Reţelele sociale online se numără printre invenţiile noii ere digitale care au influenţat covârşitor comportamentul indivizilor din societatea contemporană. Ţinem legătura cu prietenii, ne informăm, ne lăudăm, organizăm evenimente şi chiar proteste, ne facem reclamă prin intermediul reţelelor sociale online. Care ar fi principalele diferenţe introduse de comunicarea prin intermediul reţelelor sociale? Cum apare şi se extinde dezinformarea? Cum interacţionează profesorii şi studenţii în mediul online?

Gelu Duminică este doctor în sociologie și profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. În ultimii 17 ani a activat în mediul ONG din România, fiind directorul executiv al Fundației Agenția de dezvoltare comunitară “Împreună”, una dintre cele mai active organizații rome din România. Gelu Duminică a vorbit despre comunicarea în mediul online, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru  Europunkt.

 2

Vladimir Adrian Costea: Pentru început vă rog să-mi spuneți în ce măsură în mediul online, statusurile și rolurile sociale rămân transpuse așa cum sunt ele în realitate. Contribuie mediul online la modificarea acestor raporturi?

Gelu Duminică: Ce ai în vedere? Pentru că statusurile și rolurile sunt niște chestii bine definite de sociologi, foarte clar.

Din perspectiva identităţii …

Online-ul de multe ori te face să pari ceea ce nu ești. Statusul este cum se raportează ceilalți la tine, rolul este cum te raportezi tu la ceilalți. De foarte multe ori, online-ul poate să te ajute în a deveni formator de opinie când nu ești sau a spune o mulțime de lucruri, fără să spui nimic.

Online-ul, în momentul de față, e ceea ce era televizorul în anul 1990. În momentul în care apărea la televizor o afirmaţie, toată lumea o considera adevărată. Dar, de foarte multe ori justificăm o mulțime de chestii prin ceea ce spunem, care apar pe nu știu ce site-uri, apar pe nu știu ce poziție a nu știu cărui individ. Încercăm să găsim argumente pentru lucrurile pe care noi încercăm să le susținem. Statusul și rolurile, din punctul meu de vedere, le dobândești cu totul și cu totul altfel. Dar sociologia modernă acceptă o mulțime de lucruri privind online-ul. Este chiar o disciplină separată de comunicare. Dar, repet, întrebarea este foarte generală și nu o să primești decât un răspuns general. Dacă spui mai exact la ce te referi, ce ai în minte, s-ar putea să și înțeleg ce vrei să întrebi.

În sensul în care există o diferență cu privire la modul în care este perceput un individ în realitatea cotidiană, așa cum ați spus. Cum este perceput un individ în mediul virtual atunci când nu interacţionezi faţă în faţă?

Nu uita că 93% din comunicare este nonverbală, restul de 7% e verbală. În mediul online, 100% din comunicare e verbală. Pentru că tu trebuie să tușezi în ceea ce privește comunicarea scrisă. Tu trebuie să tușezi o mulțime de lucruri care țin de paralimbaj: trebuie să dai mai multă emoție, trebuie să dai mai mult nerv, trebuie să dai mai multă candoare scrierilor tale, dacă vrei să treacă dincolo. Dacă ne uităm la postările care devin virale, ele transmit ceva care reușesc să emoționeze publicul. Nu știu dacă ține neapărat de status și rol, dar însă ține mai degrabă de modul în care reușești să împachetezi. Ține de comunicare, de modul în care reușești să comunici astfel încât receptorul să reușească să decodifice ceea ce tu spui și să-ți ofere feedback. Ori feedback-ul e prin like și așa mai departe. Tocmai de asta, facebook-ul are o echipă fantastică în spate, inclusiv sociologi, psihologi, antropologi, care au modificat grila de faceboock de la online la tot felul de chestii. Tocmai pentru că comunicarea cere altfel de reacții.

Online-ul este formă de comunicare modernă din punctul meu de vedere, mult mai directă, dar în același timp mult mai nontributară nonverbalului. Contează foarte mult imaginea, contează foarte mult ceea ce vinzi, ambalajul, mai puțin contează ceea ce spui. Printre cele mai vizualizate site-uri în România sunt site-urile de caterincă, gen Times New Roman. Multe devin virale dintr-un simplu motiv: pentru că reușesc să suplinească prin comunicarea scrisă tot felul de alte chestii, care de obicei sunt specifice nonverbalului.

Comunicarea online este puțin mai solicitantă din punctul acesta de vedere decât comunicarea tradițională, s-o numesc așa, decât comunicarea faţă în față.

Cum devine o postare virală? Din perspectiva reacțiilor, care sunt explicațiile?

Nu știu. Eu spun ce s-a întâmplat din ceea ce știu eu am pustat și ceea ce a devenit viral. De exemplu. o scriere cu 10.000 și ceva de share-uri. 10.000 de oameni care au simțit nevoia să share-uiască ceea ce ai spus. Pe undeva au fost peste 100.000 de vizualizări. Sunt chestii care-l face pe om să se regăsească, în ceea ce tu spui: emoția, în momentul în care reușești.

De foarte multe ori într-un discurs ești atras de modul în care ți se expune chestiunea, nu ceea ce spune. Ceea ce spune sunt lucruri pe care tu le știi. Dar îți expune, spre exemplu: că țara e mișto. Știi că țara e mișto. Dar prin modul în care-ți expune, face apel la chestiuni care sunt valoroase pentru tine: familie, tradiție, nu știu ce loc frumos de care te leagă și pe tine niște amintiri, lucruri pe care în comunicarea faţă în față, spre exemplu le vedeai pur și simplu prin persuasiune. Le făceai prin anumite elemente specifice comunicării verbale.

Aici trebuie să pui punctuația unde trebuie. Punctuația joacă un rol. Pauza unde trebuie, spațiul unde trebuie. Punctuația ține loc nonverbalului, spre exemplu. O poveste devine fascinantă prin modul în care o expui. Nu povestea în sine e fascinantă. Înainte, frații Grimm au expus chestii foarte mișto, dar într-un mod anume. Ion Creangă la fel. Cartea de atunci este înlocuită cu viralul de pe net. Comunicarea e mult mai rapidă, nu e nimic altceva. E mult mai rapidă, mult mai directă, mult mai facilă. Regulile de comunicare scrisă sunt aceleași.

Cum apare dezinformarea în mediul online, în acest context? Tot prin apelul la emoții?

Este același lucru, pentru că în momentul în care prin modul tău de comunicare transmiți informația, folosești tehnicile credibilității: sursă, citare, apel la o experiență personală, stereotip, prejudecare și generalizezi. Logic încep unii să se regăsească în povestea asta și apare dezinformarea: “Bă, la dracu! Ăia sunt nasoli!” Și dai exemplu care întărește faptul că ăia sunt nasoli, faci apel la o cifră statistică, și s-a ales praful. Toată lumea zice: “Da mă, așa e!”

Dezinformarea este la fel de normală ca și informarea. De când există informare există și dezinformare. Legile sunt aceleași, decodificarea e diferită! Dezinformarea este o informație bazată pe prejudecăți. Nu e nimic nou sub soare. Eu îți fac apel la anumite chestii pe care tu le decodifici. Experimentul lui Pavlov: aprind becuri și salivezi. În momentul ăla devin credibil. Îți aprind un bec doar, nu-ți dau de mâncare. E cât se poate de simplu. E așa de când lumea.

Cum putem discerne în acest mediu online între informare și dezinformare?

“Îndoiește-te de ce exiști!” E același lucru. Cunoașterea absolută vs. cunoașterea relativă: mitul peșterii. Din păcate mulți trăim la lumina focului lui Platon. Știi, ăla care ne dă o imagine. În momentul când stai la lumina focului, tu nu vezi decât ceea ce este în circumferința focului. Ți se pare că ăla e adevărul. În penumbră mai distingi, în umbră nu distingi deloc. Dezinformarea este cu penumbră, distingi, știi ceva. Dar faptul că tu nu mă vezi foarte bine, pe mine care vreau să te manevrez, să te dezinformez, mă ajută foarte mult. Și-ți vin cu zona aia și-ncep să te amețesc. Ca studenților la facultate care nu știu ce vrei, dar îi zăpăcești. Dacă ăla nu știe, zice: “Băi! Să mor eu!” Mai ales dacă bagi o titulatură de genul: “Cercetătorii britanici au zis că…” – gata ai făcut o sursă din aia șmecheră, s-a terminat. Dar problema e că aia e penumbră. Cum poate fi combătută? Printr-o lumină, revenind la modelul lui Platon, trebuie să ajungi la soare. Soare, cunoaștere absolută! Câți reușim? Nu există societate fără dezinformare. Nu există societate fără știri false. Nu există!

Pot exista mai multe peșteri în cadrul unei rețele de socializare. Fiecare cu propria peșteră

Bineînțeles. Un popor cu cât este mai slab educat, cu cât este mai slab orientat către dezbatere. Un popor, cu cât este mai slab orientat către cunoaștere, cu cât este mai slab orientat către a se îndoi față de ceea ce livrează, logic, cu atât e mai ușor de manipulat, de dezinformat. E simplu sau pare simplu.

Cum vedeți interacțiunea dintre profesori și studenți în acest mediu? Considerați că există o diferență față de relația strictă din mediul academic? Depinde comunicarea de profesori și de studenți?

Depinde de profesor mai mult. Pentru mine, profesorul nu este un tip care-l învață pe celălalt, pentru mine profesorul este un tip care-l provoacă pe celălalt. Iar eu în materia mea de semestru nu am cum să-i învăț pe studenții mei din zece întâlniri pe care le am. Să fim serioși! Eu însumi, de 20 de ani studiez domeniul ăla și încă învăț o tonă. Eu pot doar să-i provoc și să le arăt ca în mitul peșterii, zona de penumbră și să le-o decodific. În momentul ăla să-nteţesc lumina focului din peșteră, astfel încât el să vadă mai mult. Depinde de el pe urmă, dacă se duce și încearcă să iasă din peșteră și să vadă mai mult. Dorința mea ca profesor este să-l provoc pe student, nu neapărat să-l învăț. A învăța pe celălalt, înseamnă că celălalt trebuie să aibă o atitudine de genul: “Mă, ăla știe, mă! Ăla e mai deștept!” şi să asculte.

Din punctul meu de vedere, în relaţia profesor-elev trebuie ca elevul/ studentul să pună la îndoială tot ce se spune, inclusiv ceea ce-i spun, pentru că așa ajunge la dezvoltare și cunoaștere și la chestii pe care le internalizează. De ce ceea ce spun eu e adevărat? Doar pentru că o spun eu și că eu sunt cadrul lui didactic? La urma urmei sunt limitat, eu însumi sunt rezultatul unor scrieri pe care le-am citit, unor înțelegeri date de experiența și expertiza mea. S-ar putea ca același text, aceeași chestie s-o înțelegi puțin altfel. Atunci, întrebarea este: “De ce să nu-ți dau voie să te provoc pe chestia asta?” ajutându-mă și pe mine la înțelegere. Atunci te provoc pe tine, tu mă provoci pe mine de asemenea. Este un schimb direct de rol și status între profesor și elev. Rolul de învățăcel alternează între cei doi: profesorul având mai multă informație și tact. Metoda de a-l provoca pe elev. Asta e diferența!

Nu cred că există cineva super superior din punct de vedere academic elevului. Cred că are experiență mai mare, a citit mai mult, a înțeles mai mult. Poate! Atunci datoria mea este să provoc studentul. Ai surprize fantastice din partea studenților. De aceea există elevi care pot rezolva chestii mai repede decât o face profesorul. Pentru că ei văd altfel. Rolul meu este să scot din el ce este mai bun. Să scot din el, să-l zgândăr, să-l provoc. Să-i zic: “Da de ce nu așa? Da de ce nu invers?” Să mă critice, dar să critice începând cu ceea ce este în jurul lui constructiv, cu argumente, cu idei academice, citând, analizând, inclusiv ceea ce-i spun eu.

Consideraţi că este în regulă ca un profesor sau un student publice fotografii indecente în spaţiul online?

Profesorul pune o poză cu el în costum de baie pe pagina lui de socializare, să zicem. Este în regulă. Libertățile tale se termină în momentul în care libertatea mea e încălcată. Invers, libertatea mea se termină în momentul în care libertatea ta e încălcată. Din punctul meu de vedere nu e nici o problemă ca eu să-mi pun în practică libertatea mea de a-mi arăt propriul corp așa cum vreau au. Atâta timp cât nu este ilegal ! Dacă mă arăt în timpul actului sexual cu nu știu cine, atunci e o problemă. Că mă arăt pe mine, că-mi arăt pieptul poate fi imoral, poate fi de hulit într-o societate tradițională, însă ce mă definește pe mine este corpul meu: că sunt hâd, că-s gras, că arăt cu mușchi. Dacă tu consideri că trebuie să-ți expui corpul este fix alegerea ta, din punctul meu de vedere. Faptul că tu ești profesor sau inginer, pe mine mă lasă rece. Nu mă interesează. Că societatea vine și judecă, e nasol, e altceva.

Dar noi vorbim de normele din societate. Că societatea judecă diferit faptul că eu ca bărbat sunt la bustul gol, îmi fac poză la bustul gol la pescuit și o doamnă face poză la bustul gol tot la pescuit și pe doamnă o judecă diferit. Vorbim din nou de regulile societății. Nu că eu, profesorul X mi-am arătat bustul gol în timp ce eram la pescuit. Discuția este alta. Nu este că îmi arăt corpul. Ce e indecent: o poză făcută cu aparatul meu, cu mine gol, sau o poză făcută de un fotograf? A luat premiul Pullizer, dar tot cu mine gol. Atunci devine artă. Chestiile sunt foarte simple.

Pentru mine este libertatea ta, este fix libertatea ta cum vrei să te expui în public: Vrei să te îmbraci în costum? Îmbracă-te în costum! Vrei să vii în pantaloni scurți? Același ești! Vrei să vii în bustul gol? E ok. Că sunt anumite norme sociale, bun, vorbim de norme sociale, dar nu vorbim cum văd eu chestia asta! Pe mine nu mă interesează!

Cum evaluați normele sociale din România în raport cu acest subiect? Cum le descrieți?

Pot să spun că, din punctul meu de vedere, multe norme sociale din România sunt mai degrabă conservatoare. Conservatoare cu ce? Vine întrebarea. Comparativ cu ce? Comparativ cu Germania? Da. Dar față de spațiul arab, suntem consevatori? Nu. În societatea românească acestea sunt normele date de dezvoltarea societății până în momentul de față, aici suntem. Dar noi trebuie să ne întrebăm unde vrem să ajungem, Care sunt normele la care vrem să accesăm pentru viitor? Normele alea de Vest? Sau normele de Orient? Să dau exemplele astea, și în momentul ăla societatea asta alege: se duce către normele alea! Libanul acum 40 de ani era Occidentul lumii arabe. Femeile erau studente, umblau dezvelite… Acum nu prea mai e așa. Afganistanul la fel.

Pentru că societatea la un moment dat a ales să facă o schimbare și s-a întors cu normele în trecut. A făcut bine? Habar n-am! Mulți, de acolo zic că da. Alții zic că nu. Din punctul meu de vedere, multe drepturi ale unui individ sunt încălcate. Dar eu judec cu normele de aici. Știi, e foarte ușor să judeci pe cineva cu normele tale, uitând că fiecare societate, comunitate, civilizație, cultură este diferită și trebuie judecată prin prisma lucrurilor respective.

Revenind la mediul online, din punctul dumneavoastră de vedere considerați că drepturile indivizilor sunt încălcate?

Da! De foarte multe ori. Pentru că lipsa reglementărilor duce unde duce. Nu există un CNA al mediului online. Atunci, logic, e mult mai simplu să dau mesajele pe care le vreau ascunse sub o falsă identitate sau un pseudo-nume pe care-l folosesc. Da, sunt încălcate. Absolut! Sunt chestiuni care ușor pot fi catalogate naziste.

Însă lucrurile acestea țin de modul în care trebuie reglementată comunicarea. Repet, libertatea ta se termină în momentul în care libertatea mea este totală. Adică în momentul în care modul tău de exprimare aduce încălcări grave demnității altor persoane. Teoretic ea ar trebui să fie reglementată. Lucrul ăsta din păcate, în România încă lipsește. În alte țări este reglementată mai bine. Dar e un proces normal, de maturizare.

Vedeți România să meargă pe drumul reglementării?

România este pe un drum mai bun. Comparativ mai bun cu ce a fost spre exemplu, anul 2000. Un drum mult mai bun, nici nu se compară. La începutul internetului ere … jale! Foarte multe companii care găzduiesc diverse platforme de comunicare, site-uri, au introdus tot felul de regulamente interne privind modul de comunicare. Dar moderarea în 2000 nu exista, puteai să zici ce vrei tu. Înjurai pe toată lumea, nu te prea modera nimeni.

Însă, în momentul în care cei care coordonează în mediul online, cei care au afaceri în zonă, au simțit o presiune din partea consumatorilor: “Bă, zic, nu e în regulă cu ce se întâmplă.” Adică eu citez The Telegraph spre exemplu, și văd o tonă de comentarii care înjură arabii… “Bă, că nu e normal!” Și atunci The Thelegraph a fost obligată de reacția consumatorilor să introducă moderare și anumite chestii să le cenzureze. Cenzură? Unii zic că da: dreptul la liberă exprimare! Alții zic nu: respectarea drepturilor omului! Pentru că repet, nu poți ca în numele libertății tale să încalci libertatea altora. România e pe drumul cel bun. Mai e mult de lucru, însă nu se compară cu ce era acum 15 ani România. Nici nu se compară.

Ați identificat o problemă, cel puțin la nivelul reglementărilor, aceea a conturilor false. Acestea oferă celor care le utilizează posibilitatea de a spune ceva fără a-și asuma ceea ce spun

La fel se întâmpla înainte cu nu știu ce scriitoare, care la începutul mișcării feministe, scria cărți cu nume de bărbat. Conturi false au existat întotdeauna și o să mai existe de acum înainte. Problema nu e contul fals, problema e ce faci, ce spui. Ținta nu trebuie să fie neapărat către contul fals, ţinta trebuie să fie către reglementarea unei comunicări care să respecte anumite rigori care țin de drepturile individuale printre altele. În rest, spui că te cheamă Gelu sau că te cheamă Dva, e treaba lui, a același lucru.

Problema este cum cineva, că îl cheamă Adin, Dva sau Gelu, poate să înjure pe altcineva, sau de ce-l înjură, sau de ce face apel la chestiuni care nu au nici o legătură cu subiectul pe care-l discutăm gen: etnie, orientare sexuală, religie. Nu au nici o legătură cu ceea ce scriam noi acolo.

Aia e problema: cum reglementăm conținutul, nu numele contului. Aș aprecia să-l cheme Gelu, să știu că are o identitate reală, m-ar ajuta cum să spun eu, psihic. Să știu, să-i văd profilul, să știu cum arată, nu știu dacă mă ajută. Dar, în rest, mesajul e același. Important este mesajul. Nu că ți-l spune de sub numele de Hitler sau sub numele de european.

 1

Gelu Duminică este membru al Comisiei Prezindențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, membru al Consiliului Economic și Social (ca reprezentant al societății civile), membru al consiliului de conducere a filialei București a Colegiului Național a Asistenților Sociali din România. Gelu are o experiență de 17 ani în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile și politici social europene, cu un focus pe dezvoltarea comunităților de romi din România.

 

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu