Interviu/ Jouni Nissinen, preşedintele BEM: “Reducerea dependenței de importurile de energie are o importanță geostrategică fără precedent”
Concretizarea Uniunii Energetice reprezintă în prezent unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Uniunii Europene, menit să asigure conectarea cetățenilor la surse de energie sigure, durabile și accesibile. Despre importanța și semnificația acestei teme am discutat cu Jouni Nissinen, președintele Biroului European pentru Mediu (BEM), cea mai mare rețea cetățenească de mediu constituită la nivel european din aproape 150 de organizații active în 30 de state europene.
Sursa foto: Twitter
George Forcoș: Care sunt principalele oportunități economice pe care o piață internă a energiei le creează pentru statele membre și pentru cetățenii Uniunii Europene?
Jouni Nissinen: Europa cunoaște o transformare substanțială în sectorul energetic. Eficiența energetică și energia provenită din surse regenerabile sunt mai ieftine decât generarea combustibililor fosili, piețele care erau dominate în trecut de politica națională sunt interconectate între țările vecine, iar cetățenii au posibilitatea de a-și produce propria electricitate. Toate acestea sunt ingrediente esențiale pentru a avea o șansă realistă de a limita încălzirea globală.
Această trecere la eficiența energetică și energia regenerabilă reprezintă o transformare uriașă. Este nevoie de colaborarea tuturor statelor membre, deoarece în fiecare țară există interese puternice care se opun schimbării și piedici privind valorizarea inovației (gândiți-vă la industria cărbunelui în Europa de Est și la subvențiile uriașe pentru toate industriile care folosesc combustibilii fosili). Există o lipsă de integrare armonizată a externalităților de mediu (poluarea aerului, emisiile de gaze cu efect de seră etc.) în economia UE. Avem nevoie de entități internaționale și de presiuni pentru a contrabalansa aceste interese și pentru a ne asigura că externalitățile de mediu sunt integrate.
Interesant este că această temă de discuție (piața energetică internă, n.r.) este, de asemenea, un subiect în care Europa poate recâștiga încrederea cetățenilor și a autorităților locale. Aceștia au un rol important în tranziția realizată în domeniul energiei. Dar pentru a deveni activi în sectorul energetic, ei au nevoie de combinarea libertății economice cu un cadru juridic bun. Aceasta este una dintre problemele pe care UE le-a luat în calcul prin noua directivă privind energia din surse regenerabile, garantând drepturile gospodăriilor, întreprinderilor și comunităților cetățenești din UE de a genera, consuma și stoca energia pe care o produc.
George Forcoș: Cum va fi capabilă UE să conducă lupta împotriva poluării globale prin reducerea surselor de poluare a energiei (dezcarbonizarea economiei) și menținerea în același timp a unui nivel ridicat de competitivitate economică?
Jouni Nissinen: UE poate face acest lucru prin investiții în soluții care protejează clima.
Costul energiei regenerabile este unul competitiv. Companiile se orientează acum către energia regenerabilă, deoarece este atractivă din punct de vedere financiar, se obține mai repede și asigură dezvoltarea economică regională.
Energia regenerabilă este o tehnologie, nu o resursă perisabilă. Prin urmare, toate evoluțiile tehnologice o fac mai ieftină și întăresc rolul celor care au acționat primii la momentul potrivit. Principalele produse de export ale viitorului sunt tehnologiile, nu petrolul sau materiile prime. Acest lucru este de o mare importanță pentru Europa, un continent cu materii prime relativ reduse.
Eficiența energetică este, pe termen lung, cea mai ieftină sursă de energie pe care o avem. Prin urmare, credem că obiectivul de eficiență energetică ar trebui să fie de 40% până în 2030, spre deosebire de 32,5% cum este convenit în prezent. Casele și procesele industriale mai eficiente ne vor permite să ne păstrăm productivitatea și confortul reducând în același timp facturile la energie.
În ceea ce privește locurile de muncă, energia din surse regenerabile și eficiența energetică oferă mai multe locuri de muncă pe unitate de energie (produsă sau economisită) decât cele bazate pe combustibilii fosili. În plus, energiile regenerabile și eficiența energetică au un caracter local: ele creează locuri de muncă locale și generează valoare adăugată locală, în special atunci când cetățenii pot fi implicați în proiecte.
George Forcoș: Care sunt principalele provocări în acest moment care fac dificilă realizarea Uniunii energetice?
Jouni Nissinen: Principalele provocări nu sunt nici banii, nici tehnologia, ci „natura umană conservatoare”. Există mulți dinozauri în jur: oamenii care nu-și dau seama că lumea se schimbă repede și care rămân lipiți de cunoștințele din trecut de parcă acestea ar mai fi încă adevărate. Nimeni nu ar mai putea putea vinde sau cumpăra acum un telefon fix din 1990 sau un aparat video cu bandă VHS. Dar în sectorul energetic, din anumite motive, există încă o credință că nu putem supraviețui fără petrol sau cărbune. Sau cu tehnologia nucleară care nu s-a dezvoltat prea mult din anii 1970, costurile noilor centrale nucleare crescând în prezent… Cei care iau deciziile astăzi au absorbit multe informații în anii 1980 și 1990, dar aceste informații nu sunt în mod necesar utile în lumea de astăzi. Cuvintele lui Greta Thunberg (tânără activistă, nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2019, n.r.) vin ca un „șoc” pentru ei. Ar fi foarte util dacă acești dinozauri ar fi mai deschiși pentru idei noi. Cunoștințele dobândite în ultimii 13-20 de ani sunt mai actualizate și, prin urmare, mai utile decât multe dintre lucrurile pe care le-am învățat în secolul trecut.
Dincolo de aspecte care țin de mentalități diferite, este important de reținut că infrastructura energetică a fost construită – și, într-o oarecare măsură, încă este construită și proiectată – pentru secolul trecut. Centralele electrice mari care furnizează energie electrică la o cerere neflexibilă, mai întâi prin transmisie, apoi prin rețeaua de distribuție nu sunt adaptate realității generației de astăzi și de mâine. Odată cu creșterea unei game de tehnologii de energie regenerabilă diferite, rețelele de energie și gaze vor trebui proiectate pentru sistemul energetic al viitorului (pentru viitorii 10, 20, 30 și chiar 40 de ani), nu pentru sistemul energetic din trecut.
George Forcoș: Care sunt mizele geostrategice ale realizării Uniunii energetice în contextul creșterii exporturilor de gaze naturale ale Gazprom către Europa?
Jouni Nissinen: Proiectul european comun de reducere a dependenței noastre de importurile de energie are o importanță geostrategică fără precedent. Putem face acest lucru prin intermediul eficienței energetice și a energiilor regenerabile și prin reconstruirea unei baze industriale care să asigure trecerea la o economie decarbonizată, curată, eficientă din punctul de vedere al energiei și al resurselor.
Avem nevoie și de un Nou Acord Verde în Europa, iar continuarea dependenței de combustibilii fosili nu face parte din acesta. Există încă o mulțime de oportunități de cooperare cu Rusia și acestea ar trebui conștientizate. Rusia este una dintre țările cu un potențial uriaș pentru dezvoltarea energiei regenerabile și aceasta este o chestiune în care trebuie să lucrăm împreună. (Rusia poate juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea rezervoarelor naturale de carbon.)
George Forcoș: Având în vedere importanța infrastructurii energetice și a inovării tehnologice pentru realizarea Uniunii energetice, există riscul creșterii decalajelor dintre regiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate ale UE? Cum intenționează instituțiile europene să facă față acestei provocări?
Jouni Nissinen: Unul dintre motivele principale ale existenței acestui proiect este reducerea acestor discrepanțe. În special prin fondurile structurale și de investiții și prin alte mecanisme financiare (politica regională). Dar fiecare euro cheltuit în aceste programe (toți banii contribuabililor!) ar trebui orientați către tehnologii și soluții pentru viitor. Nu ajutăm cetățenii prin sprijinirea dependenței lor economice și sociale de combustibilii fosili, dar îi putem ajuta prin investiții în eficiența energetică și în energia regenerabilă. De aceea, organizațiile de mediu lucrează din greu pentru a convinge politicienii să verifice aceste fonduri, în timp ce politicieni tradiționali preferă să aloce banii către vechile (și depășitele) industrii.
George Forcoș: Mai multe state membre riscă să fie sancționate pentru nerespectarea legislației privind poluarea. Aș dori să amintesc în această privință nerespectarea valorilor limită pentru poluanții atmosferici, prevăzute de Directiva 2008/50 / CE a Consiliului.
Jouni Nissinen: Este una dintre caracteristicile Uniunii Europene ca statele membre să fie forțate să respecte acordurile, în cazul în care Comisia utilizează puterea sa legitimă pentru a impune aplicarea lor. Legislația UE permite, de asemenea, cetățenilor sau organizațiilor neguvernamentale să preseze guvernele respective să ia măsuri. Dar, din nefericire, acest lucru necesită adesea o acțiune juridică și o implicare din partea cetățenilor, deoarece punerea în aplicare a legislației europene este departe de a fi perfectă atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Acest lucru ar trebui să fie văzut separat de dezvoltarea mai largă a uniunii energetice, care reprezintă un proiect politic de succes pentru toate guvernele UE.
fără comentarii
Fii primul care comentează