Interviu cu Tana Foarfă, expert afiliat Europuls: “Este nevoie de o Politică de Vecinătate diferenţiată în funcţie de regiune şi o ajustare a valorilor promovate în raport cu specificităţile ţărilor terţe”

Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice şi vizibile pe arena internațională, procesul de reformare al Uniunii Europene nu poate neglija modul în care statele membre își propun să redefinească Strategia globală de securitate a UE.

Tana Foarfă, expert afiliat Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, a realizat o analiză privind Strategia globală de securitate a UE în orizontul preşedinţiei române a Consiliului UE din 2019, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Tana Foarfă: În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a discuta despre acest subiect. Informarea populaţiei despre existenţa şi conţinutul acestui document lansat destul de recent, precum şi propagarea unor elemente explicative veridice sunt componente importante de transparenţă a UE şi de comunicare a Uniunii cu societatea civilă.

Vladimir Adrian Costea: Consideraţi că există o schimbare de paradigmă asupra definirii şi înţelegerii importanței Strategiei globale de securitate a Uniunii Europene, în raport cu anii precedenți?

Tana Foarfă: Categoric! Prima Strategie de securitate UE a fost adoptată în 2003 şi a reprezentat în esenţă un răspuns, o clarificare a politicii externe a UE ca urmare a tensiunilor provocate de implicarea unor state membre UE în Iraq. A fost primul document ce a definit priorităţile unei politici comune de afaceri externe şi a avut o abordare foarte ambiţioasă şi generalistă, menţionând ameninţările principale dar fără a explica mijloacele de combatere. A existat apoi în 2008 un Raport al implementării Strategiei de Securitate, care a reuşit să fie ceva mai concret dar fără direcţii noi.

Din această perspectivă, noile ameninţări şi evenimente ce au impactat negativ Europa au dus la o mai mare înţelegere a importanţei Strategiei de Securitate a UE. Vorbim aici în special de impactul crizei economice şi financiare, criza migranţilor, ameninţările teroriste, criza relaţiilor cu Rusia în urma conflictului cu Ucraina şi creşterea nivelului de euroscepticism, ca urmare a acestor lovituri. Se vede o schimbare de paradigmă şi în felul în care se prezintă acest document, mult mai complex, adresând mai multe nivele de securitate, cu trasarea obiectivelor dar şi cu metode de implementare a acţiunilor.

Per total, cred că sinteza schimbării de paradigmă este perfect definită de trecerea de la introducerea „Europa nu a fost nicicând atât de prosperă, sigură şi liberă” din 2003 la „Europa a devenit mai instabilă şi mai nesigură” în 2016.

Care sunt principalele schimbări generate ca urmare a proliferării atacurilor teroriste în spaţiul european?

În urma evenimentelor tragice din ultimii ani, terorismul a devenit principala ameninţare a securităţii teritoriului Uniunii, iar acest fapt se observă şi în ordinea prezentării priorităţilor în noul document, primul loc ocupându-l securitatea Uniunii. Referirea la terorism este din ce în ce mai pregnantă în document, deoarece ultimele evenimente au sporit teama de aceste atacuri spontane ce rareori pot fi prevenite sau estompate. De asemenea, documentul încurajează acţiunile comune, mai multă implicare şi o viziune unită a Uniunii în privinţa securităţii pentru a putea combate terorismul.

Concret, cred că principala schimbare generată de această strategie de securitate este reprezentată de o nouă abordare a combaterii ameninţărilor. Vorbim de un realism abordat în implementarea măsurilor de securitate: acţiuni eficiente de combatere a terorismului, un control mai pronunţat al graniţelor şi capacităţi militare solide. Se cere consolidarea componentei de apărare a integrării europene, aplicarea principiilor de unificare şi distribuire a resurselor tuturor statelor membre şi în privinţa cheluielilor pe apărare. Documentul recomandă reactualizarea Planului de Dezvoltare a capacităţilor şi un rol mai pronunţat al Agenţiei Europene de Apărare, care practic va deveni un liant şi un coordonator al planificării militare cu NATO.

Care au fost principalele obstacole care au reprezentat o barieră în cadrul îmbunătății Strategiei globale de securitate a Uniunii Europene la nivel comunitar? În ce măsură aceste obstacole continuă să existe și în zilele noastre?

Cred că principalul obstacol ce intervine în negocierile la nivel european de orice natură, fie că vorbim de adoptarea unor viziuni sau decizii pe diverse teme, ţine de predominanţa intereselor naţionale în detrimentul intereselor europene. Această discrepanţă este vizibilă în mai toate negocierile pe teme comerciale, de afaceri externe şi, în special, pe temele de securitate. Spre exemplu, Rusia este percepută ca o ameninţare îndeosebi de către ţările din Europa de Est, în timp ce ţările din Sud împing ca priorităţi situaţia instabilă din Africa de Nord, criza refugiaţilor şi migraţia acută. Aceste proximităţi şi niveluri de interese dezavantajează o poziţionare şi o prioritizare clară a obiectivelor, prin urmare politica de securitate a UE este nevoită să fie suficient de flexibilă astfel încât să combată complexitatea ameninţărilor şi inovativă pentru a putea găsi căi de implementare ale variatelor propuneri.

Specific domeniului de securitate şi apărare, un alt obstacol ce intervine este cel legislativ. Aşa cum prevede Tratatul de la Lisabona, deciziile referitoare la PSAC (Politica de securitate şi apărare comună) au nevoie de vot în unanimitate în Consiliul European. Iar această procedură de votare este cea mai dificilă dintre toate, deoarece necesită extrem de multe compromisuri şi duce de multe ori la adoptarea unor decizii sau acte ce se distanţează puţin de la planul iniţial, tocmai pentru că trebuie să convină tuturor statelor membre.

Iar un alt obstacol pe care aş dori să îl amintesc ar fi cel financiar. Misiunile PESC sunt finanţate, conform articolului 41 al Tratatului UE, de către bugetul Uniunii (mecanismul Athena) dar la care se adaugă şi cheltuieli referitoare la operaţiuni ce au implicări militare sau de apărare. Aceste cheltuieli sunt suportate de statele membre ce doresc să participe la aceste misiuni. Cu Marea Britanie ieşind din UE, această ţară fiind principalul contributor financiar la operaţiunile PESC, în special cele navale, bugetul general va întâmpina dificultăţi. Iar pe de altă parte, având în vedere interesele variate, statele membre îşi confirmă participarea la misiuni în funcţie de obiectivele lor, iar acest element nu este favorabil eficienţei acestor misiuni.

Care sunt avantajele pe care România le-a înregistrat în domeniul politicii de securitate? Cum se raportează România la această Strategie globală a UE în raport cu celelalte state membre?

România are într-adevăr câteva avantaje în acest domeniu faţă de alte state membre UE. Vorbim aici de o poziţie strategică (accesul la Marea Neagră, vecinătatea cu două ţări ce oscilează între influenţele europene şi cele ruseşti), o politică externă favorabilă cooperării regionale şi o politică de susţinere activă a Republicii Moldova în parcursul european. Iar cel mai important, România şi-a consolidat o poziţie pro-europeană şi împotriva oricărei influenţe ruseşti, fapt ce ne conferă o poziţie de stabilitate în regiune.

Referitor la cum se raportează România la strategia globală UE, trebuie să mărturisesc că sunt dezamăgită de lipsa de informare în presă asupra lansării strategiei în iunie 2016. Deoarece acesta a fost subiectul lucrării mele de master, am urmărit cu foarte mare interes atât discuţiile începute încă din 2015 referitoare la conţinutul acestui document, lansarea oficială a documentului cât şi reacţiile în presă europeană în urmă parcurgerii documentului. Nu am văzut o poziţie a oficialilor români asupra acestui document, sau organizarea unor dezbateri oficiale cu această temă. Există articole în presa românească, există studii, există şi câteva conferinţe, însă mă aşteptăm la o acoperire mediatică mai mare a acestui subiect, deoarece politica de apărare mereu a fost un element deosebit de important în politica externă a României. Dacă ar fi să enumăr, am găsit o analiză de la Calea Europeană, un articol de la Epoch Times şi câteva conferinţe organizate de Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning.

Care este contribuţia pe care România poate să o aducă în privinţa securităţii UE?

Aşa cum au subliniat şi colegii mei de la Europuls în raportul produs pentru atelierul pe tema apărării din cadrul Eurosfat, există mai multe elemente pe care România le-ar putea promova. Ideologic, România ar trebui să promoveze o prioritizare ale ameninţărilor imediate, restrângerea priorităţilor curente de acţiune şi concentrarea fondurilor disponibile spre acestea, în vederea sporirii eficienţei strategiei de securitate şi instituţiilor ce o implementează. Iar un element inovativ ar fi promovarea prin paşi mici şi realişti a creării unei Uniuni Europene a Apărării, care să colaboreze cu NATO pentru evitarea suprapunerii de competenţe, de structuri şi de sarcini.

Din punct de vedere operaţional, ar fi benefică şi necesară punerea în comun a bugetelor alocate apărării de către statele membre pentru o distribuire optimă şi o eficientă sporită. De asemenea, România s-ar putea folosi de experienţa pe care o are cu baza militară de la Deveselu şi ar putea propune realizarea de activităţi comune de formare a personalului din domeniul apărării şi exerciţii de pregătire militară care să implice forţele armate ale mai multor state aliate. În situaţia promovării creării unei Uniuni Europene a Apărării, aceasta ar putea avea că bază de implementare o Agenţie Europeană de Apărare cu putere şi responsabilitate sporită care ar putea coordona proiecte de cercetare şi dezvoltare.

Care sunt măsurile pe care le consideraţi oportune în vederea maximizării potenţialului de securitate al Uniunii Europene?

Întrebarea aceasta se leagă oarecum cu rezultatele obţinute în urma cercetării pe care am efectuat-o recent în cadrul masterului. Am efectuat un studiu asupra a două componente ale Politicii de Securitate UE (misiunea UE în Kosovo şi Politica de Vecinătate UE în Tunisia), iar interviurile şi chestionarele adresate oficialilor şi societăţii civile au dus la mai multe elemente generale ce pot îmbunătăţi strategia de securitate UE. În primul rând, vorbim de o discrepanţă normativă între societatea locală şi promovarea politicii externe a UE în ţările terţe. Avem pe de o parte aşteptări diferite ale societăţii locale faţă de ceea ce UE oferă prin PEV şi operaţiunile PESC, iar UE este astfel nevoită să îşi sporească transparenţa instrumentelor şi să coopereze mai strâns cu autorităţile politice ale ţărilor terţe pentru a promova eficient valorile democratice atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de societate. Ar fi de asemenea nevoie de o evaluare a rezultatelor operaţionale, un sistem care să monitorizeze implementarea efectivă a obiectivelor misiunilor. Pe de altă parte, UE are dificultăţi în a-şi adapta propunerile către ţările din vecinătatea sa, luând în calcul nevoile locale specifice şi înţelegerea percepţiilor şi cererilor societăţii locale. Este astfel nevoie de o Politică de Vecinătate diferenţiată în funcţie de regiune şi o ajustare a valorilor promovate în raport cu specificităţile ţărilor terţe. Toate aceste elemente duc spre o concluzie generală că strategia de securitate UE are nevoie de un nivel mult mai mare de flexibilitate şi rezilienţă şi o mai bună înţelegere a regiunilor dintr-o perspectiva apropiată celei locale, nu din una Eurocentrică.

Care sunt schimbările preconizate în perspectiva anului 2019? În ce măsură Strategia globală de securitate a UE ar putea deveni una dintre priorităţile României cu ocazia deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE din 2019?

Este foarte greu de prezis acum ce se va întâmpla în anul 2019. Aţi văzut la câte evenimente am putut asista în ultimii ani şi cât de dramatică a fost schimbarea perspectivei şi importanţei securităţii europene. La nivel european, până în 2019 negocierile cu Marea Britanie privind Brexit trebuie să se încheie, 2019 va fi un an electoral plin, cu alegeri europarlamentare. La nivel naţional avem de asemenea parte de alegeri şi de un moment foarte important pe care deja l-aţi menţionat, deţinerea timp de 6 luni a Preşedinţiei Consiliului UE.

Din această poziţie, de coordonator politic şi decizional în întâlnirile europene, România ar trebui să sprijine colaborarea interinstituţională între NATO şi Uniunea Europeană şi poate profita de Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru a sublinia importanţa unor relaţii funcţionale şi de sprijin reciproc între cele două organizaţii internaţionale.

Datorită poziţiei sale strategice, România este direct interesată de crearea unei zone de stabilitate şi securitate în vecinătatea sa. În acest sens, România are potenţialul de a juca un rol esenţial, datorită apropierii teritoriale faţă de Rusia, evidentei orientări occidentale – atât europeană cât şi transatlantică – a executivului român, dar şi a opiniei publice favorabile ambelor organizaţii internaţionale.

Nu ştiu dacă neapărat strategia de Securitate UE ar trebui să devină o prioritate pentru România, însă cred că o prioritate ar putea fi Parteneriatul Estic ca parte componentă esenţială a acestei strategii. Toate statele membre UE ar trebui să conştientizeze importanţa consolidării stabilităţii şi securităţii graniţei estice, iar un prim pas ar fi consolidarea unei strategii UE faţă de Rusia şi formarea unui bloc comun în această direcţie cu ţările din Parteneriatul Estic în vederea obţinerii unui dublu beneficiu: o forţă politică determinantă în negocierile cu Rusia, dar şi o alternativă concretă de viitor politic pentru ţările de est.

Tana Foarfă a obţinut licenţa în Ştiinţe Politice la Université Libre de Bruxelles şi a efectuat un master în Studii Europene la KU Leuven, specializarea ei fiind Relaţiile Externe ale Uniunii Europene. În tot acest timp a fost membru coordonator al unei delegaţii participante la o simulare NATO în Washington D.C., unde a obţinut premiul de excelenţă şi a efectuat 2 stagii în Parlamentul European. Lucrarea sa de master intitulată „Importanţa valorilor europene în Strategia Globală a UE – o analiză dintr-o perspectivă externă a promovării valorilor europene” a fost o cercetare condusă în anticiparea lansării oficiale a documentului şi a inclus elemente şi propuneri pentru conţinutul acestui document, cât şi pentru viitorul strategiei de securitate UE.