În linii generale, neoimperialismul este o continuare modernizată și transformată a imperialismului clasic, cu trăsături și particularități diferite în privința politicii interne și externe. Din motivul neadaptării / neîncadrării în tendințele globale actuale, neoimperialismul este considerat în mod greșit de unii analiști politici un anacronism.  În același timp, teoria neoimperialismului este mai ales promovată în mediul reprezentanților forțelor politice de stânga și a neomarxiștilor. Atât teoria, cât și practica sunt actuale pentru regiunea Marea Baltică – Marea Neagră.

Dacă analizăm discursul politic și narațiunea media, în special după evenimentele din 2008 în Georgia, anexarea Crimeii și agresiunea din Donbas din 2014, noțiunea de „neoimperialism” este utilizată mai ales în cazul Rusiei. În mediul academic, în ultima vreme tot mai citat este un reprezentant al eurasianismului – o matrice teoretică a ambițiilor neoimperiale rusești. Aleksandr Dughin în cartea „Cea de a patra teorie politică” scrie despre Rusia ca despre o civilizație aparte. Unii ar putea spune că ipotezele dughiniste reprezintă ceva nou, însă, dacă analizăm lucrările sale de geopolitică, identificăm stereotipuri vechi, frustrări și orgolii geo-spațiale, de genul „noi suntem mai buni decât Occidentul și vom demonstra acest fapt cu orice preț”. În capitolul 15 al acestei cărți, atacul Rusiei asupra Georgiei din 2008 este considerat o demonstrare a forței lumii ruse în fața Occidentului. Dughin scrie că scopul eurasianismului este transformarea Rusiei „într-un mare imperiu”, „un imperiu continental”. Merită menționat faptul că atât cărțile lui Dughin, cât și politica Rusiei includ idei clare de demonstrare a forței și de revizuire a valorilor și adevărurilor istorice, ceea ce înseamnă, de fapt, o intenție de schimbare a realității cu o realitate hibridă – cu ajutorul presei, rețelelor de socializare, diplomației și a forței militare.

Realitatea hibridă este o realitate deformată, însă aceasta se înscrie foarte bine în curentele postmoderne de regândire a istoriei și de revizuire a ordinii sociale. Cu alte cuvinte, în pofida ambițiilor neoimperialiste ruse, ambiții de redobândire a influenței asupra fostelor state din URSS sau cele din cadrul fostului Imperiu Rus, cu ajutorul mass-media și rețelelor de socializare SUA, China, Marea Britanie, Franța și alte state sunt prezentate opiniei publice ca state depășite, deseori agresive și cu viziuni imperialiste. După 2008 Moscova susține în mod activ narațiunile anti-occidentale, slăbind în mod constant solidaritatea interstatală în regiunea Marea Baltică – Marea Neagră.

În 2017 Milena Akimova și Dimitar Vatsov au publicat o monografie în care, în baza metodologiei semantice, sunt analizate 598 de publicații din Bulgaria. Perioada de realizare a cercetării a fost 2013-2016. Concluziile analiștilor politici au fost o adevărată surpriză pentru mediul academic: presa controlată de Kremlin, dar și cea independentă, diverse grupuri în rețelele de socializare și pagini web, au promovat narațiuni anti-liberale și anti-occidentale, unele dintre acestea devenind dominante în anumite perioade. În contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, presa din Bulgaria amintea din ce în ce mai des despre „imperialismul american”, „NATO învechit”, „declinul UE” ș.a. Narațiunea de bază se reduce la ideea că SUA și NATO au ambiții imperialiste, sunt agresive, iar Rusia se luptă de una singură pentru valorile ortodoxe, în pofida problemelor pe care le creează „imperiul vestic”. Cu alte cuvinte, se observă o subminare în spațiul media a ambițiilor neoimperialiste ale Rusiei din regiune cu o hiperbolizare a „răului” răspândit de alți actori globali. Argumentul latent al mesajelor distribuite pe rețelele de socializare este că Rusia trebuie să devină imperiu pentru a se proteja de „agresiunea occidentală”.

Realitatea hibridă nu se formează uniform în toate statele, nu toate societățile din regiunea Marea Baltică – Marea Neagră cad victime în fața hibridizării realității politice. În 2020 centrul sociologic „Socis” a publicat datele unui sondaj de opinie, potrivit căruia 63% dintre ucraineni au declarat că Moscova este un dușman al Kievului. Al doilea dușman al ucrainenilor sunt  SUA, ce-i drept, cifrele sunt cu mult mai mici – 9,5%.

În România, potrivit sondajului de opinie din 2019, 31% dintre cetățeni consideră Rusia cea mai mare amenințare la adresa țării, fiind urmată de Ungaria – 9%. Cel mai mare prieten al Bucureștiului, potrivit sondajului, este SUA – 37%. Majoritatea cetățenilor români (60%) consideră că NATO facilitează transformarea țării într-un stat puternic și prosper.

Potrivit unei cercetări realizate în 2020 de Pew Research Center, 60% dintre slovaci și 73% dintre bulgari au o atitudine pozitivă față de Rusia. O poziție critică și de respingere față de Rusia este înregistrată în cazul locuitorilor Lituaniei, Poloniei, Cehiei, Ucrainei ș.a. Pare reprezentativă diferența de viziuni între Slovacia și Cehia privind percepția Rusiei, la fel merită menționată diferența între două state vecine maritime: Bulgaria și România. Posibil, în mare parte, rezultatele sondajului de opinie depind de nivelul de hibridizare și de segmentare a societății, dar și de nivelul de răspândire a narațiunii anti-occidentale.

Nu trebuie ignorat nici aspectul istoric. Germanii au atitudini diferite față de Rusia în dependență de estul sau vestul țării. 33% dintre locuitorii fostei Germanii de Vest au atitudine prietenoasă față de Moscova, în timp ce în estul țării acest indice este de 43%.

În Georgia, potrivit Barometrului Caucazian, 25% dintre cetățeni consideră SUA cel mai mare prieten al țării. 40% dintre georgieni consideră Rusia cel mai mare dușman. Așadar, observăm un tablou multicolor al opiniilor privind Rusia. Generalizând, precizăm că totuși domină o atitudine negativă față de Rusia, mai ales în statele cu un trecut sau un prezent problematic în relațiile cu Moscova.

Așadar, continuarea hibridizării realității politice ar putea determina o dezorientare valorică aprofundată în regiunea Marea Baltică – Marea Neagră și o ignorare a situației geopolitice actuale mai întâi de către societate, apoi de către elita politică, ceea ce nu trebuie de admis în contextul încălcării repetate a dreptului internațional de către Rusia. Un subiect interesant pentru viitoarele cercetări politologice și sociologice este comparația atitudinii față de Rusia, față de SUA, UE și statele vecine (inclusiv români față de ucraineni și invers) în diferite state, cu luarea în calcul a nivelului de răspândire a narațiunilor anti-occidentale în regiunea între Marea Baltică și Marea Neagră.

Prezentare rostită în cadrul mesei rotunde internaționale „Neoimperialismul între Marea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 19 iunie 2020 în regim de videoconferință.

Articol apărut pe BucPress.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu