Interviu/ Renate Weber, europarlamentar independent, despre aderarea la Schengen: “România nu ar trebui să se comporte ca un copil de şcoală veche, umilit şi pus la colţ de un profesor cu nuiaua în mână”

La 1 ianuarie 2018 s-au împlinit 11 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. În ultimul timp, criticile liderilor europeni la adresa României s-au accentuat, în contextul comunicării defectuoase pe axa Bucureşti-Bruxelles. Din acest motiv, discuţiile privind reformarea Uniunii Europene şi a spaţiului de liberă circulaţie ne găsesc în afara spaţiului Schengen.

Eurodeputatul Renate Weber, din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), a analizat perspectivele şi provocările privind aderarea României la spaţiul Schengen, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: În plin proces de reflecție privind reformarea UE, cum vedeți dumneavoastră viitorul zonei Schengen? Ce trebuie să facă UE pentru a crește gradul de securitate pe teritoriul Uniunii?

Renate Weber: Pentru cetăţenii europeni circulaţia liberă în UE, ca în propria casă, a fost cea mai tangibilă realizare a Uniunii. Din păcate însă, nu am multe motive de optimism când e vorba de viitorul spaţiului Schengen, pentru că de mai mulţi ani de zile câteva state membre, invocând diferite pretexte, au reintrodus controale la frontiere pentru diferite perioade de timp. Invocarea securităţii şi combaterii terorismului este doar un ultim astfel de pretext. Să vă dau un exemplu. Franţa a fost lovită crunt de atacuri teroriste. Imediat, a introdus control de poliţie, dar ciudat de aleatoriu. Dacă mergi cu trenul de la Bruxelles la Paris, vin valuri de poliţişti francezi să se uite la documentele călătorilor… dar nu întotdeauna. Nu e cazul când faci traseul în sens invers. Dacă aterizezi la Strasbourg venind cu avionul de la Bruxelles, stai la o lungă coadă pentru control poliţienesc. Dar dacă vii cu maşina, nu te deranjează nimeni. Adică te controlează dacă vii cu avionul, deşi până atunci ai trecut prin mai multe filtre de control, dar nu dacă eşti cu maşina sau cu autocarul de la Bruxelles sau de la Frankfurt unde nu te-a întrebat nimeni nimic. Eventual, rareori, mai e câte un control aleatoriu pe autostradă. De multe ori am sentimentul unui spectacol de proastă calitate. Din păcate, cetăţenii europeni se aliniază frumos la aceste cozi, fără comentarii, vrând parcă să spună “ne-a fost bine cât ne-a fost bine, acum poate să ne fie şi mai rău… aia e”. De fapt, nici nu prea ai ce face, pentru că există prevederi în Acordurile Schengen care permit acest lucru. În realitate, combaterea eficientă a terorismului presupune servicii de intelligence de excelentă calitate şi mai ales schimburi de informaţii între aceste servicii din diferite ţări. Adică exact ceea ce statele membre refuză.

Care sunt principalele polemici și tensiuni pe care le identificați în spațiul european cu privire la regândirea Zonei Schengen?

Primele tensiuni au apărut atunci când Italia, confruntată cu un val masiv de migranţi, în 2012, a permis acestora să treacă în Franţa. Franţa a reacţionat prin restabilirea controlului la frontieră. Danemarca a invocat şi ea ceva, adică de fapt nimic, şi a făcut la fel. Cu consecinţe serioase economice în relaţia cu Germania, pentru că timpul petrecut de transportatorii de marfă la controalele de frontieră însemna bani. Când ameninţarea teroristă a putut fi invocată, imediat discursul a mers în direcţia asta, deşi era vorba în realitate de valuri uriaşe de refugiaţi care încercau să intre în UE dinspre mare. Nu se poate să nu ne amintim sutele de oameni înecaţi în Mediterana. Italia şi Grecia s-au confruntat cu ceva ce nu a mai existat în istoria UE. De dată mai recentă unele rute duc şi spre Bulgaria şi chiar România. Este doar una din explicaţiile neacceptării celor două ţări în spaţiului Schengen, chiar dacă nu se recunoaşte explicit acest lucru. Dar suspendarea spaţiului Schengen sau chiar renunţarea la el este cel mai nepotrivit răspuns. Normală ar fi solidaritatea între statele membre, pentru că nu e firesc ca unele să suporte o greutate enormă numai din cauza poziţiei geografice, tot aşa cum normal ar fi să avem o legislaţie unitară în materie de migraţie şi solicitare de azil, nu un eşec de peste 8 ani.

În ce măsură extinderea Zonei Schengen este oportună UE?

Nu văd nici o problemă în ceea ce priveşte extinderea spaţiului de liberă circulaţie prin acceptarea României şi Bulgariei. Cele două ţări sunt pregătite de foarte multă vreme, cooperează cu succes şi fără incidente cu statele zonei Schengen.

Cum se raportează România la discuțiile privind reforma spațiului Schengen? Care sunt interesele și obiectivele strategice ale României în vederea aderării la Schengen?

Nu îmi aduc aminte de contribuţii concrete ale României în ce priveşte reforma spaţiului Schengen. În afară de faptul că am clamat întotdeauna dreptul nostru de a face parte din acest spaţiu, nu am auzit altceva. Bineînţeles că atât politic, cât şi economic, interesul României este să fie în spaţiul Schengen, ca un stat membru egal în drepturi cu celelalte.

În ce condiții (tehnice și politice) România va putea adera la zona Schengen? Care sunt perspectivele temporale de aderare pe care le identificați?

Nu există raţiuni tehnice care să ne ţină în afara spaţiului Schengen. Iar invocarea unor motive de genul MCV, corupţie, este doar un populism ieftin şi facil servit de unele guverne cetăţenilor lor, pentru a ascunde adevăratele interese politice sau economice. E suficient să ne uităm la statele care s-au opus de-a lungul timpului intrării noastre în Schengen pentru a înţelege interesele politice sau cele economice pe care le-au aparat, fie că e vorba de Franţa sau Olanda. Îmi este greu să mai gândesc la viitori paşi ai acestei aderări. Toate momentele oportune par să fi trecut.

Care sunt provocările pe care România trebuie să le depășească până în momentul aderării? Dar după aderare?

România ar trebui să înveţe să se bată pentru interesele ei, să negocieze cu demnitate şi inteligenţă în relaţia cu celelalte state membre, cu Consiliul Uniunii, sau cu Comisia European când e cazul, nu să se comporte ca un copil de şcoală veche, umilit şi pus la colţ de un profesor cu nuiaua în mână, sau chiar să se bucure că e umilit. Mi se pare strigător la cer faptul că nu s-a acceptat aderarea noastră la zona Schengen în două etape, prima etapă fiind pentru transportul aerian şi cel maritim. Este evident că Olanda ar fi putut pierde mult din punct de vedere economic şi atunci a invocat MCV sau orice i-a convenit. Iar România, prin unele din autorităţile sale, prin unii politicieni şi jurnalişti, printr-o parte a societăţii civile s-a bucurat de fiecare astfel de situaţie umilitoare şi profund nedreaptă. Pentru că una e să recunoşti că avem corupţie în România şi să vrei să combaţi această situaţie oribilă care ne afectează şi alta e să accepţi sau să te bucuri că eşti nedreptăţit.

Cum se va resimți întârzierea aderării României la spațiul Schengen în rândul cetățenilor? Cum va fi afectată încrederea în UE?

Plătim în fiecare zi costul neaderării la spaţiul Schengen prin costurile crescute ale transportatorilor, urmare pierderii de timp la frontieră. Am plătit acest cost când am investit şi am modernizat aeroporturile internaţionale, făcând zone speciale pentru zborurile înspre şi dinspre spaţiul Schengen şi care nu au mai fost folosite. Cu fiecare decizie nedreaptă luată la Bruxelles, cu fiecare ameninţare de tipul plăţii unei amenzi dacă nu acceptăm cotele de refugiaţi, sau nealocării de fonduri europene din cauza MCV, încrederea cetăţenilor români în UE va scădea. Pentru că oamenii vor avea tentaţia să dea vina pe cineva mai îndepărtat, decât pe cei pe care îi votează în ţară. Sigur că principalii răspunzători pentru neatragerea fondurilor europene sunt guvernanţii din 2007 şi până azi. Sigur că neaderarea la spaţiul Schengen e un eşec al aceloraşi guvernanţi care nu au ştiut să negocieze în interesul României şi să îşi facă aliaţi de nădejde. Dar pe fondul tensiunilor existente în ţară, pe fondul problemelor uriaşe cu care se confruntă UE urmare Brexitului, mă tem de un discurs naţionalist euro sceptic sau chiar anti UE. Cred din tot sufletul că viitorul nostru trebuie să fie în UE, dar acolo trebuie să contăm, să avem idei, soluţii şi mai ales să ne comportăm cu demnitate.