La sfârșitului prea greu-încercatului secol al XIX–lea, mai precis în anul 1894, tânăra Academie Română primea, de la Vasile Adamachi, sarcina să se îngrijească de testamentul extrem de generos al acestuia.

Astfel, a luat naștere un act cu o valoare și o moștenire care merită evocate și astăzi, Regulamentul Fondului Adamachi. Prin acest testament, se stipulau măsurile care vor fi necesare pentru a se duce la îndeplinire dorinţele boierului ieșean Adamachi, măsuri care prevedeau ca veniturile anuale ale Fondului să se acorde după cum urmează: 15% pentru cheltuieli legate de administrarea moşiilor, 10 mii de lei anual pentru premierea scrierilor morale, respectiv două premii anuale, 5000 de lei pentru cheltuieli religioase ale donatorului, 8% pentru publicarea lucrărilor premiate, 12% pentru capitalizare.

Burse în străinătate, o lecție ce îmbină pasiunea cu simțul administrativ

Ce ne interesează din perspectivă istorică este faptul că, din veniturile fondului, 79%  erau alocate explicit pentru stipendii astfel:  24% pentru burse de câte 100 de lei acordate prin concurs studenţilor lipsiţi de mijloace din Iaşi, 14% pentru burse în străinătate a câte 3600 de lei anual la care se adăugau cheltuielile de transport şi  cheltuieli şcolare pe o perioadă care nu trebuia să depăşească patru ani, 14% pentru a trimite ingineri (absolvenţi ai Şcolii de Poduri şi Şosele) la perfecţionare în străinătate pe o perioadă care nu trebuia să depăşească trei ani, 14% pentru absolvenţi de liceu cu bacalaureat, pentru a se perfecţiona în străinătate la o şcoală de inginerie aplicată cu burse în valoare de 3600 lei.

La aceasta se adăugau cheltuieli legate de transport, iar 12% se acordau absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat pentru a studia la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, acordându-li-se 1200 de lei anual, plus cheltuieli legate de transport.

Bursele se acordau luându-se în considerare o serie de lucruri precum: media de la bacalaureat, media de la examenul de admitere, apoi rezultatele de la examene. Comisia se compunea din directorul şcolii și alţi profesori, sub preşedinţia unui membru al Academiei.

Bursierii nu puteau avea şi o altă bursă în acelaşi timp. Bursele se acordau până la terminarea studiilor. Preşedintele comisiei de examinare trebuia să fie membru al Academiei Române.

Pentru stipendiaţii din străinătate (inginerii), concursul era format de Academie din directorul Şcolii de Poduri și Șosele, un membru al Consiliului tehnic superior şi un membru al Academiei. Pentru tinerii cu bacalaureat care urmau a studia în străinătate, concursul era format tot de Academie, sub preşedinţia unui membru al Academiei.

Durata acestor burse nu trebuia să depăşească patru ani

Regulamentul a suferit unele modificări în anii următori – 1898, 1900, 1903, 1906, 1910 – dar fără a aduce schimbări esenţiale Fundaţiei culturale.

Primii bursieri ai Fundaţiei (1894/1895) care aspirau să ajungă ingineri au fost în număr de 8 pentru Şcoala de Poduri şi Şosele și 3 ingineri cu diplomă ai Şcolii de Poduri și Șosele.

În primii 10 ani, au fost acordate 31 de burse pentru Facultatea de Ştiinţe de la Universitatea din Iaşi, 19 Facultăţii de Medicină din Iaşi, 10 Şcolii de Poduri și Șosele, 31 în străinătate, 9 ajutoare în valoare de 27600 de lei în perioada 1900-1904.

Până la 1914, au fost acordate 58 de burse Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, în valoare de 159700 lei, 37 Facultăţii de Medicină, Iaşi, în valoare de 157800 de lei, 81 Şcolii de Poduri și Șosele din Bucureşti în valoare de 162100 de lei şi 55 în străinătate în valoare de 684379 lei.

Academia Română a administrat averea acestui fond până în anul 1914, socotelile fiind făcute publice prin Publicaţiile fondului Adamachi special înfiinţate de AcademieEle conţineau şi lucrările premiate din acest Fond şi tabele cu studenţii, elevii şi inginerii care au primit burse Vasile Adamachi în ţară sau în străinătate.

Tradiția acordării de burse continuă și astăzi

Tradiția acordării de burse este continuată astăzi de către stat și instituții specializate. Astfel, cu timpul, voința oamenilor înstăriți și binevoitori a trecut în slujba statului care și-a asumat în secolul XX formarea de ingineri profesioniști.

Ar merita evocate stăruința și generozitatea acestui mare boier, Vasile Adamachi, care punea mare preț pe educația și formarea tinerilor. Gestul lui Adamachi nu avea doar valoare morală sau declarativă și, astfel, el donează aproximativ 2 milioane de lei statului român pentru ceea ce aveam să numim, cu acte în regulă, intelectualul specializat al secolului XX, de care România Mare de mai târziu a avut atât de mare nevoie.

Pe lângă distincția de filantrop, pe care istoria a acordat-o acestui boier, ar fi bine de subliniat că rolul său nu a fost doar de natură pecuniară, Adamachi participând activ la viața culturală, socială și politică a epocii sale.

Avem astăzi nevoie de un nou Adamachi sau de un stat (instituții conexe etc.) care să-și asume rolul de susținere a educației profesionalizate în domeniul ingineriei?

Articol apărut pe Grupul pentru Promovarea Infrastructurii.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu