Răsturnări spectaculoase de situaţie în geopolitica gazelor naturale, în ultima săptămână

Cine cunoaşte istoria secolului al XIX-lea, cu toate conflictele dintre marile puteri privind construcţia de căi ferate concurente, nu poate decât să fie impresionat de asemănarea cu evoluţiile de acum privind conductele de gaze naturale. Pe atunci, prima pagină a ziarelor era ţinută de proiectele concurente de căi ferate ale Rusiei şi Austro-Ungariei în Balcani sau de rivalitatea anglo-germană privind drumul de fier dintre Istanbul şi Bagdad. Astăzi, citim în presa internaţională (din păcate prea puţin în cea de la noi) despre gazoductele din Marea Baltică, Marea Mediterană şi Marea Neagră.

Săptămâna aceasta, Senatul american a votat cu majoritate covârşitoare (98 pentru, 1 împotrivă, 1 abţinere) noi sancţiuni împotriva sectorului minier, industrial şi de transporturi din Rusia. Una dintre principalele prevederi ale actului legislativ, care trebuie să obţină şi acordul Camerei Reprezentanţilor şi promulgarea preşedintelui Donald Trump, este aceea că orice companie care va participa la construcţia gazoductului Nord Stream 2 va fi penalizată de către SUA.

Nord Stream 2 este proiectat ca un gazoduct pe fundul Mării Baltice prin care Rusia va exporta gaze naturale direct în Germania, ocolind astfel Polonia şi Ucraina, ţări cu care este în conflict mai mult sau mai puţin deschis şi cărora trebuia să le plătească taxe importante de tranzit. Jumătate din costurile gazoductului urmează a fi suportate de Gazprom, în vreme ce la restul cheltuielilor s-a angajat un consorţiu compus din anglo-olandezii de la Royal Dutch Shell, francezii de la Engie, austriecii de la OMV şi germanii de la Uniper şi Wintershall.

Cu toată opoziţia Poloniei, Ucrainei şi a ţărilor baltice, proiectul gazoductului a fost aprobat în cele din urmă la nivel european, în urma lobby-ului marilor companii vest-europene şi al unora dintre cancelariile occidentale. Noua piedică venită de peste ocean a stârnit mare nemulţumire, nu doar în Rusia, cum era de aşteptat, ci şi în Germania şi Austria, unde mai mulţi oameni politici au luat poziţie faţă de ceea ce este considerat un act de imixtiune în afacerile interne ale Europei şi de susţinere mascată a exporturilor SUA de gaz petrolier lichefiat în detrimentul celor ruseşti de gaze naturale.

Fără îndoială, sancţiunile americane pot fi citite şi în această cheie. Întrebarea care se pune este următoarea: ce este mai grav pentru Europa, imixtiunea americană şi câştigurile companiilor americane în detrimentul celor europene, sau gazoductul din Marea Baltică ce ar putea fi considerat ca un adevărat pact Ribbentrop-Molotov în domeniul energiei, pe seama Poloniei şi Ucrainei?

Interesant este că în timp ce toate titlurile vorbesc despre evoluţia Nord Stream 2, alte proiecte mai mici se dezvoltă mai departe de ochii publicităţii, contribuind la diversificarea ofertei pentru piaţa europeană şi la diminuarea dependenţei de gazele ruseşti.

Astfel, tot în această săptămână, Polonia şi Danemarca au semnat acordul pentru construcţia Conductei Baltice, o investiţie de 1,7 miliarde de euro prin care cele două state, dar în special Polonia, se vor putea aproviziona din gazele naturale extrase de Norvegia în Marea Nordului. Astfel, în 2022, când Poloniei îi va expira contractul cu Gazprom, ţara ar putea să nu mai fie nevoită să îşi reînnoiască înţelegerea cu adversarii de la Moscova.

Evoluţii la fel de interesante şi de contrare intereselor Rusiei de petrec şi pe coridorul sudic al gazelor naturale, unde Moscova plănuieşte construirea gazoductului Turkish Stream, pe sub Marea Neagră. Potrivit înţelegerii cu guvernul turc de la sfârşitul lui 2016, conducta ar urma să aibă 2 ramificaţii, una pentru piaţa internă turcă, iar cea de a doua, mai puţin sigură ca realizare, către sudul Europei.

Descoperirile de zăcăminte mari de gaze naturale în estul Mediteranei par a da însă peste cap planurile Moscovei. Premierii Greciei şi Israelului, împreună cu preşedintele Ciprului, s-au întâlnit tot în această săptămână la Salonic şi au semnat o declaraţie privind intenţia comună de construcţie a gazoductului East-Med, care ar lega exploatările israeliene de Europa sudică, via Cipru.

„Acum câteva luni, asta era pe tărâmul fanteziei. Acum devine realitate”, a precizat premierul israelian Benjamin Netanyahu după întâlnirea cu colegii din Grecia şi Cipru.

O realitate greu digerabilă pentru Rusia, aş adăuga eu.

Rămâne de văzut care proiecte vor prinde viaţă în cele din urmă şi care vor muri în faşă, ca vechile proiecte ale României, Nabucco şi AGRI.

Rămâne de văzut şi dacă această competiţie pentru rute comerciale va avea acelaşi deznodământ teribil ca cea din urmă cu mai bine de un secol.