Raportul parlamentar inițial privind instituirea unui Mecanism european pentru Democrație, Stat de drept și Drepturi fundamentale a fost prezentat luni în reuniunea Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European de către raportorul Michal Šimečka, eurodeputat slovac, vice-președinte al formațiunii politice Renew Europe.

Raportul este un prim pas important făcut în Parlamentul European după rezoluția din 2016 în care forul reprezentativ european cerea Comisiei instituirea unor standarde comune privind respectarea statului de drept, într-un singur mecanism aplicabil tuturor statelor membre UE.

Necesitatea unui asemenea mecanism a fost stabilită în Parlamentul European în condițiile în care în mai multe state membre, dar mai ales în Ungaria și Polonia, se dezvoltă practici autoritare, oligarhice și de corupție care încalcă flagrant prevederile articolului 2 al Tratatului Uniunii Europene, iar măsurile aflate la dispoziția UE pentru combaterea acestei probleme sunt considerate ineficient.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu