Parlamentul European și Consiliul au ajuns miercuri la un acord informal privind înființarea Agenției Europene pentru Azil, care va oferi asistență statelor membre în situații de criză și care va monitoriza implementarea legislației europene în domeniu.

Convorbirile inter-instituționale vor continua sub președinția estoniană a Consiliului, pentru a transpune concret, din punct de vedere legislativ, aspectele care au întrunit acordul celor două foruri europene.

Astfel, actualul Birou European de Sprijin pentru Azil se va transforma într-o agenție europeană, care va fi  responsabilă de toate elementele politicii comune europene de azil, de la asigurarea condițiilor de recepție, până la respectarea tuturor procedurilor în domeniu. De asemenea, un corp de 500 de experți puși la dispoziție de statele membre care vor putea fi dislocat în țările care se confruntă cu crize generate de intensitatea solicitărilor de azil.

Măsura face parte din eforturile UE de constituire a unui Sistem European Comun pentru Azil, a cărui necesitate a fost evidențiată de criza refugiaților din 2015.

Sursa: Parlamentul European

 

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu