Nebunul și senilul. Sau despre marketing politic

Oripilată de nebun, jumătate și ceva dintre americani l-au ales președinte al SUA pe senil, spre adânca oripilare a celeilalte jumătăți fără ceva dintre ei.

Și o parte, și cealaltă dintre americani au dreptate în felul lor să se simtă oripilați.

Asta pentru că establishment-ul american nu mai este în măsură și nu mai vrea de ceva vreme să le propună alternative electorale viabile și meritorii.

Diferitele grupuri de interese regrupate la vârful partidelor republican și democrat, în goana lor de a păcăli poporul să le aducă la putere, se întrec în a nominaliza candidatul care satisface cel mai bine portretul robot sugerat de consultanții de marketing politic. Ce mai contează competența, viziunea, tăria de caracter?

Acum patru ani, masele de dreapta din SUA l-au primit în sfârșit pe aparentul self-made man alb, mascul viril, rasist și slobod la gură, care calcă în picioare toate regulile corectitudinii politice. Ce conta că este nebun, infatuat, arogant și total imoral?

În contrapartidă, masele de stângă l-au primit acum pe bătrânul „Părinte Fondator”, un omuleț blajin și inofensiv, flower power cu toată lumea și care creează iluzia că lumea poate fi un pământ al unicornilor și curcubeielor. Ce contează că omul este aproape senil (își încurcă rudele între ele mai ceva decât am încurca noi diferiți împărați din dinastia Qing) și mai vlăguit decât fotbaliștii români spre minutul 75 al unei partide de fotbal?

Alegătorii de stânga – și în principal cei de culoare, care nu au prea ieșit la vot în 2016, ceea ce a facilitat victoria nebunului – au primit bonus, 2 la preț de 1, și femeia de succes afro-americano-asiatică (să nu supărăm nicio minoritate!), chit că a fost destul de controversată în postul ei de procuror general al statului California și că existau numeroase candidate mult mai potrivite pentru acest post, precum Gretchen Whitmer sau Elizabeth Warren. Dar toate erau albe, ce să-i faci?

Am mai văzut același lucru și pe la alții, de exemplu în Franța, unde Macron și partidul său au reprezentant iepurele scos din joben pe ultima sută de metri de establishment pentru ca la putere să nu ajungă radicalii de dreapta sau de stânga. Și pe la noi se poartă moda asta de ceva vreme, cu România lucrului bine făcut, nemțește, deși s-a dovedit de șase ani că țara este condusă tot în cel mai neaoș stil românesc, doar cu un debit verbal mult redus.

Această preferință a marilor grupuri de interese politice pentru rețetele servite de marketing-ul politic este un simptom elocvent al agoniei democrațiilor occidentale, care în ultimii treizeci de ani în fapt au devenit oligarhii (în sensul antic, în care controlul asupra funcțiilor politice importante este deținut de grupuri reduse de oameni, direct sau prin interpușii lor). Deținătorii magistraturilor în stat (în sensul antic, de înalte demnități) sunt departe de a fi cele mai bune soluții și proprii lor stăpâni, ci doar cei scoși în față de diferitele facțiuni oligarhice care se înfruntă. Este o evidentă desconsiderare a electoratului, captiv unui sistem politic și electoral care nu le lasă o alternativă reală la vot.

Marea problemă cu asemenea produse de marketing politic expuse în galantare spre consumul cetățenilor de rând, pe lângă faptul că mențin statele sub controlul mereu acelorași facțiuni oligarhice, este că au șanse mici de a produce bune rezultate în vreme de criză și de transformare. Doar accidental sub eticheta sclipitoare lipită de experții marketing-ului politic produsul găsit poate fi un adevărat om de stat care să se ridice la înălțimea provocărilor.

Sursa foto: LA Times