Planul european de relansare economică a fost adoptat la al doilea cel mai lung Consiliu din istorie
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns marți dimineața la un numitor comun privind instituirea unui plan european de relansare economică în urma crizei induse de noul coronavirus, după mai bine de 90 de ore de discuții în cadrul unui Consiliu European maraton. Recordul de până acum, de 91 ore și 45 de minute, a fost stabilit la Nisa, în 2000, cu ocazia negocierilor pentru revizuirea tratatului fundamental al UE în vederea acceptării unor noi valuri de aderare, și ar fi fost bătut dacă summit-ul s-ar mai fi prelungit cu 25 de minute.
Aflat sub presiunea statelor „frugale” precum Olanda și Austria, care se împotrivesc unor cheltuieli comune ridicate, Consiliul a aprobat un plan de redresare economică în valoare de 750 miliarde de euro, care urmează a fi împrumutați de Comisie de pe piețele financiare. Dintre aceștia, 390 miliarde de euro vor fi acordate statelor membre sub formă de granturi, iar restul vor putea fi accesați ca împrumuturi.
Deși sumele puse în joc sunt considerabil mai mici decât cele vehiculate inițial, Consiliul care a obținut al doilea record ca durată din istoria UE este cu atât mai relevant cu cât aprobă pentru prima oară în istorie un mecanism de mutualizare a datoriei statelor europene, ceea ce probabil va contribui în viitorul apropiat și la acceptarea introducerii unor taxe globale europene ale căror venituri vor fi direcționate spre bugetul UE.
Sursa foto: Facebook/European Commision
fără comentarii
Fii primul care comentează