Deși sunt mulțumit de parcursul meu academic, multă vreme am avut un gust amar de câte ori venea vorba despre doctorat.

Cu toate că l-am obținut după vreun deceniu de pasiune instituțională pentru istorie, diploma s-a nimerit să-mi fie acordată în fix punctul culminant al epidemiei de plagiate. Dacă mai spun că ordinul de acordare – bine că nu și diploma – mi-a fost semnată de ministrul Genunche, o să înțelegeți mai bine amărăciunea de a obține un titlu muncit într-un ocean de titluri pur și simplu furate.

Nu mai era nici o șmecherie că ești doctor în ceva când orice fute-vânt înfipt politic de la nivel de județeană în sus, obținea unul sau două simultan, bașca trei masterate.

Toate în domenii despre care nici n-am auzit că există sau că-s bune la ceva.

Cum ziceam, impostura a inundat agora și doctoratul, al meu și al altora care au muncit serios pentru el, nu mai prea valora nimic în ochii societății. Se decredibilizase, mai cu seamă că falsele somități găunoase publicau cărți cu nemiluita, la fel de plagiate și/sau inutile.

Putea fi doctor orice ciurdar semianalfabet, promovat pe linie de partid și/sau cumetrie.

Este adevărat că țara nu mergea mai bine, în consens cu numărul suspect de mare de titrați, și la fel de adevărat este că societatea a reacționat. Nu prin mecanismele interioare de verificare și control, cum ar fi fost firesc.

Acestea fuseseră și ele infestate cu impostură și băieții lucrau ei pentru ei, întru acoperirea urmelor și hoțiilor.

Mentalul colectiv a reacționat primul, sau măcar cel mai vocal și la vedere, spațiul public mustind de bahulă, bătut obrazul, miștocăreală la adresa plagiatorilor. Presa, pe ici, pe colo mai semnala parcursul dubios al unuia sau altuia, adesea în funcție de al cui era „academicianul” țintă. Dar cum obrazul tâlharilor era gros, asta n-a prea dus la cine știe ce.

Eu cred că samuraiul central al demascării a fost Emilia Șercan, căci în urma investigațiilor ei, iată! fabricile de plagiat de la Academia de Poliție, numite și școli doctorale, au fost desființate oficial.

Asta înseamnă efectiv recunoașterea publică și oficială a mizeriei care era acea ”Academie” și a mizeriilor pompate în sistem drept valori.

Dacă adăugăm plagiatele dovedite și titlurile de doctor retrase în urma dezvăluirilor Emiliei, atunci putem spune că turnul de lut ridicat de plagiatori în miezul republicii și disprețul tuturor începe să se năruie cu zgomot.

Cumva mă simt răzbunat pentru efortul depus pentru a ajunge unde sunt – să nu se înțeleagă greșit, n-am ajuns altundeva decât unde eram deja pe scala socială, ci este vorba despre mine pe scala proprie.

Pe de altă parte era și înghesuială. Nu mai puteai bea o cinzeacă la birtul gării că te servea un absolvent de master în Științe politice și crâșmarul avea un doctorat în Comunicare interdisciplinară și evoluție sud-est europeană în contextul provocărilor mileniului III.

Pe fond, mulți ne-am recăpătat onoarea.

Sau măcar direcția către ea.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu