Președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmud Abbas, a declarat că palestinienii se confruntă cu „cel mai periculos episod” din istoria lor, ca urmare a politicii partizane a SUA în diferendul palestiniano-israelian. Declarația a fost făcută în cadrul discursului de deschidere a unei întâlniri a Consiliului Central al Organizației pentru Eliberarea Palestinei.

În sprijinul afirmaţiei sale, Abbas a trecut în revistă o serie de măsuri luate de președintele Donald Trump, printre care mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, într-o recunoaștere implicită a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Abbas a mai spus că se va opune oricărei propuneri de pace venită din partea președintelui american.

Liderul palestinian a boicotat Casa Albă încă din decembrie anul trecut, de când decizia SUA de a muta ambasada a fost făcută publică. În luna mai a acestui an, ambasada a fost mutată, însă planul de pace al administrației Trump se lasă așteptat. Președintele Autorității Naționale Palestiniene a comparat viitorul plan cu Declarația Balfour din 1917, care a prevăzut înființarea în Palestina a unui „cămin național evreiesc”, de către guvernul britanic.

„Dacă Declarația Balfour s-a materializat, această afacere nu va avea aceeași soartă”, a declarat Abbas.

Abbas se teme că SUA intenționează să propună statalitate limitată pentru palestinieni în Fâșia Gaza, controlată de Hamas, și autonomie în unele părți din Cisiordania, în timp ce președintele palestinian urmărește independența totală a ambelor teritorii. Acesta a declarat că refuzul Hamas de a renunța la controlul asupra Gazei reprezintă „acceptarea gândurilor dușmanului, care intenționează să aibă un mini-stat în Gaza și autonomie în Cisiordania”.

Președintele Autorității Naționale Palestiniene a susținut, de asemenea, că întregul Ierusalim de Est este capitală palestiniană.

„Ierusalimul, care a fost ocupat în 1967, este capitala noastră. Ierusalimul și Palestina nu sunt subiect de vânzare sau negociere”, a declarat liderul palestinian.

Cea mai recentă acțiune a Statelor Unite în zonă a fost încetarea finanțării Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat, pe motiv că organizația umanitară este „iremediabil defectă”. Ca urmare a deciziilor de acest fel, Mahmud Abbas a refuzat să se întâlnească atât cu Trump, cât și cu alți membri ai administrației sale, motivând că liderii palestinieni sunt șantajați să accepte termenii preşedintelui american, termeni care favorizează Israelul. Liderul palestinian și-a reînnoit sprijinul pentru familiile prizonierilor palestinieni condamnați pentru atacuri și acțiuni teroriste îndreptate împotriva israelienilor. Abbas i-a numit „eroi”, stârnind reacția Israelului și a Statelor Unite, care percep această acțiune ca o încurajare a terorismului.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu