Asia – Pacific, spațiu de confruntare geopolitică prin alianțe si proxy

În lumea contemporană există numeroase conflicte și probleme nerezolvate care pun în pericol securitatea internațională.

Această securitate – sau mai bine spus echilibrul sistemului internațional care produce o anumită formă de securitate – a fost asigurată în timpul Războiului Rece de balanța de putere. Mai precis, echilibrul a fost dictat de cei doi mari poli de putere învingători în al Doilea Război Mondial și anume SUA și URSS.

Securitatea, o formă specială de politică

Formarea Alianței Nord-Atlantice, care era văzută ca un instrument pentru protejarea statelor vest-europene de pericolul sovietic, poate reprezenta un exemplu de urmat și perioada actuală. Realiștii sunt de părere că statele formează alianțe pentru a-și asigura propria securitate. Ea este o nevoie fundamentală, fără de care nu am putea exista ca entități individuale.

Kolodziej afirmă că securitatea reprezintă o formă specială de politică. Toate aspectele subîntinse securității sunt probleme politice, însă nu toate conflictele politice constituie aspecte de securitate.

Securitatea ca problemă a politicului apare atunci când actorii recurg la amenințări cu forța pentru a obține ceea ce doresc; dar în cazul în care o problemă de securitate este reglementată prin înțelegere sau acord asupra unor reguli acceptate de părți sau instituții comune, prin care să își rezolve diferendele prin mijloace non violente, aceasta nu mai este strict o problemă politică^[1].

John Mearsheimer este de părere că statele își pot asigura securitatea prin mărirea puterii, mai exact acesta afirmă că: ,,Statele caută să-și mențină integritatea teritorială și autonomia ordinii politice interne. Supraviețuirea domină celelalte motive pentru că, odată ce un stat e cucerit, e imposibil să-și mai poată urmări alte scopuri. Statele pot urmări alte scopuri, desigur, dar securitatea este obiectivul lor cel mai important’’^[2].

Un element obligatoriu al alianțelor este reprezentat de reciprocitate

Acestă caracteristică conduce la obținerea de beneficii pentru alianță, oferindu-i un mai mare grad de consistență și coerență. Interesele care constituie fundamentul construcției, menținerii și consolidării alianței determină și viabilitatea, utilitatea-inutilitatea și beneficiile acesteia.

Ceea ce face ca o alianță să fie viabilă sau inutilă, să aducă beneficii într-o proporție mai mare sau mai mică sunt interesele pe care alianța se construiește, se menține și se consolidează^[3].

Fisurile din echilibrul de putere existent erau manifeste și înainte de izbucnirea crizei produse de coronavirus, dar ele sunt mai pronunțate pe zi ce trece. Președintele chinez Xi Jinping a planificat poziționarea centrală a „Regatului Mijlociu” în detrimentul ordinii mondiale existente, condusă de SUA. Pentru el, hegemonia Chinei ar acoperi porțiuni majore din Asia de Sud și de Sud-Est, dar și Africa.

Pentru vecinătatea Chinei, relațiile de prietenie ar depinde de gradul de supunere pe care îl poate oferi un stat potențial vasal, cel mai bun exemplu fiind Pakistanul. Amenințarea pe care o reprezintă China nu este doar una terestră, ci și una maritimă.

Poziția agresivă în Marea Chinei de Sud a fost un indicator nefast al amenințării pe care o reprezintă Beijingul, din punct de vedere terestru către India și maritim către ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est).

Quad – răspunsul realist în fața unei amenințări

Regiunea Oceanului Indian, un spațiu geostrategic cheie care leagă națiunile bogate în energie din Orientul Mijlociu și Asia vibrantă din punct de vedere economic, este locul intensificării rivalității dintre China și India.

Această rivalitate are implicații strategice semnificative pentru Statele Unite. Administrațiile de la Washington au enunțat succesiv importanța tot mai mare a regiunii indo-pacifice pentru securitatea și strategia economică a SUA.

Strategia de securitate națională a administrației Trump din decembrie 2017 afirma că „în regiunea indo-pacifică are loc o concurență geopolitică între viziuni libere și represive ale ordinii mondiale”.

Quad (SUA, Japonia, India, Australia) a realizat că Indo-Pacificul este noul său imperativ strategic care este marcat de o geometrie precară a liniilor de defecțiune și de neîncredere strategică istorică. Această zonă a devenit centrul eforturilor Chinei de a-și stabili dominația ca putere maritimă.

Presiunea exercitată de SUA și probabilitatea ca Quad să devină o alianță militară, dar și situația armatei chinezești din zona Kailash, l-au convins pe Xi de nevoia de a se retrage și a se regrupa. Aceasta este doar o pauză și nu o încetare a ostilităților din partea China. Uverturile de pace ale Pakistanului ar trebui văzute în aceeași lumină.

Pentru India, Quad reprezintă o alianță strategică, corespunzătoare provocărilor vremurilor. Odată ce India se angajează în cadrul acestei alianțe, își îmbunățățește autonomia strategică față de China.

Pe măsură ce echilibrul puterii din regiunea indo-pacifică se schimbă dramatic, evaluarea de către India a acestui echilibru și a acțiunilor sale va fi crucială pentru păstrarea propriului echilibru strategic.

La rândul ei, China se opune cu înverșunare Quadului, iar în acest sens a convins Rusia că este, de asemenea, și o alianță împotriva intereselor acesteia în zonă. Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a declarat public că Quad este un NATO asiatic.

Dinamica strategică legată de rivalitatea dintre China și India, cu accent pe interesele SUA în regiune și dezvoltarea prezenței strategice a Chinei și a proiectelor de infrastructură în locuri precum Pakistan, Sri Lanka, Myanmar și Djibouti reprezintă un factor care poate ajuta la modelarea strategiei regionale și a capacităților militare ale Statelor Unite.

Problemele potențiale pentru SUA includ stabilirea nivelurilor de resurse pentru a îndeplinirea intereselor de securitate națională în regiune, asigurarea supravegherii eforturilor de a dezvolta o strategie regională, de a oferi asistență externă și de  a-și dezvolta relațiile strategice și diplomatice cu prietenii și aliații regionali pentru a susține interesele americane.

Concurența dintre China și India este determinată de creșterea lor economică

Concurența dintre China și India este determinată într-o mare măsură de creșterea economică a acestora, o creștere rapidă, asociată dependenței de comerțul maritim și  energia importată, din care o mare parte tranzitează Oceanul Indian.

Se pare că există un nou accent strategic asupra regiunilor maritime și litorale care sunt adiacente căilor care leagă Golful Persic bogat în energie și economiile dependente de energie din Asia. Orice întrerupere a acestei aprovizionări ar fi probabil în detrimentul economiei Statelor Unite și a lumii.

Dependența Chinei de comerțul maritim și de energia importată, precum și vulnerabilitatea strategică pe care aceasta o reprezintă, a fost etichetată drept „dilema Malacca” a Chinei, după Strâmtoarea Malacca, punctul cheie strategic de sufocare prin care circulă o mare parte din comerțul și energia din China.

India se simte înconjurată de mișcările strategice ale Chinei

O mare parte a activității asociate cu Belt and Road este privită ca o încercare a Chinei de a-și minimiza vulnerabilitățile strategice prin diversificarea rutelor sale comerciale și energetice, sporind în același timp influența sa politică prin investiții extinse în comerț și infrastructură.

Inițiativele pentru dezvoltare economică ale Chinei din Asia de Sud și Centrală, atunci când sunt puse în context cu comportamentul asertiv în Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud, contribuie la o rivalitate tot mai mare între India și China.

Această rivalitate, care anterior se limitase în mare măsură la regiunea Himalaya, unde cele două națiuni au purtat un război de frontieră în 1962, este acum din ce în ce mai concentrată pe dimensiunea maritimă.

India se simte înconjurată de mișcările strategice ale Chinei în regiune, în timp ce China se simte amenințată de capacitatea sa limitată de a-și asigura căile maritime.

Înțelegerea și gestionarea eficientă a acestei dinamici de securitate în evoluție poate fi crucială pentru păstrarea stabilității regionale și a intereselor naționale ale SUA.

Unele state încearcă să se protejeze împotriva creșterii puterii Chinei prin strategii diferite

Unele state încearcă să se protejeze împotriva creșterii puterii Chinei prin consolidarea capacităților lor de apărare și a parteneriatelor, în timp ce altele utilizează strategii de aliniere cu China sau folosesc o combinație a ambelor.

Strategiile folosite de către statele asiatice includ creșterea legăturilor strategice intra-asiatice, precum și încercarea de a consolida legăturile cu Statele Unite.

Acest lucru poate reprezenta o oportunitate pentru o colaborare sporită în materie de securitate, în special între democrații cu concepții similare, cum ar fi Statele Unite, India, Australia și Japonia.

În timp ce forțele naționalismului pot crește tensiunile, interesele comerciale împărtășite și interdependențele dintre China și India, forțele de integrare economică regională în Asia, au potențialul de a diminua rivalitatea lor.

Prezența Statelor Unite ca putere de echilibrare poate contribui, de asemenea, la stabilitatea regională.

^[1] Edward Kolodziej, Securitatea si relaţiile internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p 36.

^[2] John Mearsheimer, Tragedia politicii de forţǎ, Editura Antet, Bucureşti, 2003, p 27.

^[3] Ibidem p. 213