Autoritatea de management a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) ia în calcul prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru măsuri de eficiență energetică până la mijlocul anului 2019, ca urmare a interesului renăscut recent în rândul posibililor beneficiari. Această prelungire va fi probabil şi ultima, autoritățile preferând sa realoce eventualele fonduri nesolicitate până la noul termen limită, pentru a se evita dezangajarea lor, au afirmat surse avizate privind POIM, pentru Europunkt.

Termenul limită stabilit în prezent pentru depunerea aplicațiilor este sfârșitul anului 2018, apreciat însă ca nerealist pentru depunerea cererilor unor potenţiali beneficiari care au conştientizat utilitatea acestor finanțări și au început demersurile pentru accesarea lor relativ recent.

Gradul de solicitare și de utilizare a acestor fonduri este unul redus faţă de cel scontat iniţial de autorităţi, din cauza complexității proiectelor care trebuie depuse, precum și a condițiilor de eligibilitate a investițiilor relativ restrictive (mai ales legate de dimensiunea proiectelor).

În cadrul financiar 2014-2020, România administrează finanțările europene pentru investițiile în eficiență energetică prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În momentul de față sunt deschise mai multe apeluri de proiecte pentru mai multe obiective specifice din cadrul POIM, printre care le amintim pe următoarele:

6.1 Apel de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în capacități de producere energie electrică și/sau termică din biomasă/biogaz și energie geotermală (beneficiarul potențial se încadrează în una din categoriile: unitate administrativ teritorială/consiliu județean, asociație de dezvoltare intercomunitară). Aceste finanțări nerambursabile pot atinge sume de până la 15 milioane euro per proiect.

6.2 Apel de proiecte pentru monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali (societăți comerciale). Finanțările nerambursabile sunt relativ modeste (de până la 200.000 euro per proiect), însă acoperă un domeniu în care investitorii privați sunt reticenți să investească deoarece, deși rezultatele investițiilor pot fi extrem de profitabile, ele cer timp și uneori alte eforturi de organizare și investiționale pentru a își face efectul simțit pe deplin.

6.4 Apel de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență (beneficiarul poate fi o societate comercială). Companiile pot solicita finanțare nerambursabilă de până la 60-70% pentru cheltuielile eligibile aferente unor capacități de producție a energiei (electrică şi termică) prin cogenerare. Finanțările nerambursabile sunt consistente si pot ajunge până la 5 milioane de euro pentru fiecare proiect. Pentru acest apel există deja doi beneficiari industriali care au în curs de implementare investițiile propuse prin proiectele pentru care au câştigat finanţarea nerambursabilă.

Sursa foto: Comisia Europeană

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu