Pe 8 mai 1945, Germania semnează predarea necondiționată în fața SUA și a Marii Britanii, urmând ca pe 9 mai să semneze o capitulare separată cu URSS, având în vedere sacrificiul de război al acesteia și, mai ales, dorința lui Stalin de a străluci separat. Astfel, se termină lupta pentru hegemonia din Europa de Vest și Centrală dintre Franța și Germania, luptă de fapt începută din perioada lui Francisc al II-lea și Carol Quintul.

Însă „pacea este continuarea războiului sub alte forme” și foștii aliați devin inamici și viceversa, chiar dacă Aliații construiesc ONU și Consiliul de Securitate. Lumea intră într-o nouă competiție politico-militară sub forma unui aranjament bipolar SUA – URSS, Germania este împărțită și Europa e divizată între democrații liberale și democrații populare. SUA rămâne angajată în Europa prin Planul Marshall, pentru reconstrucție, determină reconcilierea franco-germană (urmată de CECO-CEE-UE) și organizează apărarea colectivă prin NATO; între timp, URSS coordonează CAER și Pactul de la Varșovia.

Următorul “hot spot” devine Asia, în special Extremul Orient, prin apariția Chinei comuniste și divizările coreano-vietnameze, care vor duce la două conflicte regionale, cu implicații globale: Războiul din Coreea și cele două războaie din Vietnam. Între timp, supraviețuitorii Holocaustului pleacă din Europa și merg să (re)înființeze statul Israel, iar dictaturile din statele arabe organizează și susțin mișcările teroriste palestiniene, ulterior sponsorizate și de Moscova.

Imperiile coloniale se dizolvă și apar noi state în Africa, care încep să se alinieze politico-militar: SUA, URSS și China (liderul Lumii a Treia). America Latină face o transformare ideologică de la “dreapta la stânga”, iar revoluția cubaneză instaurează un regim comunist în coasta SUA, urmând ca viitoarea criză a rachetelor să determine un conflict nuclear între cele două puteri. Ulterior, Washington și Beijing își reiau relațiile, devin parteneri împotriva Moscovei și China revine în zona internațională.

URSS intervine militar, pe fondul revoltelor sociale, în RDG, Ungaria și Cehoslovacia, însă apar problemele macroeconomice: bugetul crescut de înarmare, prețul scăzut al petrolului, lipsa de competență și corupția, plus invazia din Afghanistan, determină Moscova să ajungă la un acord cu Washingtonul. Cade Zidul Berlinului, regimurile comuniste europene se prăbușesc și statele multinaționale se dizolvă: Iugoslavia, URSS și Cehoslovacia.

Fostele state comuniste est-europene se integrează în UE și NATO. Rusia duce două războaie cecene și creează conflicte înghețate în Nagorno-Karabah, Osetia și Abhazia, regiunea transnistreană, anexează Crimeea și duce un proxy war în Donbas; în același timp, Moscova își dorește renașterea URSS printr-o “uniune” Rusia-Belarus, conjugată cu Uniunea Euroasiatică. China devine “uzina mondială”, crește economic fiind “nr. 2 mondial”, lansează Noul Drum al Mătăsii și dorește să ajungă noul hegemon, intrând pe un curs de coliziune cu SUA. Pandemia și criza economică provocată de shutdown accelerează marile trend-uri de competiții globale între marile civilizații.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu