Regiunea Mării Negre: trecut, mitologii, realități

A fost, este sau va fi Marea Neagră epicentrul unei regiuni mitologice, istorice, geo-politice? Dacă privim în trectutul foarte îndepărtat, Marea Neagră a cunoscut o unitate regională în epoca expansiunii grecești clasice și elenistice. Numită de greci, Axeinos, Axenos, adică neprimitoarea, denumire transformată ceva mai târziu în Pontus Euxinus, adică ”marea cea primitoare”, Marea Neagră a fost un loc de întâlnire, un loc al schimburilor și transferurilor (economice mai ales, dar și de idei și populații).

Invaziile migratoare din primele secole ale erei creștine au închis periodic accesul la mare, atât riveranilor, cât mai ales nou createi civilizații occidentale. Refacerea imperiului roman în Răsărit, cu a sa capitală la Constantinopol a repus Marea Neagră pe harta lumii, pentru ca în secolele XIII-XIV, venețienii și genovezii să re-introducă întinderea de apă în formă de ”arc barbar” în circuitul global. Dominația lor va lua însă sfârșit odată cu venirea otomanilor și mai ales după cucerirea Constantinopolului (1453). Timp de două secole, Marea Neagră a devenit un lac turcesc, o mare închisă cu acces limitat pentru navigația extra-otomană (despre istoria Mării Negre scrie pe larg Charles King în a sa Marea Neagră. O istorie, Polirom, 2015).

Marea Neagră reintră în circuitul global după Tratatul de la Adrianopol (1829) și devine o mare deschisă după 1856. În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, țările riverane și-au dezvoltat industriile legate de transportul maritim și părea că Marea Neagră va juca un rol important în dezvoltarea regiunii. Nu a fost așa deoarece instaurarea comunismului transformă marea într-un lac sovietic (cel puțin în partea sa nordică și nord-vestică), stăpânit și dominat de Moscova fără ca republicile sovietice riverane sau statele socialiste din regiune să aibă un cuvânt important de spus în politica regională.

În epoca clasică greco-romană Marea Neagră reprezenta frontiera între civilizație și barbarie, între realitate și mitologie. Amazoanele trăiau în regiune, la fel ca și hiperboreenii. Prometeu fusese înlănțuit în munții Caucaz, iar argonauții au călătorit pe marea cea (ne)primitoare pentru a găsi berbecul cu lâna de aur și, grație zeilor, au izbândit în încercările lor, inclusiv a celor provocate de mare.

Mitologia a jucat un rolul important în a conferi coerență regiunii. Și nu numai în Antichitate, ci chiar mult mai recent. Cercetători serioși au văzut în Marea Neagră sursa directă a miturilor despre potop. Deși infirmate de cercetările recente, aceste teorii au plasat regiunea Mării Negre în centrul lumii (mitologice) (despre Marea Neagră și mitul potopului scriu Laurent Carozza și Albane Burens în MemoScapes).

După căderea Cortinei de Fier, regiunea Mării Negre s-a dorit a fi un centru de cooperare prin crearea a numeroase instituții academice, civice, economice și chiar politice precum The Black Sea Universities Network, care reunește mai mult de 100 de universitați din 12 țări, The International Centre for Black Sea Studies, The Association for the Black Sea Economic Collaboration, The Black Sea Parliamentarian Assembly, The International Club of Balck Sea Cities, The Balck Sea NGO Network, The Balck Sea Trade and Developement Bank, The Black Sea Naval Cooperation Task Group. Deși începuturile au fost promițătoare, evoluția și rezultatele acestor instituții sunt lipsite de relevanța care le fusese atribuită inițial. Uniunea Europeană a încercat revitalizarea regiunii, atât prin politica de vecinătate, prin diversele acorduri de asociere la UE și chiar de pre-aderare, cât și prin finanțarea unor proiecte de cooperare academică, economică și civică. Cu toate acestea, Marea Neagră nu s-a afirmat ca o regiune a colaborării inter-statale, fiecare stat riveran concentrându-se pe integrarea în structuri mult mai atrăgătoare pentru ele precum NATO și Uniunea Europeană. Astăzi colaborarea zonală este limitată și în orice caz fără importanța geo-politică pe care ar fi putut (sau ar trebui) să o aibă.

Articol apărut pe LaPunkt.ro.