Interviu/ Iulia-Sabina Joja, expert în securitate: “Administrația Trump vede scena internațională drept un concurs, în care SUA era pe cale să rămână în urmă”

Președintele american Donald Trump a prezentat pe 18 decembrie 2017, ora 2 P.M., strategia de securitate naţională a administraţiei sale, printre obiectivele principale regăsindu-se securitatea frontierelor şi forţa economică. În discursul său, Trump a acuzat Rusia și China că au devenit puteri rivale SUA, deoarece au încercat “să pună la îndoială influența, valorile și bogăția Americii”. Potrivit liderului american, “am intrat într-o nouă eră a concurenţei”, motiv pentru care “cu fiecare decizie, cu fiecare act”, administrația sa “pune America înainte de toate”.

Iulia-Sabina Joja și-a susținut teza de doctorat în cultura strategică a României la SNSPA București, a absolvit masterul ,,International Conflict Studies” la Departamentul pentru Studii de Război la King’s College Londra și a studiat Științe Politice și Relații Internaționale la Freie Universität Berlin și SNSPA București. Consultant pe probleme de securitate internațională, Iulia Joja a lucrat la ONU, Ministerul de Externe al României, Parlamentul European, NATO ACT și a deținut funcția de consilier pe probleme de securitate și apărare la Administrația Prezidențială a României. Subiectele ei principale de interes sunt profilurile strategice europene, planificarea apărării naționale și politicile de securitate și apărare ale NATO, UE și ale statelor membre. Iulia-Sabina Joja, expert în securitate internațională, a realizat o analiză despre perspectivele şi provocările privind Strategia Naţională de Securitate a SUA în mandatul lui Donald Trump, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Care este viziunea lui Donald Trump cu privire la Strategia Naţională de Securitate a SUA la nivel conceptual şi ideologic?

Iulia-Sabina Joja: Viziunea Președintelui Trump cu privire la Strategia Naţională de Securitate (SNS) a SUA reiese din prefață. Evident, el nu ar fi semnat un document care nu ar fi corespuns concepției sale, dar există o discrepanță evidentă între document și prefață sa, atât în privința limbajului, cât și în ceea ce priveşte doctrina. Limbajul lui Trump nu constituie o surpriză: el reiterează laitmotivul său, afirmat începând cu preluarea mandatului – America first – și susține într-un stil pueril (nu neapărat în conformitate cu realitatea) că politica sa externă din primul an de mandat corespunde recâştigării poziției de primordialitate americană pe scena internațională: ,,Întreaga lume este înălțată de reînnoirea Americii și de reapariția conducerii americane”.

Totuși, o analiză a politicii externe din ultimul an arată că pe dosare cheie (Orientul Mijlociu, Iran, Coreea de Nord) abordarea lui Trump este una agresivă și riscantă, care induce adeseori teama că lucrurile ar putea scăpa de sub control. Scrisoarea lui Trump susține, dincolo de repetata primordialitate a SUA, că întreaga lumea ar avea de câștigat din reînnoirea Americii și din reafirmarea conducerii americane. Majoritatea oamenilor ar contesta această afirmație. Pe de altă parte, până în prezent, în mod surprinzător, politica agresivă a lui Trump nu a condus la o catastrofă. Următorii ani vor arăta dacă este vorba de noroc sau de strategie.

Care sunt aspirațiile politice și strategice care se regăsesc în documentul prezentat de Președintele Trump?

Coordonată de McMaster, consilierul pe securitate națională al Casei Albe, și redactată sub conducerea Nadiei Shadlow, SNS este dominată de concepția taberei conservatoare a Administrației Trump și amintește de strategiile din perioada Războiului Rece. Conceptul sub care se poate subsuma viziunea exprimată în document este cel de competiție. Administrația Trump vede scena internațională drept un concurs, în care SUA era pe cale să rămână în urmă – din cauza viziunii eronate a administrațiilor precedente – iar acum are misiunea de a-și recâștiga rolul de lider mondial necontestat în toate domeniile: militar, economic și ideologic.

Strategia propune realizarea acestui obiectiv – de lider necontestat – prin modalități incoerente. Pe de o parte, prin ,,America First” – reasigurarea prosperității și securității cetățenilor americani. Pe de altă parte, prin susținerea aliaților și partenerilor SUA și respectiv prin excluderea și descurajarea, prin intermediul unor sancțiuni și a unor alianțe, a acelor actori care nu se supun valorilor occidentale și regulilor de joc. Însă, în strategie se confundă adeseori partenerii cu competitorii, iar multilateralismul propus nu este transpus în proiecte concrete. Viziunea Administrației Trump se rezumă la deviza ,,fie cu noi, fie împotriva noastră”, dar ,,cu noi” înseamnă conform interesului național american. Lipsa deschiderii pentru compromisuri, care reiese din SNS, contravine scopului de leadership mondial. Pentru a deveni lider de necontestat trebuie să obții o aliniere. Singura opțiune strategică rămasă atunci este aceea de hegemonie totală, un obiectiv imposibil de atins, având în vedere puterea dobândită de competitori pe parcursul ultimelor decenii.

Care este locul pe care îl ocupă naționalismul și excepționalismul în această Strategie?

Într-adevăr, mantra SNS 2017 este ,,America first”, explicitată prin punerea pe primul plan a prosperității și securității cetățenilor americani și urmărirea primordială a interesului național. Totuși, interpretarea acestei devize trebuie diferențiată. În primul rând, orice strategie națională de securitate, prin definiție, pune pe primul loc interesul național. Este adevărat că limbajul acestui document este unul mai explicit, uneori chiar brutal, datorat campaniei populiste a lui Donald Trump, însă autorii strategiei reușesc să dea o tonalitate temperată și rațională. Astfel, lectura documentului nu evocă naționalism în sens peiorativ, ci constituie mai degrabă o odă adusă statului național și suveranității: ,,o lume a națiunilor puternice, suverane și independente, fiecare cu propria sa cultură și propriile visuri, înflorind una lângă cealaltă în prosperitate, libertate și pace”.

În al doilea rând, eliminarea lui Steve Bannon din Administrația Trump și coordonarea strategiei de echipa lui McMaster, eminamente conservatoare, a condus indubitabil la proiectarea unui document reacționar, convențional și academic, ce reflectă viziunea Partidului Republican. Strategia redă o înțelegere a sistemului internațional drept începutul unui al doilea Război Rece, de data aceasta mai complex, cu mai mulți actori, în care Washingtonul este determinat să fie câștigător.

În ceea ce privește excepționalismul american, este într-adevăr aclamat prin noua strategie, dar din nou, acesta nu este un lucru neobișnuit pentru SUA. Viziunea radical diferită a Administrația Obama a constituit mai degrabă excepția. Obama a rupt cu excepționalismul american, militând pentru implicarea amplă a Rusiei și a Chinei și pentru dezarmarea nucleară. Administrația Trump nu realizează decât o revenire colerică la viziunea tradițională – de excepționalism american.

Cum se raportează Trump la Europa prin intermediul acestui document?

Strategia lui Trump constituie o surpriză binevenită pentru statele de pe flancul estic, în mod special, și pentru securitatea europeană în general. Rusia este tratată pe larg drept competitor și chiar inamic, fiind blamată pentru instabilitatea Europei, atacurile la adresa suveranității și încercările active de destabilizare a Alianței și Uniunii, prin propagandă și război informațional. În comparație cu strategiile precedente ale lui Obama și în lumina scepticismului din campania electorală în raport cu NATO, SNS 2017 constituie o promisiune nesperată pentru securitatea europeană.

În capitolul privind Europa, Rusia este considerată drept amenințare comună și în acest sens limbajul este șocant de categoric, Moscova fiind acuzată de agresiuni în mod mai direct decât îndrăznesc europenii: „Rusia folosește măsuri subversive pentru a slăbi credibilitatea angajamentului Americii față de Europa, unitatea transatlantică și instituțiile și guvernele europene. În urma invaziilor Georgiei și Ucrainei, Rusia și-a demonstrat dorința de a încălca suveranitatea statelor din regiune. Rusia continuă să-și intimideze vecinii printr-un comportament amenințător”.

Angajamentul pe care îl face Administrația Trump (cel puțin la nivel retoric) față de apărarea europeană este îmbucurător. În document, ,,Statele Unite își mențin angajamentul față de articolul V din Tratatul de la Washington” și se angajează: ,,Pe flancul estic al NATO, vom continua să întărim descurajarea și apărarea și vom cataliza mai bine eforturile de apărare ale aliaților și partenerilor din prima linie. Vom lucra cu NATO pentru a-i îmbunătăți capabilitățile integrate anti-aeriene și anti-balistice”.

Care sunt dușmanii absoluți pe care îi găsim menționați în cadrul Strategiei?

Categoric, există trei categorii de oponenți la care se referă în mod repetat SNS 2017. În primul rând, cele două puteri revizioniste, care refuză să se supună regulilor internaționale: China și Rusia. Numirea celor două state drept inamici – cu care Washingtonul este însă dispus să coopereze punctual, atâta timp cât sunt respectate principiile de cooperare – reprezintă o evoluție importantă față de strategiile precedente, care militau pentru cooperarea sporită și pentru valori universale, și nu neapărat cele occidentale sau cele specific americane. Prin SNS 2017, Casa Albă adoptă o poziție tranșantă, considerând că Rusia și China ,,contestă puterea, influența și interesele americane, încercând să erodeze securitatea și prosperitatea americană. Aceste două state sunt hotărâte să facă economiile mai puțin libere și mai puțin corecte, să își dezvolte armatele și să controleze informațiile și datele pentru a reprima societățile și pentru a-și extinde influența”.

Cea de-a doua categorie este cea a statelor paria, Iran și Coreea de Nord. Iar a treia categorie este cea a puterilor non-statele transnaționale ISIS/al Qaeda. Dintre cele trei categorii, cea dintâi cu certitudine nu se încadrează în categoria ,,dușmani absoluți”. Mai degrabă, Rusia și China sunt percepute drept ,,competitori absoluți”. În schimb, regimurile politice ale Iranului și Coreei de Nord, dar și organizațiile ISIS/al Qaida sunt cu certitudine considerate de către Casa Albă drept oponenți și chiar drept inamici.

Care sunt perspectivele și provocările privind implementarea Strategiei Naţionale de Securitate a SUA în timpul mandatului lui Donald Trump?

SNS 2017 ne arată o perspectivă binară asupra scenei internaționale – pro sau contra SUA și a Administrației Trump. Această viziune nediferențiată nu vine în sprijinul obiectivului ambițios pe care și l-a propus Administrația, cel de a deveni un lider de necontestat. Pentru a se apropia de acest obiectiv, administrația are nevoie de aliați, dar până acum deciziile politice controversate ale lui Trump, de altfel conforme cu strategia, nu au atras multe voci de partea sa (v. mutarea ambasadei la Ierusalim, retragerea din parteneriatul transpacific sau solicitarea renegocierii tratatului cu Iran). Astfel, apelul pe care îl face Casa Albă la multilateralism se anunță dificil de pus în practică. În plus, probleme majore ale Departamentului de Stat, precum pierderea pe parcursul ultimului an din personalul de nivel înalt, incapacitatea a ocupa o serie de poziții cheie și lipsa de candidați pentru poziții din Departament, vor contribui la dificultatea implementării politicii ambițioase a Administrației Trump.

Dincolo de aceste aspecte, prin documentul său strategic, Administrația Trump repetă greșeala celor precedente: documentul se rezumă la a releva viziunea strategică a acestei administrații, fără a specifica modurile prin care obiectivele ambițioase vor fi urmărite. În mod esențial, Strategiei îi lipsește evaluarea riscurilor cu care se confruntă SUA, cât și o definire a investițiilor de apărare de prioritate. Cel din urmă aspect va constitui în continuare o provocare, având în vedere faptul că bugetul Pentagonului nu a fost aprobat încă. Absența unei strategii clare de investiție pentru evaluarea capabilităților necesare obținerii unei supremații militare de necontestat pe termen lung, după cum și-o propune Casă Albă, nu va constitui un argument pentru obținerea unui buget de apărare semnificativ crescut.