”, asociat cu Ivanishvili, a reușit să-și adjudece o victorie majoră (circa 48% din voturi) la alegerile parlamentare de la începutul lui octombrie 2016 (Euractiv, 10 octombrie 2016). Acest lucru arată că guvernarea, deși este legată de Ivanishvili, se descurcă în a-și asigura o legitimitate suficientă, pentru ca populația să o accepte, chiar dacă planează suspiciuni că aceasta nu adoptă decizii în deplină autonomie față de cercurile oligarhice.

O poziție evident deschisă o au oligarhii în Ucraina, printre care se numără chiar însăși președintele Petro Poroșenko. Existența oligarhilor ucraineni și participarea acestora în procesul decizional, realizată prin anumite partide politice, deși este contestată de către opinia publică, face parte din landșaftul politic ucrainean de până la, dar și de după, “Revoluția demnității” din 2014-2015. Ciocnirile dintre oligarhi reprezintă o practică uzuală în Ucraina, iar demiterea guvernului lui Arseni Iațeniuc, cauzat de rivalitatea dintre Poroșenko și Ihor Kolomoiski, este o dovadă în plus. Ca urmare, în locul lui Iațeniuc vine speakerul Parlamentului, Vladimir Groisman, care reprezintă forța politică a lui Poroșenko (Reuters, 10 aprilie 2016). În acest fel, oligarhul Poroșenko, deținând funcția de președinte, poate influența și executivul, dar și Parlamentul prin fracțiunea sa. Complexitatea dificultăților prin care trece Ucraina (Donbas, Crimeea, acțiunile Rusiei, deficiențele mai multor politici publice – energie etc.) și volumul mare de reforme prioritare inițiate, distrag deocamdată atenția partenerilor externi de la problema oligarhizării puterii politice în Ucraina.

Oligarhii “utili” versus oligarhii “destructivi”

În pofida faptului că Vladimir Plahotniuc are o popularitate negativă uriașă, acesta continuă să se implice în procesele decizionale. În acest sens, acesta încearcă să creeze o percepție de cauzalitate între stabilizarea politică a țării și rolul său de coordonator al guvernării.

Implementarea “foii de parcurs”, în perioada martie-iulie 2016, i-a permis să scoată în evidență că el poate mobiliza instituțiile statului, controlate de partidul său (Partidul Democrat), pentru a livra rezultate în timp rapid. Prin asemenea acțiuni, el vrea să-i convingă pe partenerii externi, în particular pe europeni, de faptul că ar fi un “oligarh util”. Arestarea și judecarea altor oligarhi (Vlad Filat) și reprezentanți ai intereselor obscure (Șor, Platon) îl ajută să-și demonstreze utilitatea, dar și să accentueze diferența între el (“oligarh util”) și ceilalți („oligarhi destructivi”). Memoria este scurtă în politică, iar prioritățile curente diluează și mai mult conexiunea cu trecutul, unde Plahotniuc împreună cu Filat, căzut acum în dizgrație, repartizau pe atunci instituțiile de stat.

Modelul moldovenesc al oligarhizării puterii politice combină trăsături ale sistemului politic georgian, unde deși ar exista monopolul unui singur oligarh, acesta preferă să rămână “în umbră” și nu deține nicio funcție publică. De asemenea, modelul moldovenesc se inspiră din cel ucrainean, unde deși există mai mulți oligarhi, extrem de vizibili, președintele țării este principalul dintre aceștia, care deține pârghii pentru a influența executivul și legislativul.

Având situații similare în regiune, Plahotniuc arată deschis că monopolizează puterea politică, ceea ce îi permite să influențeze deciziile în Guvern și Parlament, prin intermediul PDM, PL și a deputaților “tranzacționați”. Or, acesta preferă să se apropie de modelul lui Poroșenko (tranșant), decât de cel al lui Ivanișvili (subtil), totodată, fără a deține vreo funcție publică.

În toate acestea cazuri, oligarhii tind să se prezinte drept o necesitate și nicidecum nu o problemă pentru funcționarea sistemului politic. În realitate, aceste tendințe nu fac altceva decât să deterioreze continuu independența instituțiilor, amplificând efectele  “statului capturat” și diminuând atașamentul cetățenilor față de forma democratică de guvernare.

În loc de concluzii…

Analizând problema oligarhizării puterii politice și respectiv a intensificării simptomelor “statului capturat” trebuie să atragem atenție la consecințele pe termen lung ale acestora asupra construcției democratice în state cu instituții fragile și tradiții democratice foarte slabe.

Implicarea oligarhilor în procesul decizional contravine principiilor democratice, dar oligarhii din regiune (Moldova, Ucraina și Georgia) se prezintă drept agenți sanitari indispensabili într-un sistem politic corupt. De aceea, ideea “oligarhilor utili” este una acceptabilă pentru segmente largi din societate (Ucraina, Georgia), ceea ce îi face legitimi și pentru dialogul cu partenerii externi, inclusiv UE.

În fine, avansarea reformelor democratice, combaterea eficace a corupției, liberalizarea economiei și a altor sectoare, sunt obiective incompatibile cu existența “oligarhilor utili”. Prin urmare, depolitizarea instituțiilor și respectiv demontarea treptată a “statului capturat” în Moldova și în regiune reprezintă o necesitate pentru depășirea cercului vicios. Dar la tranziția spre un sistem politic de-oligarhizat trebuie să fie asigurat un salt înainte pentru instituțiile democratice și în niciun caz un regres.

Articol apărut pe Info-Prim Neo

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu