Comisia Europeană a autorizat vineri introducerea pe piață a unei a doua insecte, Locusta migratoria (lăcusta călătoare), ca un nou aliment ce ar putea sprijini trecerea la un regim alimentar uman mai prietenos cu mediul. În luna iunie a acestui an a fost autorizată prima insectă ca aliment nou: viermele galben uscat.

Va fi disponibil sub formă congelată, uscată și de pudră și este destinat comercializării ca gustare sau ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare. Această autorizație vine în urma unei evaluări științifice riguroase efectuate de agenția europeană pentru securitate alimentară, care a concluzionat că lăcusta migratoare este sigură pentru utilizările prezentate de societatea solicitantă.

Produsele care vor conține acest aliment nou vor fi etichetate pentru a informa consumatorii cu privire la potențialele reacții alergice. Această autorizare din partea Comisiei este rezultatul unui vot pozitiv, în luna septembrie, din partea statelor membre în care a fost depusă cererea.

În diverse studii, Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a identificat insectele ca fiind o sursă de hrană foarte nutritivă și sănătoasă, cu un conținut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre și minerale. Insectele, care sunt consumate zilnic de milioane de oameni de pe planetă, au fost identificate în cadrul strategiei „De la fermă la consumator” ca sursă alternativă de proteine care ar putea facilita trecerea la un sistem alimentar mai durabil.

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu