Românii din nordul Bucovinei: între concepția „lumii ruse” și noua concepție a „lumii ucrainene”

Românii din nordul Bucovinei reprezintă o populație autohtonă care face parte din marea familie a națiunii române. În același timp, din punct de vedere politic, românii din nordul Bucovinei (astăzi – regiunea Cernăuți, care include, de asemenea, Ținutul Herța și nordul Basarabiei) sunt cetățeni ai statului ucrainean. Din aceste considerente, situația românilor din Ucraina în general trebuie analizată în contextul politicii naționale a statului ucrainean și a raporturilor geopolitice ale Kievului față de vecinii săi.

În 2014, după evenimentele numite Euromaidan, când președintele ucrainean Viktor Ianukovici a fugit în Rusia și la putere au venit forțele prooccidentale, tot mai mulți analiști politici, jurnaliști, observatori independenți din UE, inclusiv din România, își exprimau speranța că noua conducere ucraineană va alege vectorul european al dezvoltării care include, printre altele, un spectru variat de drepturi ale minorităților naționale. Aici merită menționat faptul că românii din Ucraina sunt, potrivit Constituției, minoritate națională. Anexarea Crimeii de către Rusia și conflictul armat din Donbas au fost doi factori importanți de instabilitate geopolitică în regiune, determinând Kievul să elaboreze noi concepții de securitate și de supraviețuire/rezistență politică. Au fost scrise mai multe monografii care argumentau ideea națională ucraineană, deseori (re)inventând scopul strategic al Ucrainei ca stat, or, până atunci, respectivul subiect nu se afla pe agenda publică, fiind blocat de regimul pro-rus. Gândirea politică ucraineană a pornit de la imaginea inamicului (oficial – „a agresorului rus”), iar întregi modele geopolitice mai reușite și mai puțin reușite aveau ca scop în primul rând combaterea „agresorului rus” în contextul războiului nedeclarat din Ucraina și a războiului hibrid, numit de jurnalistul Marian Voicu de la TVR – „Războiul de după războiul rece” (nume de documentar realizat în 2017).

Pornind de la inamici, și nu de la prieteni, în 2014, un grup de politologi și istorici ucraineni în frunte cu Volodimir Iablonski și Serhii Zdioriuk au publicat la comanda Institutului Național de Studii Strategice, finanțat de Kiev, monografia colectivă Ucraina și proiectul lumii ruse[1], în care sunt făcute mai multe recomandări Președintelui și Parlamentului Ucrainei. Potrivit experților, pentru a contracara influența Federației Ruse asupra Ucrainei trebuie redusă dependența societății ucrainene de limba rusă. Un capitol aparte al monografiei finanțate de Guvernul de la Kiev este consacrat școlilor cu predare în limba rusă din Ucraina ca un element al promovării limbii ruse, care este văzută (limba!) drept o primejdie pentru statul ucrainean.

Ce este „lumea rusă” („ruskii mir”)? La 3 noiembrie 2009, în timpul celei de a III-a Adunări a Lumii Ruse, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Chiril a declarat că „lumea rusă” ca proiect include trei elemente: religia ortodoxă, limba rusă și memoria istorică comună. Patriarhul Chiril a precizat că la acest proiect trebuie să participe neapărat Rusia, Ucraina și Belarus[2]. De menționat că toate trei elemente ale concepției „lumea rusă” au ca scop să controleze spațiul geografic din Rusia și din proximitatea Rusiei. Religia, din păcate, a fost inclusă în gama instrumentelor de luptă geopolitică. În timpul unei vizite la Chișinău, Patriarhului Chiril a spus că Republica Moldova tot face parte din „lumea rusă”, pentru că acest concept este atribuit unor spaţii populate de persoane de credinţă ortodoxă ce-şi manifestă loialitatea faţă de limba şi cultura rusă. Din această perspectivă, Patriarhul Chiril consideră Republica Moldova parte a „lumii ruse”. În acest sens, în 2007, Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, afirma că „lumea rusă poate şi trebuie să-i unească pe toţi cei cărora le este drag cuvântul rus, cultura rusă, oriunde ar locui ei, în Rusia sau în afara hotarelor acesteia”[3].

După anexarea Crimeii de către Rusia, recomandările experților Institutului Național de Studii Strategice de la Kiev pentru organele puterii de stat din Ucraina au fost următoarele: 1) Ucraina trebuie să reglementeze propriul spațiu informațional prin introducerea unor cote lingvistice în audiovizual (ceea ce a și fost realizat în vara anului 2017, afectând și interesele presei de limba română); 2) Kievul trebuie să asigure școlarizarea majorității elevilor din Ucraina în limba de stat (ceea ce este prevăzut în noua Lege a Educației, adoptată în septembrie 2017); 3) Experții ucraineni consideră ca fiind necesară inventarea unei ideologii naționale proprii, care să fie o alternativă concepției sau proiectului „lumea rusă”.

În monografie sunt examinate mai multe variante ale acestei ideologii naționale și este aleasă, după o serie de meditații, concepția de „lume ucraineană”, care a fost lansată inițial de Sviatoslav Șevciuc, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Această concepție prevede consolidarea societății ucrainene prin întărirea pozițiilor limbii ucrainene și a „demnității ucrainene” în lume . Cu alte cuvinte, Kievul propune schimbarea „lumii ruse” cu o „lume ucraineană”, schimbarea unui proiect susținut de Biserica Ortodoxă Rusă pe un proiect susținut de Biserica Greco-Catolică Ucraineană. Altfel spus, o himeră geopolitică este înlocuită cu o altă himeră.

Citeşte continuarea analizei pe BucPress.eu.

Analiza reprezintă discursul rostit de autor în cadrul Colocviului Internațional „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române”, desfășurat în perioada 23-26 august 2018 la Mănăstirea Putna.

Referințe