Ministrul pentru Cancelaria Cabinetului din Marea Britanie, David Lidington, a anunţat marţi că alegerile parlamentare vor avea loc în Regatul Unit pe 23 mai, confirmând astfel că premierul Theresa May nu va reuşi să obţină suficient sprijin parlamentar pentru acordul negociat de ieşire din Uniunea Europeană până la această dată, relatează Reuters şi Politico.

Adjunctul de facto al prim-ministrului britanic a subliniat că alegerile europarlamentare din Marea Britanie vor avea loc ca urmare a obligaţiilor legale ale ţării şi că speră să nu fie nevoie ca eurodeputaţii aleşi de britanici să îşi exercite propriu-zis mandatul la Strasbourg şi Bruxelles.

”Este, din nefericire, imposibil să se încheie această procedură înaintea datei la care urmează să aibă loc alegerile europene”, a declarat Lidington cu referire la Brexit.

”Noi ne vom dubla eforturile pentru ca termenul, după alegeri, să fie cât mai scurt posibil. În mod ideal ne-ar plăcea ca noii aleşi europeni din Regatul Unit să nu îşi înceapă mandatul în Parlamentul European”, a adăugat numărul doi de la Londra.

Sesiunea inaugurală a noului Parlament European va avea loc la începutul lui iulie.

Guvernul conservator condus de Theresa May derulează negocieri cu Partidul Laburist, din opoziţie, pentru a obţine sprijin parlamentar în vederea acceptării unui acord cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul. Negocierile premierului britanic cu opoziţia au fost iniţiate după ce conservatorii cu vederi radicale asupra ieşirii din UE a Regatului Unit au respins acordul negociat de propriul prim-ministru cu Bruxelles-ul.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu