Regulamentul referitor la certificatul digital al UE privind COVID intră în vigoare joi, ceea ce înseamnă că cetăţenilor și rezidenților UE le vor putea fi eliberate de acum aceste certificate. Certificatele digitale ale UE privind COVID vor putea fi, de asemenea, verificate în întreaga UE. 21 de state membre, precum și Norvegia, Islanda și Liechtenstein începuseră deja să emită certificate înainte de termenul prevăzut joi.

Certificatul digital al UE privind COVID

Scopul certificatului digital al UE privind COVID este să faciliteze libera circulație în condiții de siguranță în UE în timpul pandemiei de COVID-19. Toți cetățenii europeni au dreptul la liberă circulație chiar și dacă nu dețin un astfel de certificat, însă acesta va facilita călătoriile, permițându-le deținătorilor săi să fie exceptați de la restricții precum carantina.

Certificatul digital al UE privind COVID va fi accesibil tuturor și:

  • atestă vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19;
  • este gratuit și disponibil în toate limbile UE;
  • este disponibil în format electronic și pe suport de hârtie;
  • este securizat și conține un cod QR semnat digital.

În temeiul noilor norme, statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat digital al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protejarea sănătății publice.

În plus, Comisia s-a angajat să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului de sprijin de urgență pentru a ajuta statele membre să furnizeze teste la prețuri accesibile.

O propunere îndelung dezbătută

La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație a cetățenilor, în condiții de siguranță, pe teritoriul UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu. La 1 iunie, a devenit operațional pilonul tehnic al sistemelor, și anume portalul UE, care permite verificarea elementelor de securitate pe care le conțin codurile QR. Conectarea în timp real la portal a tuturor celor 30 de țări membre ale UE și SEE s-a realizat în termenul stabilit, și anume 1 iulie. De la 1 iunie, primele state membre au început să emită certificate; în total, 21 de state membre ale UE au emis certificate înainte de termenul oficial de 1 iulie.

În urma semnării sale oficiale la 14 iunie, regulamentul a fost publicat la 15 iunie. Regulamentul intră în vigoare joi. Pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, regulamentul prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru emiterea certificatelor.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu