Trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova în fața „vijeliei geopolitice” provocată de limbaje hibride

Începând cu anul 2014 trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova părea una absolut viabilă și funcțională. De circa 20 de ani, despre acest triunghi geopolitic discutaseră mai mult teoreticienii, însă, din păcate, o cooperare reală la nivelul statelor europene dezvoltate care se învecinează nu a avuse loc până în acel moment.

După refugiul președintelui ucrainean Viktor Ianukovici în Rusia, noile narațiuni politice au determinat o apropiere a Ucrainei de România și de Republica Moldova. O anumită perioadă politologii discutau despre „o competiție” dintre Kiev și Chișinău la capitolul proceselor de integrare europeană și implementare a Acordului de Asociere cu UE.

Din păcate, noii vectori ai vieții politice interne au influențat negativ tendințele de europenizare din această trilaterală. Menționăm câteva dintre evoluțiile recente din această trilaterală: o nouă conducere politică în Republica Moldova, neînțelegeri apărute pe axa Kiev – București în 2017 în contextul adoptării Legii Educației, care includea un articol privind limba de predare în școli, schimbarea așteptărilor la nivelul UE și pierderea de către Ucraina și R. Moldova a perspectivelor reale de aderare prin intermediul Parteneriatului Estic, o nouă configurație politică în Ucraina după scrutinele prezidențiale și parlamentare din 2019.

Pe de altă parte, trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova în această perioadă scurtă a fost ținta unor atacuri informaționale, iar limbajele presei au devenit tot mai hibride.

După anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea războiului din Donbas, centrele rusești de presă au tot difuzat informații denaturate despre Ucraina, România și Republica Moldova, iar prin intermediul rețelelor de socializare erau distribuite mesaje care aveau ca scop să nu permită o cooperare reală în această trilaterală.

Mesajele targetate din Ucraina și Republica Moldova aveau ca scop să arate o Românie săracă și nedezvoltată, care după aderarea la UE și NATO și-a pierdut suveranitatea națională, și-a pierdut industria și demnitatea națională, fiind un stat condus de Bruxelles și Washington. De fapt, grupul-țintă al acestor mesaje nu erau doar cetățenii români, ci mai ales locuitorii Ucrainei și Republicii Moldova, pentru a-i convinge de faptul că integrarea europeană este un proces negativ, iar opțiunea europeană a Chișinăului și Kievului este o mare greșeală. Pentru „a salva” aceste state este necesară o colaborare strânsă cu Rusia ortodoxă, care păstrează cu sfințenie „tradițiile seculare”.

Mesajele targetate din Republica Moldova și România aveau ca scop să convingă opinia publică că Ucraina este un „stat nazist”, care își ucide cetățenii în Donbas și a cărui existență este o simplă întâmplare, ori, potrivit meta-narațiunii Kremlinului, Kievul ține de marea „lume rusă”. Ucraina, potrivit acestor informații, este un stat care nu poate să existe fără susținerea Moscovei, iar dacă Kievul nu va renunța la politicile de apropiere de UE și NATO,  îl așteaptă „soarta României înrobite”.

Mesajele targetate din Ucraina (în rețelele de socializare și prin mass-media), care erau distribuite mai ales în regiunile de frontieră, au ca scop să alimenteze frustrările și stereotipurile populației privind România vecină. Diferite istorii de groază, apărute în presă și în Facebook, au arătat Bucureștiul nu ca un membru de nădejde al NATO, care a condamnat agresiunea Rusiei și a ratificat primul Acordul de Asociere UE – Ucraina (mai mult, a și inclus în strategia națională de securitate faptul că Moscova a încălcat normele dreptului internațional), ci ca un stat care are „pretenții teritoriale” față de Ucraina.

Cu alte cuvinte, observăm o revitalizare a vechiului limbaj sovietic din cadrul meta-narațiunii privind România, care ani de zile „își bătea joc de locuitorii Bucovinei și Basarabiei sovietice”. Generații întregi au fost crescute în contextul acestor mituri, care erau necesare Moscovei pentru a convinge populația că „poporul moldovenesc”, care face parte din URSS este mai bun decât poporul român, care a fost în trecut unul „burghezo-moșieresc”.

Așadar, Rusia folosește stereotipurile, slăbiciunile și frustrările noastre din trecut împotriva noastră. De aceea, fără o apropiere reală între aceste societăți, fără apariția unor conexiuni de cooperare în spațiul informațional, politic și economic, „vijelia geopolitică” provocată de limbajele hibride va destabiliza această trilaterală mai întâi electoral, apoi – în planul politicii externe. Statele se vor certa între ele, iar de aceste conflicte vor beneficia alți actori geopolitici, care vor propune diverse „servicii” contra cost pentru a schimba echilibrul de forțe sau în favoarea Kievului sau a Chișinăului. Principiul clasic Divide et impera este în continuare actual.

Din alt punct de vedere, pentru a ieși din acest cerc vicios, statele care fac parte din noua-veche trilaterală, trebuie să renunțe în mod unilateral la clișeele istorice și la stereotipurile de percepție a trecutului și a prezentului. Există diferite viziuni privind trecutul, mai ales referitoare la evenimentele din secolul al XX-lea, însă nu există suficientă voință pentru recunoașterea propriilor greșeli și înțelegerea motivelor și principiilor de care a ținut cont statul vecin în trecut. Modelul statelor vecine ale UE, care au reușit să depășească aceste resentimente, este ignorat atât de societăți, cât și de liderii politici din cadrul trilateralei.

Menționăm și unele bariere informaționale. În pofida discuțiilor despre spațiul informațional comun România – Republica Moldova, care este mai ușor de edificat în baza limbii române, aceste două state deseori trăiesc în spații media izolate. În urma acestui fapt au de beneficiat alți actori geopolitici. În privința unui spațiu informațional care ar fi cuprins și Ucraina, este foarte greu să modelăm un astfel de proiect din motive lingvistice.

Așadar, luând în considerare realitatea social-politică analizată mai sus, din păcate, regiunile de frontieră – în loc să devină elemente de apropiere între țări, sunt ostatici ai ghetoizării informaționale; minoritățile naționale – în loc să devină punți de legătură și cooperare, sunt motive pentru neînțelegeri între state, iar trecutul comun – în loc să devină un spațiu de lansare pentru o dezvoltare și o prosperare comună, este o sursă a frustrărilor colective și a neîncrederii în vecini. De ani de zile suntem ținuți într-un cerc vicios. Ce-i drept, și noi ne-am obișnuit cu el. Însă, fără a părăsi zona confortului nicio evoluție pozitivă sau minimă schimbare nu sunt posibile.

Prezentare ținută la masa rotundă internațională “De la cyber la fake. Limbajele hibride ale puterii la Marea Neagră”, organizată de Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța, în parteneriat cu Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, filiala București, România și Institutul pentru Politică Mondială, Kiev, Ucraina.

Articol apărut pe BucPress.