„Pseudo-Democrația”: de la autoritatea legal-instituțională la subminarea statului de drept

În primăvara acestui an, politica europeană a fost marcată de numeroase evenimente care pun sub semnul întrebării eficiența promovării modelului democratic al Uniunii de către elite, pe de o parte, și voința maselor de a adera la principiile sale consacrate, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, un regim democratic întemeiat pe statul de drept, guvernare responsabilă și egalitatea cetățenilor în drepturi și libertăți civile nu poate funcționa – la nivel european – decât dacă se acționează în două sensuri. Mai întâi, Uniunea să pună la dispoziție un mecanism supranațional prin care să fie garantate principiile de mai sus, iar al doilea aspect vizează eforturile depuse de fiecare stat membru în parte pentru a implementa respectivul model. Când aceste două direcții de acțiune se întâlnesc, putem vorbi de convergență și de unitate europeană în privința democrației ca standard valoric pentru elite și societate.

Victoria populiștilor în alegerile parlamentare din Italia și recenta formare a coaliției alcătuită din Liga Nord și Mișcarea 5 Stele, apoi reconfirmarea în alegeri a lui Viktor Orban ca premier al Ungariei întăresc convingerea că împotriva democrației prin drept nu este doar un simplu curent de opinie. De asemenea, tergiversarea legilor justiției în România, sesizările trimise Comisiei de la Veneția de către Președintele țării, Klaus Iohannis și de liderii Partidului Național Liberal s-au petrecut în același timp cu adoptarea unor controversate amendamente aduse legilor justiției în Polonia, în luna aprilie, prin care statul de drept este serios subminat. Toate aceste fapte, supuse instrumentelor de analiză ale politicii comparate, demonstrează existența unor similitudini în ceea ce privește contestarea pattern-ului democratic european. Elementul comun al acestor contexte este înlocuirea domniei legii, a statului de drept cu autoritatea personală a unor lideri care pretind că reprezintă „poporul” și produc discursuri care satisfac așteptările idealiste ale auditoriului.

Neîncrederea maselor în guvernele naționale a avut efecte negative care s-au repercutat asupra întregii Uniuni. Afectarea statului de drept și a libertăților civile în anumite țări a creat un efect de domino în spațiul european, ca urmare a interconectării tuturor statelor prin politicile generate de instituțiile centrale. „Pseudo-democrația” a devenit o realitate și a confirmat că simplele formalități nu sunt suficiente pentru existența unui regim de autoguvernare colectivă.

Contestarea guvernelor și a partidelor în Italia (eliminarea stângii din funcțiile executive) generează – cum era și firesc – reorientarea unei mari părți a electoratului către partide populiste de extremă dreaptă, al căror discurs nu numai că este puternic anti-establishment, dar este impregnat cu accente naționaliste care se răsfrâng asupra încrederii în instituțiile europene. Ineficiența perpetuă cu care guvernul italian de stânga, anterior alegerilor, a gestionat politicile publice s-a reflectat în preferințele alegătorilor, care au optat masiv pentru extrema dreaptă, dar în același timp afirmă că nu se poziționează obligatoriu împotriva Uniunii.

În Ungaria, personalizarea puterii politice de către Viktor Orban, prin discursul său evident antieuropean, revizionismul politic și incitarea populației la ură față de străini ridică mari semne de întrebare asupra convergenței acestui guvern FIDESZ cu direcțiile politico-juridice stabilite de Comisia Europeană și Parlament.

Concepția Comisiei asupra democrației și a statului de drept, exprimată în Comunicarea către Parlament din 2014, a creat un precedent favorabil pentru un mecanism de protejare a valorilor de mai sus. Raportul europarlamentarului Sophia in ‘t Veld (2016) în care erau formulate recomandări pentru consolidarea regimului politic european în toate țările membre, a fost urmat de un alt document asemănător, înaintat de eurodeputatul Judith Sargentini în aprilie a.c., în care condamnă practicile autoritare ale premierului maghiar și reamintește că libertatea este una dintre valorile fundamentale ce asigură echilibrul dintre sfera politică și cetățeni: „poporul din Ungaria nu se mai poate baza pe acele drepturi fundamentale pe care noi le considerăm ca fiind garantate în restul Europei… La nivel european, noi ne-am angajat în favoarea unor valori precum respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, respectarea statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului. Din păcate, cetăţenii din Ungaria nu pot fi siguri că vor beneficia din partea guvernului lor de un tratament cinstit şi egal… Nu pot să ajung la o altă concluzie decât la acest apel pentru activarea art. 7. Trebuie să ne ridicăm împreună în favoarea cetăţenilor din Ungaria ale căror drepturi au fost subminate“. În opinia sa, discordanța dintre concepția democratică europeană și cea propusă de politicienii maghiari este în defavoarea Uniunii, deoarece modelul național în cauză este unul negativ.

Cetățenii sunt prinși la mijloc în disputa politică dintre instituțiile europene și cele naționale. Din păcate însă, discursul populist reușește să atragă mulți susținători datorită caracterului puternic personalizat, anti-instituțional, bazat pe anacronisme, prejudecăți colective, apelul la „trecutul glorios” și condamnarea actualilor lideri. Înclinarea balanței în favoarea puterii personale în detrimentul instituțiilor guvernării reprezentative, contestarea drepturilor unor comunități minoritare, subordonarea intereselor colective unor obiective naționale nerealiste și ignorarea cooperării cu celelalte state membre sunt, la ora actuală, temele predilecte ale populiștilor din Italia, Ungaria, România. Pe trendul subminării statului de drept se află și Polonia.

Printre factorii ce diferențiază România de restul țărilor menționate sunt nivelul de trai și calitatea democrației. Între cele două criterii sunt relații de interdependență. România nu face obiectul unui regres sesizabil al democrației, de altfel în perioada postcomunistă nu s-a înregistrat niciun progres semnificativ căruia să i se contrapună un recul evident. În schimb, Ungaria și Polonia cunosc un declin democratic raportat la anii 1990-2000, când avansul reformelor le recomanda pentru aderare la U.E. în 2004.

În România însă, neîncrederea în clasa politică de la data aderării la Uniunea Europeană (2007) a alimentat atitudinile pro-europene. Ulterior, lipsa unor reforme sociale și economice corelate cu implementarea politicilor publice europene a îndepărtat România de grupul țărilor „de mijloc” și a indus o revenire a populației la comportamentele naționaliste, antieuropene. România este acum o țară periferică din punct de vedere social-politic. Aderarea la Uniunea Europeană nu a fost nicidecum folosită ca ocazie pentru lichidarea, fie și numai parțială, a înapoierii față de Occident. Dimpotrivă, efectul imediat a fost migrația în țările dezvoltate. Ca urmare a manipulării electorale, Uniunea Europeană este acum, în opinia unei părți semnificative a societății românești, vinovată pentru eșecurile clasei politice autohtone de a crea un cadru decent pentru dezvoltarea personală și colectivă.

Dincolo de opțiunile electorale, calitatea democrației este menținută de supremația legii în fața intereselor personale, în exercitarea puterii politice. „Poporul” nu deține mijloacele necesare pentru a împiedica accederea la guvernare a unor grupuri oligarhice care acționează la limita legii sau în afara ei, cum este cazul României. Doar constituționalismul și independența puterii judecătorești pot menține politicul în limitele legii. În lipsa unor constrângeri legale ferme și fără echivoc, elitele conducătoare au deplina libertate de a dispune de resursele publice după bunul plac și chiar de a instaura o „pseudo-democrație” în care voința personală detronează statul de drept. Iar în această situație, „poporul” va constata, prea târziu, că este șantajat și supus unor condiționări abuzive din partea politicienilor. Puterea politică este utilă societății, numai dacă este menținută în granițele legalității.

Un mecanism european de garantare și protejare a democrației și a statului de drept, este o soluție optimă pentru aceste țări în care liderii aleși sau numiți pretind că apără interesele cetățenilor, dar în fapt agenda lor este structurată pe consolidarea autorității individuale, slăbirea instituțiilor statului, supunerea și dezarmarea societății civile pentru a elimina posibilitățile de contestare la adresa sistemului opresiv. O democrație degradată, în care cetățenii au impresia libertății, este la fel de inoportună ca o dictatură autentică.