Desecretizarea de miercuri a stenogramei convorbirii telefonice din 25 iulie 2019 dintre preşedinţii SUA şi ai Ucrainei, Donald Trump şi Volodimir Zelenski, conţine, printre altele, şi referiri ale celor doi la ineficienţa sprijinului acordat Kievului în special de Germania, dar şi de Franţa şi în general de Uniunea Europeană.  Preşedintele american atrage atenţia că „Germania nu face mai nimic”, în vreme ce SUA se dovedeşte un partener mult mai bun pentru Ucraina.

„Facem foarte multe pentru Ucraina. Cheltuim foarte mult efort şi foarte mult timp. Mult mai mult decât fac ţările europene, care ar trebui să facă mai mult decât fac acum. Germania nu face aproape nimic pentru voi. Tot ce fac este să vorbească şi cred că este ceva despre care ar trebui să-i întrebaţi. Când am discutat cu Angela Merkel, ea a vorbit despre Ucraina, dar nu face nimic. O mulţime de ţări europene fac la fel, cred că acesta este un lucru la care ar trebui să vă uitaţi, dar SUA sunt foarte, foarte bune cu Ucraina”, a spus Trump în timpul convorbirii care a durat circa o jumătate de oră.

”Da, aveţi absolută dreptate. Nu 100%, de fapt 1000% şi vă pot spune următorul lucru: am vorbit cu Angela Merkel şi m-am întâlnit cu ea. De asemenea, m-am întâlnit şi am discutat cu Macron şi le-am spus că nu fac atât de mult pe cât ar trebui în ceea ce priveşte sancţiunile (contra Rusiei, n.red.). Ei nu impun strict sancţiunile. Nu lucrează pe cât de mult ar trebui pentru Ucraina. S-a ajuns până acolo încât, deşi logic Uniunea Europeană ar trebui să fie cel mai mare partener al nostru, tehnic Statele Unite sunt un partener mult mai mare decât UE şi vă sunt foarte recunoscător pentru asta întrucât SUA fac destul de mult pentru Ucraina. Mult mai mult decât Uniunea Europeană în special atunci când vorbim despre sancţiuni contra Federaţiei Ruse”, a răspuns Zelenski.

Desecretizarea stenogramei are loc în contextul în care un membru anonim al comunităţii de intelligence din SUA a dat publicităţii informaţia că în respectiva convorbire telefonică Trump i-ar fi solicitat lui Zelenski să reînceapă cercetările privind un dosar de corupţie în care era implicat fiul rivalului său politic, democratul Joe Biden. Trump ar fi cerut lui Zelenski să verifice dacă este adevărat că Biden şi-a folosit influenţa în 2014 pentru ca procurorul ucrainean care promovase cazul să fie destituit din funcţie.

Democraţii americani doresc anchetarea parlamentară a preşedintelui şi destituirea acestuia, într-un nou scandal politic care zguduie Washington-ul.

Surse: Agerpres, Politico

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu