Reprezentanţii Comisiei Europene au evitat să ia poziţie luni în Parlamentul European faţă de violenţele comise de forţele de ordine din Franţa împotriva protestatarilor din mişcarea „vestelor galbene”. Prim vice-preşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a părăsit Parlamentul înainte de începerea dezbaterii, lăsându-l să evite răspunsurile angajante pe comisarul pentru pescuit şi afaceri maritime, Karmenu Vella, ceea ce a determinat mai mulţi europarlamentari să acuze Comisia de standarde duble, având în vedere că în alte situaţii similare executivul european a fost mult mai vocal, relatează redacţia franceză a Euractiv.

Dezbaterea despre dreptul la protest a fost iniţiată de grupul parlamentar Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, în baza articolului 12 din Carta Drepturilor Fundamentale, semnată de toate statele membre, care garantează dreptul la adunare şi asociere.

Extrem de critici la adresa guvernului francez condus de preşedintele Emmanuel Macron şi la adresa Comisiei Europene au fost eurodeputaţii stângii şi extremei dreapta din Franţa, precum şi mai mulţi europarlamentari conservatori din întreaga Europă.

Aceştia susţin că violenţele împotriva protestatarilor intră în vizorul Comisiei Europene doar când sunt comise în state precum Polonia şi Ungaria, nu şi atunci când au loc în Franţa sau Grecia.

„Autorităţile UE cred că folosirea forţei este justificată în cazul guvernelor liberale, în vreme ce sunt aplicate standarde duble pentru guvernele conservatoare. Acest fel de a evalua folosirea forţei este greşită”, a declarat polonezul Marek Jurek.

Comisarul Karmenu Vella nu a răspuns întrebărilor eurodeputaţilor, ci s-a limitat la a citi un scurt text:

„Uniunea Europeană, prin agenţia sa pentru drepturi fundamentale şi prin agenţia pentru formare în aplicarea legii sprijină schimbul de bune practici şi introduce manuale despre respectarea drepturilor fundamentale în activităţile poliţieneşti.”

Eurodeputaţii critică în special folosirea disproporţionată a violenţei de către organele de aplicare a legii din Franţa. Din luna octombrie 2018, sute de demonstranţi din Franţa au fost răniţi, circa 200 suferind răni la cap. Câţiva protestatari şi-au pierdut un ochi sau o mână din cauza muniţiei folosite de forţele franceze de ordine. În Franţa au fost deschise mai multe zeci de anchete privind posibile violenţe poliţieneşti.

Sursa foto: BFMTV

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu