Schaeuble către imigranţii musulmani/ „Sunt locuri mai bune în lume pentru a trăi conform Sharia decât Europa”
Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, unul dintre membrii cheie ai cabinetului Merkel, a declarat miercuri la Berlin că imigranţii musulmani sunt în continuare bineveniţi în Europa, dar trebuie să accepte valorile europene.
„Dacă nu vă place, (…) atunci aţi făcut o alegere greşită”, s-a adresat Schaeuble imigranţilor musulmani. „Sunt locuri mai bune în lume pentru a trăi conform legii Sharia decât Europa”, a continuat ministrul german.
Schaeuble a luat de asemenea o poziţie fermă împotriva regimului Erdogan din Turcia, pe care l-a acuzat că exportă problemele din ţara sa în Germania.
„Este destul de enervant ceea ce face acest om”, a precizat Schaeuble.
Minoritatea turcă din Germania a fost tulburată de mai multe scandaluri şi violenţe în campania pentru referendumul constituţional din Turcia de duminică. Autorităţile germane au interzis guvernului turc desfăşurarea de evenimente electorale pe teritoriul naţional, ceea ce le-a atras din partea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan etichetarea drept „naziste”.
Sursa: Reuters
fără comentarii
Fii primul care comentează