INTERVIU Clara Volintiru, director ISEE: ,,Partidele eurosceptice sau populiste domină competiția politică a multora dintre statele membre”

În mai 2019 vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European, un moment hotărâtor care va determina noua structură a acestuia. În contextul unei ascensiuni a populismului și a euroscepticismului și al unei falii între progresiști și populiști, ne întrebăm legitim dacă UE va suferi transformări și dacă va mai fi congruentă cu ideea federalismului.

Încercăm să găsim răspunsuri acestor întrebări alături de Clara Volintiru, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București şi director al ISEE – Institutul pentru Studierea Evenimentelor Extreme, un think-thank care își propune investigarea evenimentelor extreme din spectrul relațiilor inter-statale, cel al domeniului financiar sau al efectelor schimbărilor climatice.

Marine Le Pen s-a întâlnit luna aceasta cu Matteo Salvini, la Roma, pentru a discuta despre creșterea economică și perspectivele sociale într-o Europă a Națiunilor, în urma unei invitații a Uniunii Generale a Muncii. În ce măsură credeți că planul celor doi de a lupta împotriva globalizării și împotriva Uniunii Europene, așa cum o cunoaștem astăzi, se va materializa?

Succesul luptei unor astfel de formațiuni în contracararea proiectului integraționist al Uniunii Europene depinde, în largă măsură, de succesul lor în plan intern. Susținerea de care partidele eurosceptice se bucură în țările lor depinde de existența unor „crăpături” în pachetele de politici publice oferite atât în plan național, cât și de către UE, vulnerabilități precum disparități persistente de venit, disparități persistente de dezvoltare. Deosebit de important este, de asemenea, acel sentiment de abandon pe care comunitățile rurale, tradiționaliste, l-au simțit din ce în ce mai pregnant în contextul unei integrări economice regionale și globale accelerate.

Întâlnirea dintre Marine Le Pen și Matteo Salvini atestă atât oportunism conjunctural din partea acestora, cât și un curent mai amplu ce se întețește la nivelul UE.

Oportunism, pentru că poziția ambilor lideri politici este destul de precară la nivel național. Marine le Pen a fost înfrântă electoral de actualul președinte Emmanuel Macron, care se bucură în momentul de față de o foarte mare popularitate acasă și este extrem de vocal în susținerea unei integrări aprofundate în plan european. Matteo Salvini este o figură importantă a actualului guvern italian, dar să nu uităm ca partidul său, Liga Nordului, nu a câștigat decât 17 procente la alegerile de anul trecut, deși sondajele îl plasau la aproape 30 de procente înainte de alegeri. O analiză a felului în care s-a ajuns la actuala coaliție de guvernare din Italia a fost realizată recent de Institutul pentru Studierea Evenimentelor Extreme (ISEE), din cadrul SNSPA.

Pe scurt, acești lideri autointitulați ai unei „Europe alternative” nu fac decât să se promoveze pe sine. Riscul este de tip Nigel Farage: dintr-un discurs extremist din periferia sistemului politici și electoral (fringe politics) să apară un val de susținere pentru mișcări radicale de tip Brexit — un eveniment extrem, față de care nu putem face decât gestiunea crizei (damage control), neexistând un scenariu optim de evoluție.

Curentul este unul mai amplu la nivel european, deoarece statele membre se confruntă cu probleme serioase. Italia, precum și alte state din sudul Europei — Spania, Portugalia sau Grecia — se confruntă cu provocări economice structurale majore. Disparitățile subnaționale au crescut și între regiunile acestor state, iar recuperarea de după criza financiară din 2008 nu a fost întotdeauna resimțită la nivelul populației. Însă cauzele sunt mai degrabă structurale decât conjuncturale: regiunile cu densitate a populației redusă și care se află în periferia UE au în general o tendință de dinamică scăzută de creștere. Disparitățile economice și sociale alimentează nemulțumirea față de ceea ce este din în ce mai mult perceput drept cartelul politic de centru (mainstream politics). În mod similar, și statele mai bogate, precum Germania, Olanda, Franța, UK (sau chiar America dacă este să luăm un exemplu din afara UE) se confruntă cu o creștere a popularității partidelor extremiste sau populiste, pe fondul creșterii inegalității la nivelul populației și a unor crize identitare survenite din procesul lung de globalizare, dar și din evenimentul extrem recent al crizei refugiaților.

Ne putem gândi că în urma acestei întrevederi, liderii menţionaţi se vor coaliza într-o mișcare politică similară celei din care fac parte o serie de politicieni europeni, precum fostul premier italian de centru-stânga, Matteo Renzi, liderul formațiunii Ciudadanos, Albert Rivera, precum și fostul premier român, Dacian Cioloş, președinte al Mișcării România Împreună?

Absolut. În pregătirea alegerilor europarlamentare de anul viitor, partidelor noi le este de mare ajutor să formeze alianțe cu partide competitive din alte state pentru a își asigura poziția după alegeri. Partidele noi sunt atât cele progresiste precum En Marche, Ciudadanos sau Mișcarea România Împreună, precum și cele populiste de tipul celor anterior menționate. Ambele suferă de aceeași vulnerabilitate în contextul alegerilor europene: de a nu fi afiliate marilor familii politice.

Trebuie înțeleasă structura Parlamentului European, în care există atât diferențierea între europarlamentarii diferitelor state membre, precum și diferențierea între familiile politice europene. În momentul de față, Parlamentul European este dominat de Partidul Popular European (PPE) și de grupul Socialist (PES). În acest context, în care se constituie noi coaliții politice, ne putem aștepta ca viitorul Parlament European (și implicit Comisia) să fie foarte diferit de tot ce a fost până acum, la nivel de pluralitate, diversitate, dar să fie confruntat și cu inevitabile tensiuni.

Credeți că ascensiunea europeană a forțelor politice aflate la extremele eșichierului politic va determina ca în urma scrutinului pentru PE, din 2019, democrația și stabilitatea Uniunii să fie zdruncinate din interior?

Există motive foarte serioase de îngrijorare în raport cu componența viitorului Parlament European. Putem observa cum partidele eurosceptice sau populiste domină competiția politică a multora dintre statele membre. Formarea noilor alianțe, anterior menționate, precum și efortul marilor familii politice de a își promova realizările mandatului pe cale să se încheie — toate fac scena politică europeană să fie (poate pentru prima oară) una extrem de volatilă și cu mize mari în același timp.

Problema, semnalată recent în presă, este că prin noile alianțe se conturează și mai puternic falia dintre două opțiuni politice neconvenționale. Dacă latura progresistă este întruchipată cu succes de președintele Franței, Emmanuel Macron, ale cărui poziționări sunt neconvenționale, inovative și extrem de ambițioase, fiind însă criticat uneori pentru lipsă de consecvență ideologică și oportunism politic, latura populistă este întruchipată cu succes de Viktor Orban, președintele Ungariei, al cărui naționalism și izolaționism nu l-au împiedicat să beneficieze de relații economice bilaterale extrem de avantajoase atât cu state membre, dar și cu state din afara UE,  precum Rusia.

Considerați că există posibilitatea ca un segment social-politic din România sa îmbrățișeze sau să adere la mișcări politice extremiste de tipul celor întâlnite în Ungaria, Italia sau Franța?

Nu. România nu are clivaje istorice sau contemporane suficient de puternice pentru a alimenta o astfel de mișcare cu succes. Există în mod cert un segment rezonant și la nivelul României, după cum se reflectă în diverse mișcări politice naționaliste sau tradiționaliste.

Paradoxul face ca România să fie o societate predominant tradiționalistă, dar cu puternice aspirații occidentale. Acest mix face dificilă exploatarea politică a sentimentelor naționaliste și izolaționiste.

Ne mai putem gândi că vom avea în următorii 10-20 de ani o Uniune Europeană de tipul unei federații, ținând cont de disparitățile ideologice și de fricțiunile interne existente acum?

Da. Eu cred că este inevitabilă această concluzie. Putem ajunge mai greu sau mai ușor la ea. Statele UE, însă, nu mai pot performa pe cont propriu. Este absolut necesară asocierea pan-europeană pentru a rămâne relevanți în lumea de astăzi (o lume cu tendințe de integrare regională pronunțate). Exploatarea oportunistă a oricăror altor opțiuni nu ne va face decât drumul mai greu, pavat de sărăcire, pierderea unor oportunități de dezvoltare etc. De aceea, forțele politice trebuie să înceapă să explice constrângerile în care ne aflăm cu toții, nu doar greșelile adversarilor.

Surse foto: Aspen Institute Romania&Bucharest Forum