Philip E. Mosely despre Transilvania și Basarabia. Prefață

În urmă cu mai bine de două decenii studiam sistematic poziționarea Europei Central-Sud-Estice în evoluția relațiilor internaționale din secolul al XX-lea. Răsfoind colecția revistei Foreign Affairs din anul 1940, am citit cu mare interes două articole despre Basarabia Şi Transilvania, semnate de Philip E. Mosely. Cum abordarea tradiționalistă a relațiilor internaŢionale punea accent pe aspectele politico-diplomatice, am observat că autorul amintit urma o cale diferită. Am recitit cele două articole, am luat notițe Şi am scris câteva comentarii personale. După aceea am discutat despre autor și opiniile sale cu câțiva distinși profesori americani de relații internaționale și de istoria Europei. Le-am mărturisit interlocutorilor mei că articolele amintite ieșeau din tiparul clasic al scrierilor europene și americane din domeniul relațiilor internaŢionale. Am argumentat că, spre deosebire de literatura publicată până atunci, Mosely adăuga reconstituirii istoriografice și analizei politico-diplomatice serioase incursiuni analitice sociale, culturale, demografice, economice etc. Mai constatasem că expunerea subiectelor se baza nu doar pe studierea unor lucrări de referință, pe care Mosely le-a examinat critic, dar rămăsesem cu impresia că autorul cunoștea foarte bine situația românească din teren. Percepția inițială asupra autorului a fost că acesta studiase atent relațiile Est-Vest de pe continentul european, dar le privea cu detașarea cercetătorului aflat în afara celor două părți (Estul și Vestul), însă dinlăuntrul sistemului occidental.

Unul dintre interlocutorii mei academici americani a sesizat că am fost plăcut impresionat de respectivele articole ale lui Philip E. Mosely și mi-a confirmat că acesta a fost un cercetător pasionat de nou și inovație metodologică. Mai mult, a spus că Mosely a vizitat România de câteva ori, în anii `30 ai secolului trecut, și că era un bun cunoscător al acestei țări, nu doar prin lentilele capitalei și bibliotecii, ci și prin ceea ce credeau oamenii de la țară. M-a întrebat dacă doresc să aflu mai multe lucruri despre Mosely și mi-a recomandat să cercetez arhiva sa personală, depozitată într-o arhivă universitară din SUA¹. Așa am ajuns să cunosc un autor, Philip E. Mosely, care nu era doar un istoric erudit, absolvent la Harvard, dar și un cercetător care a trecut prin multe biblioteci și arhive europene, incluzându-le pe cele de la Moscova, de la începutul anilor 1930, și care a investigat zonele rurale din Balcani și România (lucrând cu echipele Școlii lui Dimitrie Gusti), pentru ca apoi să se încadreze în sistemul analitic și decizional american de politică externă și securitate, familiarizându-se cu Washingtonul și cancelariile unor importante state europene și asiatice.

A trecut puțină vreme de la acea întâlnire intelectuală cu Philip E. Mosely și destinul m-a dus la Washington, D.C. (1992-1994), fiind implicat în negocierea de reaccesare de către România a Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate pe care Bucureștii o pierduseră în 1988. Atmosfera pe care am perceput-o în capitala SUA, în acea vreme, desigur, din perspectiva românească, era de Război Rece crâncen, tocmai când lumea proclamase că Războiul Rece s-a încheiat. După evenimentele din iunie 1990 de la București, Washingtonul privea România cu nedisimulată răceală, neîncredere și chiar reținere. Elitele politice americane nu-și formulaseră încă o opțiune clară strategică față de fosta Uniune Sovietică și nici față de Europa de Sud-Est. Interesul politicienilor americani era îndreptat aproape mecanic doar spre Europa Centrală și zona baltică. România era considerată o țară din Est care mai avea și un conflict în partea răsăriteană (Transnistria), o vecinătate apropiată a unei Rusii care încă nu-și redefinise identitatea statală și obiectivele internaționale, o Ucraină care încerca să€își reconstruiască statalitatea, iar în Sud-Vest era mărginită de aria conflictului armat care cuprinsese fosta Iugoslavie. În plan intern, România se zbătea în convulsii sociale Şi politice, anunța reforme de modernizare și democratizare, dar pășea timorată într-o tranziție care făcea vizibile nenumărate și stridente contradicții. În acel context, la Washington, D.C., mi-am amintit de cartea lui Philip E. Mosely, The Kremlin and World Politics, pe care am recitit-o la Library of Congress, dar am reluat și alte scrieri ale aceluiași autor, care prezentau trecerea de la cel de-al Doilea RĂzboi Mondial la epoca Războiului Rece². În felul acesta l-am descoperit pe negociatorul Philip E. Mosely. De la el am învățat să privesc și negocierile bilaterale nu doar în mediul actorial restrâns, ci în ansamblul conexiunilor internaționale.

Tot atunci am observat că scrierile despre Philip E. Mosely se refereau îndeosebi la activitatea sa de profesor, cercetător, expert de politică externă a SUA, consultant, dar mai puține referiri s-au făcut la preocuparea lui pentru negocieri internaționale, deși el însuși ar fi vrut să scrie mai mult despre acest subiect. Cum firul vieții lui s-a întrerupt în 1972, nu a mai reușit să împărtășească sistematic, așa cum îi plăcea să o facă, substanța acestui proiect. Or, istoria oricărei negocieri este completă numai după ce negociatorul însuși își expune cazul. De aceea mi-am propus să readuc în discuție și tema negocierilor internaționale de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și începutul Războiului Rece, prin evocarea gândurilor asociate cu acțiunea negociatorului Philip E. Mosely.

Volumul de față își propune doar reconstituirea istoriografică a unor aspecte din activitatea profesorului Philip E. Mosely, îndeosebi cele care au avut în vedere România. Căci subiectul merită o investigare amplă în biblioteci, arhive publice și private din SUA Şi Europa. Spre exemplificare, vom prezenta unele texte care arată cum s-a raportat Mosely la negocierile de război (de la începutul și finalul celui de-al Doilea Război Mondial), care înfățișează universul intelectual și social al expertului în relații internaționale și al negociatorului Philip E. Mosely. Le amintim deoarece acestea au marcat formarea profesională a lui Mosely și presupunem că i-au fost utile și în exprimarea ideatică și metodologică în perioada când a funcționat la Departamentul de Stat. Mai mult, în comparație cu diplomații de carieră și birocrația sistemului decizional american al politicii externe și securității naționale, în calitate de expert și negociator a demonstrat o specificitate analitică și de operare prin care considerăm că a adus un plus de valoare și eficiență pregătirii și derulării negocierilor internaționale în care a fost implicat.

Știm că istoria nu se repetă și de aceea subliniem faptul că textele reproduse în acest volum aparțin epocii lor. O parte însemnată a valorii lor constă tocmai în statutul de documente emise în anumite împrejurări istorice și acoperind arii geografice distincte. Din punctul de vedere al istoriei relațiilor internaționale și negocierilor, aceste documente ajută să cunoaștem mai mult decât teoria sau procedurile negocierilor. Ele aduc informații și evaluări despre practica negocierilor internaționale, expunând aproape toate etapele procesului negocierii, de la pregătire până la finalizarea acordurilor sau tratatelor.

Nu aș putea încheia aceste gânduri introductive fără să mulțumesc distinsului profesor și istoric Keith Hitchins. Lui îi datorez nu numai stimularea descifrării personalității complexe a lui Philip E. Mosely, dar și cultul pentru perfecționarea continuă a profesionalizării cercetării în domeniul istoriografiei și relațiilor internaționale. Pentru acestea, îi transmit întreaga mea recunoștință. În cele peste două decenii scurse de la prima „întâlnire” cu Mosely, am avut câteva tentative de a realiza acest volum. M‑am consultat de fiecare dată cu profesorul Hitchins și el m‑a încurajat întotdeauna, dar de fiecare dată îmi mai semnala câte un studiu sau material documentar interesant. Sper ca și editarea volumului de față să inspire alți cercetători pentru continuarea portretizării cât mai veridice a istoricului, profesorului, expertului și negociatorului Philip E. Mosely.

Tot cu două decenii și jumătate în urmă am avut șansa de a povesti îndelung despre epoca istorică la care ne referim și despre aducerea „Harvard”‑iștilor la Departamentul de Stat, la începutul anilor ’40, cu unul dintre colegii și colaboratorii lui Mosely: John C. Campbell. Ideile lui, extrase din rememorarea unor situații în care se afla România și Europa Central‑Răsăriteană la sfârșitul celui de‑al Doilea Război Mondial, m‑au convins definitiv că proiectul de a scrie despre Philip E. Mosely poate fi de un real interes pentru istoriografie, dar și pentru studiul relațiilor internaționale. De aceea, asociez acest volum și memoriei și respectului față de John C. Campbell.

Un dialog foarte util am avut, în urmă cu câțiva ani, cu unul dintre foștii studenți ai profesorului Mosely, la Universitatea Columbia (New York), profesorul Stephen Fischer‑Galați. Aceste discuții m‑au ajutat la clarificarea unor nuanțe ale profilului intelectual al lui Philip E. Mosely. Tot în anii din urmă am purtat frecvente conversații, pe același subiect, cu dr. Ernest Latham de la Institutul pentru Diplomație din Washington, D.C. Încurajările lui, ideile și documentele pe care mi le‑a oferit au constituit un suport deosebit în faza finalizării volumului. Motiv pentru care le exprim sinceră gratitudine.

Există istorici și jurnaliști de multe feluri, după cum sunt tipologii diverse pentru fiecare profesie. Robert Kaplan este jurnalistul cult, documentat și educat care nu oferă doar informații și opinii argumentate, ci invită cititorul la raportarea la realități și valori morale, dar mai ales provoacă intelectul să se adreseze raționalității. În cartea sa Warrior Politics (2002), comentariile despre cel de‑al Doilea Război Mondial se referă la trei categorii de personaje: oameni politici/oameni de stat, comandanți militari și negociatori. Observația lui Kaplan despre „tabăra negociatorilor” m‑a asigurat că este important să se scrie și despre negociatori, nu doar despre negocieri. Cu atât mai mult cu cât astăzi negociatorii nu sunt o categorie specială, care intervin numai conjunctural, pentru rezolvarea crizelor și conflictelor, ci au devenit un grup profesional în sine care se dedică zilnic armonizării intereselor și opțiunilor divergente, printr‑un management continuu, într‑o lume a interdependențelor complexe sau, cum zice Kaplan, „într‑o lume de crize constante”.

Această cercetare istoriografică a fost realizată în cadrul programului Fulbright. Editura clujeană „Școala Ardeleană” a fost nu doar o gazdă primitoare, dar și un consilier valoros, ceea ce mă face să apreciez public profesionalismul și dedicația echipei de redactori. Nu în ultimul rând, aduc mulțumiri studenților mei de la cursurile de „Negocieri internaționale”, cu care am verificat utilitatea practică a unor texte incluse în volum.

(Prefață la volumul Philip E. Mosely despre Transilvania și Basarabia, de Vasile Pușcaș, în curs de apariție la Editura Școala Ardeleană)

1 O scurtă prezentare a acestui fond arhivistic în The Journal of American History, Vol. 66, Nr. 3, decembrie 1979, p. 734.

2 Concluzii politico‑diplomatice ale experienței istorice a trecerii la epoca Războiului Rece sunt foarte utile și astăzi (2017) când, într‑o reconfigurare haotică a sistemului internațional contemporan, unii actori statali se comportă ca și cum ar intenționa să se reîntoarcă la practicile Războiului Rece sau chiar la cele ale perioadei interbelice.

Articol apărut în Caiete Silvane, decembrie 2017.

Sursa foto: National Endowment for the Humanities