Intru şi eu în hora asta nebunească a opiniilor mai mult sau mai puţin informate privind-o pe Greta Thunberg.

Nu pentru că aş avea noi detalii revelatoare despre ea, nu pentru că aş pretinde să am o grilă de înţelegere a realităţii net superioară tuturor celorlalţi, ci pentru că este bine ca fiecare să se pronunţe cu sinceritate pe chestiunile care atrag atenţia cetăţii şi pentru că, uneori, din punctele de vedere diferite ale unora şi altora, chiar ele neinformate, se moşeşte mai uşor adevărul, aşa cum spunea Socrate.

Îmi dau deci şi eu cu părerea, cu onestitatea celui care doreşte ca în cele din urmă binele şi adevărul să prevaleze.

Mie unuia, nu îmi place Greta Thunberg.

Profilul, activitatea şi topoi-i folosiţi în discursurile ei sunt un amestec ciudat şi cam greu de digerat între povestea lui Jeanne d’Arc şi Cruciada inoncenţilor. Propulsarea bruscă a acestei fetişcane exaltate în cele mai înalte foruri ale planetei, ca să îi ia la rost pe mai marii acestei lumi, cu capetele plecate şi gurile bâiguind vorbe nedesluşite de smerenie (altfel extrem de opăriţi când îi muştruluieşte cineva din rândul prostimii) mi se pare dubioasă.

Nu, eu de felul meu primesc cu greu, atunci când se dezbat treburi serioase, patosul, misticismul, zelul de cruciat, speranţa că inocenţa salvează orice, coincidenţele de tot felul şi nu o să fac rabat de la această predispoziţie a mea nici acum.

În plus, sunt total împotriva folosirii copiilor pentru a face publicitate unor produse comerciale sau unor idei politice. Mulţi enunţă emfatic acelaşi principiu, mai ales când apar clipuri cu Putin şi copii dansând cazacioc îmbrăcaţi cazaceşte sau în uniforma Armatei Roşii, însă doar până când publicitatea este făcută ideilor la care aderă ei înşişi.

Este bine că tinerii şi copiii se preocupă de probleme serioase, este rău însă când maturii se lasă în voia emoţiei şi îşi întăresc propriile concepţii şi preconcepţii cu imagini subţiri precum cele furnizate de Greta Thunberg.

Încălzirea globală este o certitudine. Că activitatea umană contribuie la încălzirea globală şi la schimbarea generală a  înfăţişării planetei noastre este altă certitudine.

De aici însă până la a stabili proporţia responsabilităţii umane şi a responsabilităţii fiecărui stat, fiecărui grup, fiecărei companii, fiecărui individ, de a gândi soluţii şi de a propune renunţări şi chiar sacrificii dureroase, este o cale lungă, în care este nevoie de multă ştiinţă, chibzuinţă şi înţelepciune.

Dau doar două exemple simple, dar grăitoare, pentru a înţelege că lucrurile nu sunt aşa simple precum par şi că nu este suficient să batem din picior că vrem o lume fără poluare pentru a o şi obţine: 1. contrar opiniei generalizate că maşinile electrice sunt o soluţie a problemei, este cert că în prezent producerea şi scoaterea din uz a bateriilor acestor autoturisme sunt mai nocive pentru mediu decât toată funcţionarea automobilelor cu combustibili fosili; 2. un singur mare vas oceanic de transport de mărfuri produce mai multă poluare atmosferică decât 50 de milioane de maşini, în acelaşi interval de funcţionare – da, aţi citit bine, nu este nicăieri o greşeală aici.

Prin urmare, în niciun caz când discutăm chestiuni atât de spinoase nu ar trebui să ne lăsăm distraşi de asemenea plăsmuiri tulburătoare precum cea care ne este înfăţişată acum, întrupată în persoana Gretei Thunberg.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu