Veto-ul maghiar pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei în contextul provocărilor neoimperialiste

Timp de aproape trei ani nu s-au organizat ședințe la nivel înalt ale Comisiei  NATO-Ucraina (CNU) (șefi de stat și guvern, miniștri de apărare, miniștri de externe etc.) din cauza veto-ului Ungariei. Asigurarea aliaților că absența unor astfel de întâlniri nu afectează în mod semnificativ statutul și perspectivele cooperării Ucrainei cu NATO sunt argumentate, dar lipsa funcționării unui mecanism instituțional atât de important prevăzut în Carta din 1997 privind un parteneriat între Ucraina și NATO nu poate decât să aibă consecințe negative. Blocarea CNU, în condițiile în care Ucraina este, de fapt, în război, nu este de dorit.

Ungaria a fost printre primele state care a recunoscut independența Ucrainei și a devenit mai târziu unul dintre partenerii săi regionali. Deja la 6 decembrie 1991 a fost semnat un acord de bază (Acordul privind buna vecinătate și cooperare între Republica Ungaria și Ucraina) între cele două țări. Cooperarea politică s-a adâncit de când Ungaria a aderat la NATO și la UE, iar Ucraina a făcut ca vectorii europeni și euro-atlantici să fie o prioritate în politica sa externă. În 2014, când Ucraina a semnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, Ungaria a sprijinit aspirațiile Ucrainei, iar sprijinul a fost ulterior confirmat, în special, nu numai prin susținerea liberalizării vizelor pentru Ucraina, ci și prin permiterea  angajării temporare în câmpul muncii pentru ucrainenii care se foloseau de regimul  „fără viză”. Ungaria, ca membru al NATO și UE, a subliniat în repetate rânduri în declarațiile sale oficiale importanța sprijinirii Ucrainei în ansamblul comunității euro-atlantice.

Adoptarea Legii Ucrainei „Cu privire la educație” în septembrie 2017 a marcat începutul conflictului Ucrainei cu țările vecine – Polonia, România, Ungaria. Doar Slovacia nu a făcut declarații zgomotoase, limitându-se să afirme că Legea privind Educația este o afacere internă a Ucrainei. Relațiile cu Polonia și România în această problemă au fost în curând soluționate, dar poziția Ungariei a rămas neschimbată. În 2017, a apărut un conflict între țările vecine, ale căror relații de până atunci se caracterizaseră prin asistență reciprocă, cooperare și sprijin reciproc, dar care în legătură cu deciziile politice au escaladat în acțiuni precum expulzarea diplomaților, lupta informațională, creșterea tensiunilor interne între Puterea Centrală și minoritatea maghiară din Ucraina.

NATO este, în general, solidar cu poziția Ungariei privind protecția drepturilor minorităților naționale. Ungaria face parte din grupul  București-9  (B9), o grupare informală a țărilor post-comuniste ale Europei Centrale și de Est. În B9 există o regulă: nu se comentează și nu se critică în mod public politica externă. În acest context, Ucraina nu ar trebui să se bazeze pe sprijinul statelor membre NATO în actualul conflict cu Ungaria.

Minoritatea etnică maghiară, care trăiește în Transcarpatia, într-o perioadă scurtă de timp, s-a implicat în epicentrul unei lupte geopolitice. Maghiarii etnici au trăit pe teritoriul Ucrainei moderne încă de la sfârșitul secolului al IX-lea. Marea majoritate a maghiarilor (aproape 97%) care locuiesc în regiunea Transcarpatia sunt iredenți. Realizarea intereselor geopoliticii maghiare impune guvernului să asigure sprijinul națiunii ungare în ansamblul său, nu numai a celor care locuiesc în Ungaria.

În același timp, nu se poate să nu menționăm factorul rus neoimperialist. Schimbări semnificative în relațiile maghiaro-ruse au început în 2010, cu al doilea mandat al prim-ministrului Viktor Orban. În mod obiectiv, relațiile maghiaro-ruse pot fi numite cele mai bune dintre statele membre NATO și Rusia de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. În același timp, Ungaria continuă să sprijine sancțiunile împotriva Rusiei.

În Ucraina, se aud adesea referiri la „mâna Kremlinului” și la faptul că disputele Ucrainei cu vecinii săi sunt în interesul Moscovei. Desigur că sunt. Cu toate acestea, este probabil ca acest argument să nu fie convingător pentru Budapesta. Și  totuși, este mai bine să ne bazăm pe argumentul potrivit căruia conflictul bilateral subminează potențialul Ungariei și Ucrainei. Trebuie avut în vedere faptul că în Ungaria, pe de o parte, mass-media rusească nu are influență asupra spațiului informațional, iar pe de altă parte, anume autoritățile din Budapesta, în mare măsură și adesea critică UE și Occidentul. Iar tezele criticilor lor coincid cu poziția Rusiei. Ungaria  este, probabil, singura țară din Europa în care mesajele Kremlinului sunt foarte răspândite în mass-media, și nu în limba rusă sau în presa pro-rusă. Acest lucru ne surprinde: memoria istorică a societății maghiare este prea scurtă, nu se menționează suprimarea revoluției maghiare antihabsburgice din 1848-1849, nici invazia sovietică din 1956.

Soluționarea acestui conflict este posibilă cu voința politică a ambelor părți. Baza ar trebui să fie punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei de la Veneția privind Legea Educației care este în centrul atenției NATO.

Dorința maghiarilor de a-și afirma identitatea poate fi înțeleasă: în primul rând, o presiune prelungită în țări străine și lupte epuizante de eliberare; în al doilea rând, amintirea unică a „găsirii patriei” și să fii înconjurat de grupuri etnice complet diferite; și în al treilea rând, Tratatul de la Trianon, pe care maghiarii îl mai consideră o tragedie națională (anul acesta, pe 4 iunie, s-au împlinit 100 de ani de la semnare).

Este evident că problemele naționale din ambele țări au devenit un mijloc de mobilizare a electoratului și vor rămâne așa mult timp. Sloganurile naționale, miturile istorice și simbolurile etnice sunt mult mai ușor de utilizat în lupta politică decât reformele nepopulare și complexe. Linia dintre patriotism și xenofobie sau ura etnică trebuie să se contureze de ambele părți. Cu toate acestea, din păcate, acest lucru nu este real în viitorul apropiat. Ungaria este considerată în societatea ucraineană un inamic. Chiar și sondajele de expertiză situează Ungaria pe locul doi în rândul statelor ostile Ucrainei (imediat după Rusia, la distanță de toate celelalte).

De la începutul anului 2020, în relațiile ucraineano-maghiare au fost observate anumite tendințe optimiste. Este evident că menținerea veto-ului aduce prejudicii reale imaginii Ungariei, inclusiv demonizarea acesteia în Ucraina.

În mod obiectiv, Ungaria este un aliat politic, de securitate, economic, cultural și de integrare al Ucrainei. E cazul să înțelegem că Ucraina și Ungaria fac parte dintr-o singură regiune, stabilind cooperarea și susținând acordul reciproc prin care să putem extinde semnificativ capacitățile ambelor țări, în acest caz nivelul escaladării conflictului poate fi controlat. Nivelul regional poate deschide noi orizonturi pentru ambele state, dacă pot ieși din captivitatea gândirii exclusiv în categoriile de astăzi. Astfel, politica neoimperialistă a Rusiei aici nu va avea succes.

Prezentare rostită în cadrul mesei rotunde internaționale „Neoimperialismul între Marea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 19 iunie 2020 în regim de videoconferință.

Articol apărut pe BucPress.

Sursa foto: news.church.ua