Cancelarul german Angela Merkel se opune creării unui buget extins al zonei euro, aşa cum propune preşedintele francez Emmanuel Macron, însă este de acord cu alte măsuri de reformare economică a Uniunii Europene.

Merkel şi-a făcut publică poziţia marţi, în cadrul conferinţei anuale de presă din timpul verii de la Berlin.

Deşi ia în considerare ideea transformării Mecanismului European de Stabilitate într-un fond monetar european şi este dispusă să accepte crearea funcţiei de ministru de economie şi finanţe al eurozonei, aşa cum doreşte Emmanuel Macron, cancelarul german a arătat cu claritate că nu va marşa pe principala propunere a omologului francez: aceea de creare a unui buget consistent al zonei euro.

Merkel rămâne deci fidelă modelului susţinut şi până acum de Germania, în care statele membre cu dificultăţi financiare vor fi sprijinite să îşi reformeze economiile, dar nu vor putea beneficia de suportarea în comun a riscurilor financiare, laolaltă cu alte ţări, prin diferite mecanisme precum crearea unor obligaţiuni europene. Singura concesie în acest sens ar fi crearea unui „buget mic” cu unică destinaţie de sprijinire a reformării economiilor europene care traversează probleme.

Sursa: Politico

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu