Băncile şi bancherii nu părăsesc Londra după Brexit, datorită soţiilor
Imediat după votul pro-Brexit al britanicilor, manageri ai unor mari bănci precum JP Morgan şi Goldman Sachs întrevedeau mutarea celei mai mari părţi a activităţii în Frankfurt sau Paris. La aproape doi ani de la referendumul care a decis ieşirea Marii Britanii din UE, băncile nu par a mai dori plece din Londra, atât datorită rezilienţei economiei britanice, cât şi a preferinţei soţiilor bancherilor pentru oraşul de pe Tamisa, arată un reportaj Politico.
După iunie 2016, băncile au organizat acţiuni prin care angajaţii şi partenerii lor de viaţă, de obicei soţii, întrucât domeniul bancar este în continuare unul dominat de bărbaţi, să prospecteze mutarea în posibile alte capitale financiare europene, precum Frankfurt, Paris, Barcelona sau Milano.
Rezultatul a fost unul categoric: nevestele bancherilor nu vor să părăsească Londra. Oraşul le oferă numeroase opţiuni rezidenţiale, şanse profesionale, şcoli exclusiviste pentru copii, săli elitiste de sport, o viaţă socială interesantă în cluburi destinate bogătaşilor şi numeroase alte oportunităţi, care nu pot fi replicate de niciun alt oraş european.
Câteva dintre impresiile soţiilor bancherilor sunt ilustrative.
„Întunecat, gri, rece, Frankfurtul este un fel de coşmar… oamenii care vor avea cât de cât şansa de a alege nu se vor muta de bunăvoie acolo”, scrie pe blogul personal – Notting Hill Yummy Mummy – una dintre soţiile bancherilor din Londra.
„Nu, nu sunt doritoare să mă mut în Germania, în niciun caz”, este impresia Tarei, o altă soţie de bancher, în vârstă de 30 de ani.
„Nu vorbesc germana şi nu aş putea lucra în Frankfurt, în plus există şi factorul calităţii vieţii: Londra este un oraş interesant, cu multe lucruri de făcut, Frankfurt nu este. … Nu aş avea neapărat o problemă cu mutatul, provocarea este de a găsi un oraş care să replice calităţile principale ale Londrei: locuri bune de muncă, şcoli extraordinare, numeroase opţiuni imobiliare, transport public fără rival”, a precizat Rebecca, o profesoară în vârstă de 52 de ani.
De asemenea, un bancher mărturiseşte că, după ce a vizitat Frankfurtul împreună cu soţia sa, aceasta i-a declarat categoric că „nici de-a naibii familia nu se va muta acolo”.
O posibilă concluzie este formulată tot de Rebecca: „Bancherii se aseamănă întrucâtva cu jucătorii de fotbal – decid unde vor juca pe baza locului unde vor nevestele lor să trăiască.”
Sursa foto: Notting Hill Yummy Mummy
fără comentarii
Fii primul care comentează