Se sfârșește dominația CDU/CSU asupra Germaniei și a Europei?

1999-2021: Partidul Popular European (PPE – centru dreapta, conservator) este cel mai important grup politic în Parlamentul European.

2002-2021: Partidul Popular European este partidul care are și cea mai mare reprezentare în Consiliul European, prin președinții și prim-miniștrii care îi sunt afiliați.

2005-2021: Uniunea Creștin-Democrată și aliata ei bavareză, Uniunea Creștin-Socială, reprezentând centrul dreapta german și forța principală din PPE, devin cel mai important partid din Bundestag și partener principal în toate coalițiile guvernamentale din Germania, cancelar fiind lidera CDU, Angela Merkel.

Practic, de aproape două decenii, conservatorii și creștin-democrații germani conduc la Berlin și, de acolo, conduc Europa.

Presa și analiștii au scos în evidență în primul rând leadership-ul Angelei Merkel drept motorul principal din spatele hegemoniei CDU în Germania și PPE în Europa. Stilul pragmatic și plictisitor, nepretențios și neconflictual al cancelarului german a contribuit neîndoielnic la consolidarea an după an a pozițiilor creștin-democraților în Germania și în Europa.

Dar nu doar așa se explică succesul CDU și PPE, ci și prin abilitatea de a crea rețele de susținători peste tot și de a forma alianțe conjuncturale cu oricine este potrivit. Ilustrative sunt în acest sens dominația zdrobitoare a afiliaților PPE în sfera de influență germană din statele membre din estul Continentului (11 din 14 state aflate în estul Europei, incluzând Austria, Grecia și Ciprul, sunt conduse momentan de afiliați PPE), precum și nenumăratele alianțe încheiate de CDU și PPE cu principalii lor oponenți politici (SPD și FDP, la nivel național, respectiv S&D și fostul ALDE la nivel european). Ce se întâmplă la nivel național și european este replicat întocmai și la nivel regional și local în Germania.

Dominația CDU/PPE asupra Germaniei/Europei a asigurat fără doar și poate stabilitate țării/UE. Nu au existat niciodată blocaje politice de netrecut, iar crizele care s-au succedat, fără a fi traversate de o manieră entuziastă și dătătoare de optimism, au fost totuși depășite nespectaculos. Integrarea europeană s-a adâncit constant, iar Germania a devenit hegemonul incontestabil al Europei (în ciuda zbaterii orgolioase, dar ineficiente a președintelui francez Emmanuel Macron de a reface echilibrul franco-german la nivel comunitar).

Acest status quo comod, dar lipsit de orice urmă de efervescență creatoare politică, economică și socială pare a se apropia de sfârșit.

Dominația CDU și PPE s-a osificat prea mult pentru ca rezultatele ei să mai fie acceptate cu ușurință.

Se vede în scandalurile de corupție care au zguduit în ultimele săptămâni CDU și CSU, mai mulți parlamentari ai acestor formațiuni fiind acuzați de mijlocirea unor contracte ilegale de achiziții de măști de protecție în contextul pandemiei COVID-19, dar și de lobby mascat și sprijin acordat regimului autoritar din Azerbaidjan în schimbul unor foloase necuvenite. Acțiunile de care sunt acuzați creștin-democrații germani sunt scandaloase nu atât prin amploarea lor, cât prin simbolistică: au fost trădate solidaritatea și respectul pentru democrație, valori fondatoare pentru statul german postbelic.

La nivel european, aceeași situație este ilustrată de faptul că PPE nu a reușit să extirpe din corpul său cangrena Fidesz-ului maghiar al lui Viktor Orban, acționând în schimb cu jumătăți de măsură precum avertismente și suspendări repetate și sfârșind în cele din urmă cu un divorț inițiat tot de către liderul de la Budapesta.

Cel mai grav nu este însă că rețelele de influență pe care se baza dominația CDU/CSU scot la iveală tot mai mult pericolul ca ele să contravină principiilor morale și politice fondatoare pentru Germania și Europa, ci și faptul că ele nu mai pot livra cu eficiență rezultatele așteptate de cetățeni. Campioană în controlul pandemiei în 2020, Germania pare a înclina steagul în fața valului al treilea al acestui flagel, fără a fi capabilă în a dezvolta o campanie de vaccinare rapidă.

Nici măcar alegerea unui succesor pentru Angela Merkel la cârma CDU nu s-a mai putut realiza lin și eficient. Prima alegere, Annegret Kramp-Karrenbauer a demisionat după doar un an, iar cea de-a doua alegere, Armin Laschet, este întâmpinată cu multă reticență de către mulți membri de partid. Se ridică fără doar și poate întrebarea ce va face CDU după ce resursa ei cea mai prețioasă de popularitate din ultimii ani, Angela Merkel, poreclită Mutti (Mami), se va retrage la sfârșitul acestui an și din funcția de cancelar…

Nu este de mirare deci că duminică CDU a îngenuncheat în alegerile regionale din Baden-Württemberg și Renania-Palatinat, două din cele mai importante landuri din vestul Germaniei. Scorul CDU a scăzut în cele două regiuni cu trei-patru procente, situându-se în jurul cotei de 25%, unul relativ îngrijorător pentru principalul partid din Germania.

În acest an mai urmează încă patru alegeri regionale (printre care și cea din capitala Berlin), precum și alegerile federale din luna septembrie, când germanii sunt chemați să decidă cum va arăta viitorul țării lor (și al Europei) fără Angela Merkel.

Va reuși CDU să renască în aceste scrutine sau dominația creștin-democraților germani se va finaliza după aproape două decenii?

Sursa: Facebook/CDU/Tobias Koch