Interviu cu Corneliu Bjola, profesor în studii diplomatice: “Diplomația digitală este un domeniu care a explodat în ultimii zece ani”

Ştiaţi că Estonia este o mare putere … din punct de vedere al diplomaţiei digitale?

Noua tehnologie a informaţiei şi comunicaţiilor schimbă radical şi unul dintre cele mai conservatoare domenii de activitate – diplomaţia. Despre oportunităţile şi problemele pe care Twitter-ul, Facebook-ul sau WhatsApp-ul le creează diplomaţilor, ministerelor de externe şi statelor, în general, aflaţi dintr-un interviu acordat de Corneliu Bjola, profesor în studii diplomatice la Oxford, pentru Europunkt, lui Vladimir Adrian Costea.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să-mi spuneți cum se definește diplomația digitală în raport cu secolul al XX-lea. Care sunt principalele schimbări care au apărut la începutul secolului al XXI-lea?

Corneliu Bjola: O întrebare interesantă, pentru că diplomația digitală este un domeniu care a explodat în ultimii zece ani. Toate aceste platforme pe care le considerăm esențiale pentru diplomația digitală nu existau. O parte din realizări se observă, o parte încă nu le știm! Trebuie să vedem în ce măsură se pot dezvolta, pentru că, în continuare, tehnologiile se dezvoltă.

În primul rând, față de diplomația tradițională, ce a adus diplomația digitală esențial sunt câteva elemente: Dintr-o dată, cel puțin la nivel de diplomație publică, prin adresarea unei audiențe străine ca și Guvern sau ca Ambasador, poți, ipotetic, să te adresezi nu la 100-200 de oameni, ci la milioane de oameni.

În al doilea rând, poți să adresezi acest lucru în timp real! Această campanie pe care o polarizezi are importanţa de a observa impactul imediat.

În al treilea rând, față de diplomația tradițională, s-a făcut un transfer de autoritate de la Ministerul de Externe către Ambasade. Acum Ambasadele trebuie să fie conectate în timp real, să ia decizii cât mai repede, ceea ce înseamnă că au nevoie de mai multă autoritate.

Ca mod de articulare, ca mod de conducere a diplomației, faptul că poți să atingi o mare audiență în timp real – în principal de către Ambasade – acestea sunt câteva dintre contribuții pe partea pozitivă.

Pe partea negativă intervin niște limitări care trebuie considerate. Un aspect vizeză modul în care diplomația digitală schimbă ADN-ul Ministerului de Externe. Este pur și simplu un implant care se face la o instituție tradițională de 400 de ani. Nu toate Ministerele de Externe sunt receptive la această schimbare tehnologică. Anumite conflicte instituționale sunt de așteptat. Se poate observa faptul că unii sunt foarte reticenți, în timp ce alții sunt mari pionieri și încearcă să marșeze.

O altă limitare constă în faptul că, cu cât încep mai târziu, cu atât este mai mare costul de a-i “prinde” pe ceilalți. Astăzi, diplomația digitală este condusă de majoritatea guvernelor. Sunt multe campanii care se fac în acest gen al “oceanului” de informații. Trebuie să fii autentic, să te distingi de ceilalți, să ai un mesaj unic, un profil unic. Există o presiune pentru a fi creativ, pentru a fi capabil să ții pasul cu ceilalți. Pare ceva ușor de făcut, toată lumea știe să pună un tweet, un mesaj pe facebook, dar este mai greu să o faci profesional și într-un mod care creează o diferență calitativă.

De asemenea, diplomația digitală este o metodă care poate să ridice profilul celor mai “mici” și “mijlocii”. Țările mari au oricum profilul lor și folosesc diplomația digitală ca să-și proiecteze puterea mai bine. Țările mici pot să iasă în evidență și pot reduce nivelul de influență diplomatică între state. Un exemplu este Estonia, una dintre puterile digitale din Europa, o țară mică de 2 milioane de locuitori, care a devenit stat digital cu o mare expertiză. Sunt mulți care încearcă să învețe de la estonieni.

Ce se întâmplă cu statele aflate în curs de dezvoltare, dar care nu și-au consolidat dimensiunea diplomației digitale? Rămân în urmă în raport cu celelalte state?

Pentru anumite state depinde ce vrei să obții din diplomația digitală. Ca o mare putere – SUA, China, Rusia – ai o capacitate mai mare de a intra. În schimb, pentru statele mai mici, îți pui problema în mod diferit. Ofer ca exemplu diplomația digitală a unor țări din Africa, canalul pe care acestea s-au axat este comunicarea digitală cu comunitățile lor diasporice, pentru că este un interes economic foarte puternic: în jur de 7-10 % din PIB vine din remiterile care se fac de către diaspora. S-au focusat foarte bine să întărească relația cu diaspora folosind canale digitale (facebook, platforme online) care să faciliteze acest lucru. Acesta a fost obiectivul lor în momentul respectiv. Trebuie să contextualizezi în funcție de ceea ce urmărește țara respectivă.

Care sunt limitele diplomației digitale în raport cu funcționarea Ministerului de Externe?

Este o schimbare tehnologică puternică! Schimbările tehnologice nu se fac peste noapte, presupun oameni pregătiți, care știu să opereze. E mai mult decât atâta, în funcție de obiectivele instituției. Digitalul poate să schimbe puțin modul în care setezi obiectivele și modul de a le atinge în viitor ca politică externă. Are reverberații! Nu este o schimbare minoră, este o schimbare puternică, o nouă metodă de a lucra.

Întotdeauna a fost întrebarea dacă problemele digitale adaugă sau revoluționează diplomația. Cred că suntem în stadiul în care începem să le mutăm de la faza de a modifica și a schimba în mod radical. Bineînțeles, întâlnirile face to face rămân esențiale în special pentru negocieri. Modul în care promovezi anumite interese, modul în care tu asculți – în sensul de a urmări ceea ce și alții spun – e foarte important. Modul în care tu îți construiești o campanie, o poziție, un profil, pe care-l faci să rezoneze cu audiența ta externă, o să fie, de asemenea, interesant.

Sunt și dezvoltări pe care încă nu le cunoaștem. Tot ce vorbim de digital în acest moment sunt aceste platforme care s-au dezvoltat în ultimii zece ani: Facebook, Twitter, Instagram, etc. Sunt câteva tendințe care se schimbă: trecerea de la mesajul text către vizual. Mesajul vizual devine din ce în ce mai proeminent. Este o nouă provocare!

Comunicarea digitală a schimbat limbajul diplomatic. Acesta era destul de eliptic, destul de elaborat. Acum trebuie făcut dens, pentru că este alt mod de a comunica. Limbajul vizual adăugă acest lucru și trebuie să știi cum să-l folosești.

O dezvoltare care o să fie interesant de urmărit, probabil peste câțiva ani, este relația cu inteligența artificială dar și cu augmented reality (realitatea virtuală). Aceasta este importantă pentru training, pentru modul de a acționa în situații de criză. Va fi interesant de urmărit ce impact vor avea. Suntem la începutul acestei transformări în care digitalul devine din ce în ce mai prezent.

Când vorbim de diplomație ne referim la trei funcții esențiale: a) reprezentare; b) comunicare; c) negociere. În momentul de față, digitalul a afectat foarte mult partea de comunicare. Sunt multe consecințe la nivel de negociere: multe coordonări se fac prin platforme. Este interesant modul în care partea de reprezentare o să fie mixată cu digitalul. De exemplu, multe din serviciile consulare sunt digitalizate, dar la partea de reprezentare diplomatică sau de ambasade, au fost câteva cazuri în care pentru statele care nu aveau relații diplomatice s-a creat un site virtual, o ambasadă virtuală. Dacă combinăm realitatea virtuală cu reprezentarea diplomatică, o să fie interesant cum această transformare se va pune în practică și ce forme va lua.

În raport cu funcția negocierii, considerați că pe viitor aceasta poate fi influențată de diplomația digitală?

Se întâmplă deja! Din studiile mele știu că există diplomați la ONU care își coordonează poziția și deciziile prin WhatsApp, fiind mai degrabă o formă de comunicare a digitalului. E logic, e funcțional. Ai mulți oameni pe care îi coordonezi, îi cauți informal să vezi care este poziția lor.

Există potențial în poziția de ascultare de poziții și de semnalizare. În negocieri contează mult semnalele pe care le trimiți, iar digitalul este o zonă în care aceste semnale pot fi marcate într-un anumit sens.

Cetățenii pot trimite semnale liderilor politici, utilizând canalele oferite de mediul online?

Într-o teorie mai veche, Robert Putnam vorbește despre two-level games. Negociatorii de stat când se duc la întâlnirile internaționale au cele două nivele ale negocierii: un nivel cu ceilalți reprezentanți de stat și un alt nivel cu grupurile de acasă. Dacă ce ai negociat cu cei din primul nivel nu poate fi ratificat la cel de-al doilea nivel, pentru că se opun anumite grupuri, atunci degeaba ai negociat. Este valabil și invers. Cred că digitalul complică the “two-level game”, pentru că lărgeşte baza celor care pun presiune. Am văzut asta în cazul recentului tentative de negociere a Tratatului de liber schimb transatlantic TTIP dintre SUA și Uniunea Europeană. Au fost foarte mari presiuni mobilizate și activate online pentru a se opune pe diferite subiecte, mai ales în Europa.

Cel de-al doilea nivel al lui Putnam a devenit mult mai intens, ceea ce va pune o problemă pentru negocierile internaționale: Dacă sunt negocieri multilaterale, mai pot fi ele negociate în același mod în epoca digitală? Presiunea venită din mai multe grupuri poate fi destul de intensă, fiind necesare mai multe negocieri decât în perioada predigitală.

Suspendarea acestui acord poate evidenția un decalaj în privința înțelegerii și utilizării diplomației digitale în spațiul american, comparativ cu spațiul european?

Sunt diferențe majore de poziție economică între SUA și Uniunea Europeană. Digitalul a amplificat anumite puncte de dezacord. Nu trebuie să blamăm digitalul pentru eșecul tratatului. Acele diferențe structurale sunt amplificate, pentru că există o presiune de jos, destul de vocală, pe care digitalul o face mai pronunțată. Acesta este rolul digitalului în a frâna negocierile internaționale.

Cum evaluați modul în care diplomații din spațiul românesc utilizează diplomația digitală?

Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu câțiva diplomați români și m-a impresionat faptul că s-a schimbat extraordinar de mult corpul diplomatic românesc în ultimii 10-15 ani. Este un corp foarte întinerit, reprezentarea de gen este mult mai pronunțată pentru că multe femei se află în poziții de decizie. De asemenea, am fost surprins în mod plăcut să constat că sunt mulți pionieri digitali. Este interesant faptul că s-a format un număr critic de oameni care sunt interesați să practice acest lucru, pentru că diplomații re-câștigă o parte de autonomie, nu mai trebuie să ceară tot timpul instrucțiuni. Au posibilitatea să fie creativi, să se dezvolte și să promoveze anumite idei. Este un atribut destul de pozitiv.

Avem aceste instrumente, dar ce ne facem cu ele? Disponibilitate există la oamenii cu care m-am întâlnit, dar problema e de viziune. Ambasadorii României totdeauna se confruntă cu probleme de resurse limitate, deci trebuie făcute niște priorități în legătură de cum vrei să mergi și să dezvolți digital.

Al doilea lucru valabil și pentru România este legat de cum ajungi la strategie în modul de acțiune. Strategia se referă la stabilirea obiectivelor pe termen mediu şi lung, dar nu este sfârșitul de linie. Aceste obiective trebuie traduse în practică și urmărite. Este greu să obţii rezultate în diplomaţia digitală fără continuitate în politica externă.

În concluzie, pot spune că există disponibilitate, avem un corp tânăr care este foarte bine reprezentat la nivel de gen. Pașii se îndreaptă spre o mai bună articulare a viziunii: cum vor să folosească și cum să integreze aceste instrumente digitale în politica externă a României? Sunt întrebări care ar trebui puse serios, pentru a se oferi un răspuns.