Prezidențiale Republica Moldova 2020. Ce ne propun candidații?
Pe măsură ce ne apropiem de ziua primului tur, devine din ce în ce mai clar că, nici de data asta nu suntem răsfățați cu o diversitate extraordinară de opțiuni viabile. Cu alte cuvinte, nu avem nici o surpriză privind numele candidaților care contează pentru turul II.
Avem însă numele celor care vor mușca din votul primilor 2 pretendenți cu șanse. Și este dreptul lor să o facă. La fel cum este dreptul nostru să-i bănuim de egoism și interese înguste de partid.
Vedeți aici ce ne propun candidații la prezidențiale, conform propriilor mesaje.
Pretendenții
Maia Sandu a spus în nenumărate rânduri că alege să profite la maximum de oportunitatea de a discuta cu oamenii. Prin urmare, asta face de ceva timp: cutreieră localitățile Republicii Moldova. Pe 18 iulie a fost desemnată în cadrul congresului PAS drept candidata partidului la prezidențiale. În discursul său remarcăm câteva mari teme: lupta împotriva corupției și a hoților, statul de drept, recuperarea miliardului și a altor pagube aduse bugetului, creșterea calității vieții, nevoia de muncă și efort comun, parteneriate externe puternice, îndeosebi cu UE și SUA.
Toate aceste elemente s-au regăsit și în discursul de acum 4 ani al Maiei Sandu, ceea ce demonstrează coerență. I se reproșează că nu prea face compromisuri și că nu prea generează subiecte de presă. Lucruri care ar fi apreciate într-o societate ceva mai avansată și mai democratică. Este una dintre pretendentele pentru electoratul pro-reforme, pro-democrație și pro-UE. Totodată, este singura care l-ar învinge pe Dodon în turul II, conform celui mai credibil sondaj de opinie publică din RM – BOP.
Igor Dodon este actualul (ne)președinte al RM și un personaj care a compromis cam tot ce a atins. Dacă am fi pus cu toții câte 1 euro deoparte de câte ori ne-a fost rușine de greșelile pe care le-a făcut sau aberațiile pe care le-a debitat acest personaj, am fi recuperat deja miliardul furat inclusiv de actualul candidat ”independent”. Dodon este și el coerent. După cum era de așteptat, discursul său rămâne marcat de referințe anacronice privind dușmanii străini ai statului, ai statalității și ai valorilor tradiționale moldovenești (se referă la cele ortodoxe, de fapt, dar nici el nu mai știe), la dubla cetățenie a unor oponenți politici (despre cetățenii români din propriul partid alege să tacă).
Dodon ne mai amintește periodic despre limba ”moldovenească”, despre ”frații ruși”, sau despre sovieticii care ”ne-au eliberat”. (Ne)președintele dă vina pe sistemul oligarhic, pe opoziție, iar mai noi pe pandemie și secetă. Nu recunoaște nimic, nu știe nimic. Este unul dintre pretendenții pro-propagandă, pro-corupție, pro-putinism. Până prin august, a fost cotat aproape mereu cu prima șansă.
Contracandidații
Andrei Năstase are meritul de a fi fost unul dintre cei mai vehemenți protestatari anti-Plahotniuc. Lucru care este de apreciat și pentru care va fi ținut minte. Pe de altă parte, este sursa principală de zâzanie în mediul electoratului pro-reforme și proeuropean. Speram că, după sabotajul de la Hîncești, când candidatul PPDA a stors pur și simplu voturile candidatei PAS, partidul lui Năstase și el personal vor învăța ceva. Dar nu a fost să fie. Chiar dacă socialistul telenovelist Gațcan a învins la Hîncești din cauza neglijenței PPDA, ex-ministrul de interne a ales să insiste și să-și satisfacă propriul orgoliu și așteptările unor lideri din partid, lansându-și candidatura.
Mesajul său electoral este similar celui al Maiei Sandu. Și este normal să fie așa, având în vedere că au un electorat similar și că se bazează pe obiectivele blocului ACUM: lupta împotriva corupției, dărâmarea sistemului oligarhic, recuperarea prejudiciilor cauzate de hoții de la putere, creșterea calității vieții oamenilor, promovarea libertății și a statul de drept. Ceea ce va genera și mai multă confuzie, pe unii îi va distrage de la principalul oponent – Dodon, iar pe alții îi va îndepărta pur și simplu de vot. Șansele lui Năstase sunt evaluate cu 2-5%.
Dorin Chirtoacă este candidatul Mișcării Unirea, dar nu și singurul unionist declarat care pretinde la funcția de președinte. Ironic, dar semnificativ, fostul primar al Chișinăului candidează cu un ochi la funcție și cu altul la consolidarea forțelor anti-Dodon. Acesta consideră că primordial acum este nu ca el însuși să câștige, ci ca respectivele forțe să cadă de acord asupra unui candidat unic.
La fel ca și ”Unirea aici și acum”, acest deziderat al său este și el utopic, întrucât bătălia ”de pe dreapta” abia se intesifică. Spre disperarea noastră, a votanților. Cu toate acestea, este admirat poziționarea de sacrificiu a lui Chirtoacă, reprodusă din campania de la Hîncești, când acesta a transmis 2 mesaje mari și late despre unire și Unire: unirea împotriva lui Dodon și Unirea României cu RM.
Octavian Țîcu este cel de al doilea candidat unionist. Sau primul, depinde de optică. Acesta a ajuns în Parlament pe listele blocului electoral ACUM și are o colaborare strânsă în legislativ atât cu ceilalți colegi din bloc, cât mai ales cu 2 dintre aceștia, respectiv Iurie Reniță și Lilian Carp – și ei unioniști declarați. S-a vorbit la un moment dat chiar despre aderarea acestora la PUN, pe care-l conduce în prezent Țîcu și care l-a desemnat candidat pe 25 iulie. Dar lucrurile s-au mai potolit între timp.
Unirea este tema centrală a campaniei ”celui mai bun istoric dintre boxeri” / ”celui mai bun boxer dintre istorici”. Iar obiectivul central care se întrevede din acțiunile sale ține de consolidarea partidului și creșterea șanselor acestuia de a accede în Parlament, când o fi să fie. Lucru care reiese și din lansarea recentă a campaniei Ce înseamnă Unirea cu România?, care presupune promovarea imaginii partidului pe teren. În plus, chestiunea federalizării RM cu ajutorul rușilor și a separatiștilor nistreni și calitatea vieții moldovenilor sunt și ele unele dintre temele lui Octavian Țîcu.
Din păcate, Chirtoacă și Țîcu se află într-un conflict deschis și deloc binevenit pentru interesele unioniștilor pe care îi reprezintă. Deși aceștia ar fi trebuit să fie compatibili și să facă un tandem bun în eforturile de a promova idealul național în rândurile românilor moldoveni, relația lor și prin extrapolare a celor 2 structuri unioniste nu se prevede a se îmbunătăți nici până, nici după prezidențiale. Iar în aceste sens, istoricul Țîcu pare că are un cuvânt mai greu de spus decât juristul Chirtoacă. Ceilalți candidați unioniști sunt generalul Ion Costaș, fost ministru al internelor și apoi al apărării la începutul anilor 90, respectiv Constantin Oboroc. Cel din urmă este un personaj care mie cel puțin îmi pare interesant, deși în mod clar fără nici o șansă.
Tudor Deliu este candidatul PLDM, având în vedere că proaspăt eliberatul Vlad Filat nu poate candida. Deliu este unul dintre puținii fideli ai fostului premier, care-și asumă acum sarcina grea de a revitaliza partidul. Presa moldovenească îl tot invită pe fostul premier pe la emisiuni, probabil în speranța că acesta va verbaliza odată și odată acele ”adevăruri care vor detona politica moldovenească”. Doar că acesta ne tot vorbește despre principii, valori, viziuni și, mai ales, despre cât de iresponsabilă și principială este Maia Sandu pentru că nu vrea să se așeze cu el la masă. Neinteresant, deci.
Bineînțeles, nici unul dintre contracandidații de mai sus nu o va împiedica pe Maia Sandu să acceadă în turul II. Dar s-ar putea ca electoratul acestor candidați să nu mai fie dispuși să o susțină împotriva lui Dodon cu același entuziasm, după ce primele lor opțiuni vor fi criticat-o pe parcursul întregii campanii. Și atunci acești contracandidați ar trebui să se întrebe: ce este mai important? Câteva % în plus la următoarele parlamentare, sau 4 ani cu o președintă care e opusul lui Dodon?
Renato Usatîi și-a anunțat candidatura demult și a fost reactivat în perioada pandemiei. Acesta a scos, ca de obicei, breaking news din pălărie privind erorile/ororile guvernului Chicu, fiind preluat masiv de presa noastră. Pe unde a nimerit, pe unde nu, dar cert este că, după o perioadă în care intrase într-un con de umbră, exoticul primar de Bălți a revenit sus în preferințele alegătorilor, înfigându-se în locul 3 prin sondaje. Văzut drept o alternativă a lui Dodon, promovat de altă facțiune a cercurilor de influență rusești, acesta îl atacă și acum pe (ne)președinte cu scopul de a-i fura din electorat. Ar fi bine să și reușească și să-și continue eforturile și în turul II, deja din afara ”ringului”.
Omul este destul de abil în a-și crea o imagine de candidat ”altfel”, în sensul că îndrugă ce-i trece prin cap, recunoaște că n-are nici un program politic (”pentru că oricum nimeni nu-l citește” SIC!) și transmite un mesaj de tip șaorma – cu de toate, adică. Totuși, în ceea ce privește chestiunile serioase, poziționările sale sunt în general foarte aproape de cele ale lui Dodon: statalitate, valori tradiționale ortodoxe, limba ”moldovenească”, relații preferențiale cu Rusia etc.
Și încă un aspect: imediat după ce a anunțat că și-ar dori o campanie fără trolli, a început să o trolleze pe Maia Sandu, făcând deliciul presei, care imediat i-a interpretat gesturile drept apropiere de fosta prim-ministră. Mai întâi i-a copiat design-ul website-ului de campanie, apoi lansând mesaje de tipul ”Astăzi am făcut primul pas”. Sunt chestiuni interpretabile, dar care pot constitui avanpremiera unei avalanșe de știri false împotriva Maiei Sandu.
Violeta Ivanov poate acumula cca 4-8% din electoratul care altfel l-ar fi votat pe Dodon. De aceea, îi urăm și ei ”succes”. Traseista politică ex-comunistă și ex-socialistă a fost desemnată de PP ȘOR și își va îndeplini, probabil, cu relativ succes rolul de a-i tempera lui Dodon ambițiile de a intra pe cai albi în turul II.
S-ar putea ca plecarea de la PSRM, precum și candidatura ei să aibă de a face cu Plahotniuc, care nu e chiar fericit cu Dodon. Sau cu oricine altcineva decât inșii din Pro-Moldova. Iar Ivanov ar fi fost extrasă din PSRM cu scopul precis de a-i încurca lui Dodon la prezidențiale, în lipsa unei alternative serioase în partid. Că doar nu o puteau înainta pe Tauber.
Mențiuni
Andrian Candu este un personaj notoriu al politicii moldovenești, deși n-a reușit niciodată să urce prea mult în preferințele electorale. La fel ca nașul său Plahotniuc, de figura căruia nu va reuși să se despartă niciodată orice ar face. Figurează în dosarul furtului miliardului și în câte și mai câte scheme și intrigi țesute de pe vremea recentă a supremației celor 3 trandafiri. Grupul său devenit partid Pro-Moldova este sortit eșecului, în lipsa simpatiilor publice și a anturajului dubios care l-a înființat. La fel sortită eșecului este și candidatura lui Candu. Nu-i prea clar de la cine ar rupe Candu acel cca o,x%, dar aș înclina să cred că nu de la Dodon, având în vedere discursul său proeuropean (ipocrit, bineînțeles, date fiind antecedentele sale). Candu îl atacă pe Dodon și îl acuză pe (ne)președinte de arogarea unor reușite care-i aparțin lui și PD-ului din care făcuse parte până nu demult.
Una dintre mențiuni merită și PD, care a reușit performanța de a-și anunța simultan (ne)susținerea pentru 2 candidați ale căror obiective sunt radical opuse: Sandu sau Dodon. Deși este surprinzător că o grămadă de oameni au votat o asemenea absurditate, abordarea partidului lui Diacov, care-i mereu ”nici călare, nici pe jos”, nu e deloc surprinzătoare. Iar dacă tot am ajuns la Diacov, trebuie să amintim și de Voronin, care a venit cu un alt pretext de a nu participa la o campanie care l-ar duce către un scor rușinos: PCRM consideră alegerile prezidențiale drept neconstituționale. Până la urmă, faptul că PD și PCRM se abțin de la a înainta candidați este un lucru bun: înseamnă că mai scăpăm de niște fosile sovietoide, a căror loc e altundeva decât în politica activă.
Articol apărut pe blogul personal al autorului, www.tudorcojocariu.eu.
fără comentarii
Fii primul care comentează