Regulamentul UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor, ce revizuiește semnificativ sistemul anterior de omologare de tip și de supraveghere a pieței, a început a fi pus în aplicare de marți. Noul regulament, aprobat în mai 2018, îmbunătățește calitatea și independența omologării de tip și a testării vehiculelor, sporește controlul autovehiculelor aflate deja pe piața UE și consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită.

„Europenii se așteaptă, în mod legitim, să conducă mașinile cele mai ecologice și mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piață și aflate în circulație pe drumurile noastre. Comisia Europeană va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanșeze retrageri de pe piață la nivelul UE și să impună amenzi de până la 30 000 euro per autovehicul atunci când se încalcă legea”, a explicat Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă.

Principalele elemente ale noilor norme ale UE includ:

  • Independența și calitatea testelor efectuate înainte de introducerea pe piață a unui autoturism: Serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obținere și păstrare a desemnării acestora de către statele membre. Autoritățile naționale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.
  • Controlul autoturismelor aflate deja pe piață: Noul cadru îmbunătățește, de asemenea, verificările efectuate asupra vehiculelor care circulă deja pe piață și sunt puse în vânzare de către concesionari. De acum înainte, statele membre sunt obligate să testeze în mod regulat un număr minim de automobile și pot în prezent să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor, fără a aștepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.
  • Supraveghere europeană: În plus, Comisia poate acum să efectueze verificări ale conformității vehiculelor în laboratoare sau pe șosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislația în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declarații false), Comisia poate dispune retragerea de pe piață la nivelul UE și le poate impune acestor producători sancțiuni de până la 30000 euro pe autoturism. Până în prezent, numai autoritățile naționale care efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri.

De la adoptarea regulamentului în 2018, producătorii de automobile, agențiile de omologare de tip și alte părți interesate au lucrat în permanență în vederea punerii în aplicare a noilor norme și a adaptării la cerințele cele mai stricte.

Comisia a furnizat resurse suplimentare pentru ca Centrul Comun de Cercetare (JRC) să preia acest nou rol în supravegherea pieței, finanțând personalul suplimentar necesar, costurile operaționale și construirea a două noi laboratoare. JRC dispune de două noi laboratoare de ultimă generație pentru efectuarea de controale.

Omologarea de tip este procesul prin care se certifică faptul că un vehicul îndeplinește toate cerințele pentru a fi introdus pe piață și se verifică în mod riguros respectarea legislației UE de către producători, inclusiv a limitelor de emisii, prevăzute într-un regulament separat.

Noile norme privind omologarea de tip au fost propuse de Comisie în 2016 în urma scandalului „Dieselgate” și au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în 2018.

Această reformă face parte din eforturile mai ample ale Comisiei pentru un sector al automobilelor curat, durabil și competitiv, astfel cum se prevede în Comunicarea Comisiei intitulată „Europa în mișcare”. Inițiativele Comisiei includ standardele privind calitatea aerului și emisiile de CO2, îmbunătățirea testării emisiilor pentru autoturisme sau sprijinirea producției de combustibili alternativi și de baterii, precum și apărarea competitivității industriei europene.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu