Nu trebuie să uităm niciodată că suntem parte a Uniunii Europene

Despre istorie, brand şi identitate…

Eu folosesc perspectiva istorică pentru că, vorba lui Iorga, cine nu cunoaște istoria, nu-și cunoaște părinții. Iar noi, românii, din nefericire, mai ales după 1990, am fost tentați să aruncăm tot peste bord, și istorie, și părinți, și bunici, și tot! Anul acesta este și anul patrimoniului european. Ați auzit vorbindu-se în România de patrimoniu? Vorbim de centenar, da? Eu sunt mare iubitor de Brâncuși. Și mă gândesc cum n-a fost nația aceasta în stare să cumpere o piesă din Brâncuși, să o adauge la patrimoniul național! Se risipesc miliarde de euro şi tu nu poți să pui o sută de mii de euro sau un milion de euro și să spui apoi: patrimoniul național s-a îmbogătățit cu încă ceva. De ce? Pentru că a dispărut, din nefericire, această altoire, pe istorie. Nimeni nu poate face ceva pe nimic! Pe aer, sau pe nisip nu se construiește. Cunoașterea istoriei ar trebui să fie punct de plecare pentru politică: Vorbim de centenar, dar nu suntem în stare să definim și redefinim identitatea. Nu suntem în stare să definim nici identitatea lui 1918. Și râd de noi toți, întrebându-se: „Bine, dar ce celebrați voi? Care e identitatea voastră post-Marea Unire?”

Astăzi, în piață, este foarte important atât brandul de țară cât și brandul de loc. Clujul are chiar două branduri: are brandul românesc, care se dezvoltă şi azi, dar păstrează și brandul unguresc și germanic dinainte de Primul Război Mondial. Cluj-Napoca a avut șansa reconstrucției de brand local, la care s-au asociat brandurile de produs, de firme și așa mai departe.

Antreprenorii clujeni sunt conștienți că produc mai bine, vând mai bine, vând mai mult! Oriunde merg în lume au şi atitudine, dar au şi educaţie, stil. Şi sunt priviţi cu respect.

Aici a existat un spirit antreprenorial adevărat pe care românii l-au cultivat mai ales din a doua parte a secolului al nouăsprezecelea, după 1870. La sfârșit de secol XIX și început de secol XX a crescut o clasă antreprenorială care a mișcat politica. Unirea din 1918 a fost făcută exact de impulsurile date de acest spirit antreprenorial. Știați că 30% din pământul din Ardeal a fost cumpărat de români, până-n 1918, cu banii câștigați în America? Deviza românilor care luau calea pribegiei era “mia şi înapoi”! În timp ce maghiarii își vindeau pământul, românii îl cumpărau și au început să construiască o agricultură luând exemplul danez, care și-acum este foarte competitiv în lume. Și după 1918, când s-a pus problema reformelor, s-a dorit o astfel de de agricultură. Antreprenoriatul, după părerea mea, va face diferența, iar antreprenorialul nu înseamnă doar să ai spirit de inițiativă. Înseamnă și să dezvolți parteneriate bazate pe respect și încredere. Astăzi discuția termenilor afacerii se face frecvent pe bază de gentleman agreement – business-ul se aranjează pe telefon sau altă tehnologie modernă de comunicare cu parteneri din Europa, din Singapore, din America şi așa mai departe.

De la acumulare la consum

Chiar dacă Clujul s-a mișcat relativ bine pe zona aceasta antreprenorială, eu spun că mai sunt încă resurse multe, foarte multe. Întrebarea care se pune este: sunt capabile noile generaţii care vin din urmă să pună în valoare
potenţialul enorm care încă nu e utilizat? Din păcate, generația care vine e una foarte comodă. După ’90 a fost o deschidere și toată lumea a încercat să capitalizeze, a fost un val mare care a rupt zăgazul comunismului. Efervescenţa aceea s-a cam stins. Acum generațiile care vin, după douăzeci de ani de creștere a bunăstării, sunt mult mai comode, parcă au intrat pe o traiectorie a automulțumirii de sine. Am văzut un studiu din care reieşea că generația a doua de antreprenori nu mai e impulsionată de acumularea pe care au făcut-o în firme exponenţii generaţiei de antreprenori ’90 – 2000. Noua generaţie e mai interesată să consume şi nu se dedică explorării de noi idei sau perspective privind dezvoltarea firmelor. Destul de mulți caută chiar să le vândă, ca să nu le mai dea bătaie de cap. Se trece uşor, uşor, de la acumulare la consum. Faptul că azi proliferează opțiunile consumeriste și nu cele
investiționale ni se datorează tot nouă. Căci această generație de consumatori prea pofticioși și câteodată chiar excentrici este produsul lipsei de educație. Omul se educă, nu se naște neapărat rău sau bun, după cum spunea Rousseau.

Cum se vede viitorul

În ceea ce ne privește, deocamdată suntem o societate atomizată, cu tendințe spre dezagregare. Dar nu suntem atomizați, în sensul, de exemplu, al faptului că Lyon e în competiție cu Marsilia sau Bordeaux e în competiție cu mai
știu eu care oraş din Franţa. Astăzi e o competiție între orașe în toată lumea. Marile orașe nu sunt doar locuri în care se produce și se consumă, ci sunt agenți de piață prinși într-o vastă și extraordinar de dinamică rețea de piață globală. La noi, din păcate, se înfățișează o atomizare din perspectiva supraviețuirii darwiniene, nu a dezvoltării societale. Fiecare vrea doar să supraviețuiască! Părerea mea este că la noi este un individualism dintre cele mai
feroce. Nu există nici în SUA individualism cum este la noi! Nu suntem încă în stare să venim cu o economie locală, cu o economie națională care să valorifice la maximum resursele și forțele de producție locale și regionale. Nu ştim să dăm un sens al dezvoltării și să gestionăm interdependențele dintre diferite ramuri capabile să sprijine performanța economiei și competitivitatea. Avem anumite realizări pe care ar trebui să le promovăm drept „campioni” naționali, europeni și globali. Și Cluj-Napoca este un oraș care se pretează la economie de înaltă performanță. Ce înseamnă aceasta? Industrii de înaltă tehnicitate, creative, producătoare de avantaje şi servicii (medicale, educaționale, comerciale etc.). Să ne referim puţin la zona IT, o chestiune ce a apărut datorită universităților. Acest domeniu al IT-ului trebuie să se individualizeze nu doar ca un lohn, ci ca furnizor competitiv de produse/branduri locale, rezultat al inovării și creativității oamenilor locului. Altfel, rămânem vânzători de forță de muncă, e adevărat, înalt calificată.

Autoritățile, dacă se îngrijesc de viitorul orașului, trebuie să creeze acea infrastructură care să favorizeze tipologia aceasta de dezvoltare. Tinerii și mai experimentații antreprenori să găsească un mediu propice pentru investiții în cercetare, inovare și produse conținând o ridicată valoare. Oricare dintre localitățile Transilvaniei și ale întregii Românii trebuie să identifice posibilitățile ca să meargă pe o cale performantă. Oricare loc din această Țară a noastră are resurse. Rolul administrației locale și al antreprenorilor este să potențeze, să maximizeze resursele locale. Din păcate, acum aproape totul este minimalizat, ajungând până la a “exporta” forța de muncă din orașele și satele României! Ceea ce ar trebui să se contabilizeze la capitolul risipă și pierdere a avuției locale și naționale.

Dacă minimizezi capitalul ai o problemă din perspectiva procesului de dezvoltare. Omul simplu aplaudă dacă este creștere economică doar în măsura în care creșterea se revarsă prin dezvoltare socială şi servicii către el. Firma apreciază creșterea, dar aceasta nu e întâmplătoare. Ea vine dacă antreprenorul nu este singur, ci îşi poate găsi un partener, dacă are cui vinde. Astăzi statul trebuie să fie unul dintre elementele centrale și puternice ale creației avuției naționale. Un stat nu este puternic doar dacă-și întărește instituțiile de forță, ci numai atunci când este un stat de drept veritabil, cu o administrație publică eficientă și corectă, orientată spre oferirea de servicii de calitate cetățenilor, care prin instituțiile de aplicare a legii și administrarea justiției generează optimism social, impulsuri pentru a garanta și încuraja libertatea și creativitatea individului, politici de dezvoltare și siguranță a întregii societăți.

România încă este la stadiul de promisiune prin potențialul care-l are. Dar încă nu și-a găsit calea şi identitatea în noile circumstanțe care sunt și cetățeni ai Uniunii Europene, nu ar trebui să stea cu mâna întinsă la „maica România” și la „maica Europa”, ci ar trebui să dea mână cu mână, cum frumos îndeamnă „Hora Unirii”, să pună mână de la mână pentru o rapidă și sănătoasă dezvoltare durabilă a României și Uniunii Europene.

Identitatea europeană 

Suntem în Uniunea Europeană. Dacă noi n-am fost în stare, la masa la care suntem în Bruxelles, să ne inserăm poziția noastră de țară, atunci să-i arătăm cu degetul pe liderii care au guvernat România și care n-au fost capabili să facă o asemenea negociere! Nu Uniunea Europeană e de vină că nu am avut viteza nu știu care și așa mai departe. Totul a depins și depinde de noi!

Problemele sunt vechi. Acum se vede că ar fi fost potrivit să intrăm în Uniunea Europeană, în 2007, cu o strategie de integrare europeană care deja să înceapă să fie aplicată eficient încă din prima zi de apartenență la Uniune. E o competiție teribilă în Uniunea Europeană. România a preferat și atunci, şi preferă și acum, să se miște, repet, ca un supraviețuitor: de azi pe mâine, să vedem cum va fi, ce se va întâmpla etc.

Cred că din zona aceasta a businessului sănătos trebuie să vină impulsul pentru leadership-ul politic. Trebuie să avem clar și un leadership de business!

E necesar să ajungem, la nivel de țară, să avem lideri de business adevărați, să avem lideri politici adevărați, dedicați țării, să avem lideri sociali care să ştie să explice de ce e necesar să fim și să acționăm împreună și uniți, ca o națiune matură. Încă nu suntem deloc coezivi și din această cauză nu suntem luați în serios ca parteneri. În Uniunea Europeană trebuie să fii stat sănătos şi puternic, nu bolnav și nu slăbănog. Astăzi se restructurează sistemul internațional – suntem într-o etapă în care se aplică formula „scapă cine poate”. Sunt peste două sute de state în ONU, la momentul actual: după ce se restructurează sistemul internațional, numărați-le, să vedeți câte vor fi. E nevoie să fim acum un stat coeziv, puternic, competitiv și deschis comunicării și interacțiunilor cu lumea. Vrei-nu vrei, îți place-nu-ți place, piața de astăzi e una globală, competiția e globală. Și cel mai bine vom putea face față competiției globale dacă vom fi un stat puternic și dezvoltat într-o Uniune Europeană dezvoltată și puternică. Iar dacă vom fi capabili, noi românii și ceilalți concetățeni europeni, să dezvoltăm o piață euroatlantică integrată și competitivă, sunt sigur că vom avea răspunsuri pozitive la cele mai multe din provocările de azi și de mâine ale vieții noastre individuale și sociale.

Problema cultivării campionilor

E foarte bine că avem foarte multe IMM. Faptul că nu ne-am cultivat decât câţiva campioni care să intre-n zona corporatistă este din cauză că nu am făcut ceea ce trebuia. Atunci când doamna Cancelar Angela Merkel mergea în vizită la Beijing, era însoțită de sute de oameni de afaceri din Germania. A făcut-o pentru că a înțeles necesitatea internaționalizării afacerilor și pieței. A mers cu businessmani mari, cu corporații, dar și cu multe IMM-uri. Aceasta înseamnă să fii stat puternic și să sprijini IMM-urile în economia națională și europeană. Căci IMM-urile sunt partea cea mai dinamică a economiei. Și partea cea mai flexibilă. Pe ele se bazează, de exemplu, succesul Băncii Transilvania care a pornit ca un brand local și a ajuns acum un brand național și european. Această bancă a investit chiar de la început în IMM-uri, nu în mall-uri. Succesul ei nu e deloc întâmplător și nu a fost obținut ușor, ci prin investiție de bani, energie și inteligență. Iar acum trebuie să ţinem cont de faptul că bankingul postcriză nu mai seamănă cu cel din epoca Renaşterii.

IMM-urile sunt adaptabile, se reorientează rapid în piață, pot construi și altceva, pentru că piața globală e generoasă. Trebuie doar să nu te oprești. Trebuie să-ți propui a deveni nu doar campion local, ci și campion național și european și, de ce nu, campion mondial. Pentru că oportunităţi sunt în Cluj-Napoca, în toată România, în Austria, Germania, Italia, Spania, America, Asia, Africa etc. Sunt firme din Cluj care lucrează excelent în tot Spațiul Economic European și au trecut chiar fruntariile Uniunii Europene. Acestea sunt în categoria campionilor noștri!

Economia de piaţă şi suveranitatea 

Noi încă trebuie să învățăm cum e cu economia de piață. Amintiți-vă că, în octombrie 2004, cu multă muncă am obținut statutul de economie de piață funcțională. Pentru a obține acest statut am făcut o schimbare structurală în economie – în 2002, 2003, chiar și prima parte a lui 2004. La finalul acelui an s-a schimbat guvernul, iar la sfârșitul
lui decembrie 2004 și începutul lui 2005, guvernarea nou instalată a schimbat gândirea și legislația pe baza căreia am obținut statutul de economie de piață funcțională. A fost clar pentru oricine că România nu mai mergea pe
calea angajamentelor asumate, chiar dacă negocierile de aderare la Uniunea Europeană erau terminate. În 17 decembrie 2004 am obținut aprobarea Consiliului European pentru semnarea Tratatului de Aderare şi politicienii
români nu mai puteau da înapoi. Au semnat Tratatul de Aderare, dar toată lumea a văzut că România a pornit pe o cale care se îndepărta de integrarea europeană. Ar fi cazul să recunoaștem că am pornit pe calea greșită, chiar după terminarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, și să o luăm odată pe calea cea bună, pentru că putem şi acea cale există. Trebuie să fim în stare să recunoaştem că am greşit. În loc să tot căutăm responsabili-fantome nu reale, mai bine am reclădi elita aceasta intelectuală care gândește critic şi ne poate ajuta să construim un concept/proiect de țară.

Nimic şi nimeni nu ne oprește. Dar se pare că efortul din ultimele decenii de eliminare a elitei naționale ne face să nu fim nici congruenți social, și nici coerenți ca țară. Sărbătorim Centenarul. Care este starea Națiunii? Suntem în stare noi să discutăm un astfel de subiect sau ne e frică să spunem că există națiune? Eu afirm: da, încă există națiune și
încă va exista, desigur cu caracteristici diferite de secolele trecute. Deocamdată, nici măcar sociologii futuriști n-au inventat o altă formă de comunitate! De ce ne e frică? Statul-națiune este în continuare actor principal al dezvoltării
comunității naționale și este actor principal în relațiile internaționale. Fără a nega rolul corporațiilor, al ONG-urilor, sau altor entităţi, statul-națiune rămâne un actor care își va prefigura viitorul în următoarele configurări globale. Națiunea este un țesut social, cultural şi politic care ia naştere și se dezvoltă numai prin acțiunea coezivă și convergentă a membrilor comunității care îi dau identitatea. Nu trebuie să uităm niciodată că noi, românii, nu doar suntem acum membri ai Uniunii Europene, ci suntem și noi Uniunea Europeană. Nu trebuie să ne fie teamă să ne
spunem punctul de vedere, să vorbim despre piaţă, antreprenori, politicieni, oameni simpli de pe stradă. Trebuie să uităm de gogoriţa că „alţii nu ne lasă”! Ați auzit de Morgenthau, celebrul șef al Trezoreriei S.U.A. în perioada preşedinţiei lui F.D. Roosevelt. El spunea, și cer scuze că citez din memorie: „Legislația internațională nu cenzurează suveranitatea statului. Proasta legislație internațională e cea care o cenzurează”. Și cum poate să apară o legislație internațională neconvenabilă unui stat? Nefiind acolo unde se decide acea legislație! De aceea, spunea tot acest părinte al Realpolitik-ului sec.al XX-lea: “Suveranitate înseamnă să fii la masa la care se decide legislația”. Acum, fiind în Uniunea Europeană, înseamnă că și noi suntem la masa la care se decide legislația europeană. Doar că prea
adesea trebuie să ne întrebăm: chiar suntem și noi prezenți la acea masă? Așadar, problema este ce fac liderii noștri acolo, la Bruxelles, și mai ales ce fac și ce facem la noi acasă!

Articol apărut în Piața Financiară, nr. 6/2018, interviu realizat de Mihai Săndoiu și redat sub forma unei relatări la persoana întâi.