Parlamentul britanic respinge acordul negociat de May pentru Brexit, ieşirea din UE este în aer
Parlamentul britanic a respins acordul de ieşire al Regatului Unit din Uniunea Europeană, negociat de premierul Theresa May cu Comisia Europeană, votând zdrobitor împotriva acestuia.
Numeroşi parlamentari din Partidul Conservator al prim-ministrului britanic au votat împotriva acordului, astfel încât scorul reprezintă un semnificativ record negativ: 432 contra, faţă de doar 202 pro, o diferenţă de 230 de voturi, care surclasează precedentul record înregistrat în 1924 constând într-o diferenţă de 166 voturi, informează Politico.
Doar anvergura înfrângerii premierului britanic este o surpriză pentru că, altfel, evoluţiile politice din ultimele două luni din Marea Britanie făceau ca rezultatul negativ al votului să fie previzibil.
În vreme ce mare parte a conservatorilor se tem că prevederile privind graniţa permeabilă dintre Irlanda şi Irlanda de Nord din acord ar ţine Marea Britanie obligată faţă de numeroase reguli UE, laburiştii au votat împotrivă pentru a declanşa o moţiune de cenzură care va avea loc miercuri.
În cazul în care moţiunea nu va trece, May va avea şanse de a renegocia unele părţi ale acordului cu partenerii europeni şi de a reveni în Parlament. Şansele ca UE să revină asupra clauzelor acordului sunt totuşi minimale.
Ieşirea Marii Britanii din UE fără un acord ar însemna o catastrofă economică şi socială, guvernul britanic pregătind planuri de urgenţă pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi medicamente a populaţiei britanice.
fără comentarii
Fii primul care comentează