Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) şi alianţa naţională franceză Renaissance condusă de preşedintele Emmanuel Macron au căzut de acord să îşi unească forţele în Parlamentul European în urma alegerilor europarlamentare, a confirmat duminică Partidul Liber Democrat german (FDP), transmite dpa, citată de Agerpres.

Inf. 700 - Macron Verhofstadt

Noul grup parlamentar se va constitui într-o forţă politică ce îşi propune să încheie dominaţia actualei coaliţii de-facto între social-democraţi şi conservatori, menţionează un comunicat al FDP.

Grupul parlamentar va acoperi un spectru ideologic larg, dat fiind că alianţa Renaissance a lui Macron include, pe lângă partidul prezidenţial La Republique en Marche (LREM) şi MoDem, ambele partide liberale, şi partidul conservator Agir.

Cele două mari forţe care s-au hotărât să colaboreze rămân deschise primirii de noi membri, faţă de cei care s-au angajat deja să facă parte din noul grup parlamentar.

Liberalii germani au menţionat următoarele partide care au semnat până acum planul de colaborare: Ciudadanos (Spania), FDP (Germania), Momentum (Ungaria), Mouvement Reformateur (Mişcarea Reformistă, Belgia), NEOS (Austria), Renaissance (Franţa) şi două formaţiuni olandeze, D66 şi partidul de guvernământ VVD.

Sursa foto: LeVif

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu