Vicepremierul turc Numan Kurtumlus a declarat pentru ziarul Hurriyet că este posibil ca în atacul terorist petrecut de Anul Nou în Istanbul să fi fost implicate servicii străine de informaţii. Autorul atentatului soldat cu 39 morţi şi 69 de răniţi, identificat după numele de luptător islamic în cadrul ISIS, Abu Muhammad Horasani, este în continuare liber.

„Sunt de părere că nu este posibil ca atentatorul să fi comis un asemenea atac fără niciun sprijin. Pare ceva din domeniul serviciilor secrete. Toate aceste lucruri sunt evaluate”, a spus Kurtulmus.

inf-319-turcia-atentat

Kurtulmus a mai precizat că, în condiţiile în care beneficiază de sprijinul unor servicii străine, este posibil ca şi alţi atentatori să evite măsurile de securitate ale statului turc.

„Fiind sprijiniţi de unele organizaţii cu capacităţi de intelligence, ei pot comite acte teroriste în diferite modalităţi pe care sistemul tău de securitate nici măcar nu este în stare să şi-l imagineze”, a completat vicepremierul turc.

În noiembrie şi decembrie anul trecut, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat de două ori Occidentul că sprijină organizaţii teroriste precum Statul Islamic şi Unităţile de Apărare ale Poporului (YPG), formaţiune paramilitară compusă în cea mai mare parte din kurzi sirieni.

 

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu