Cinci state membre UE, printre care și România, au răspuns luni unei solicitări de asistență de urgență din partea guvernului Ucrainei, având în vedere amenințarea unei noi escaladări a situației în estul țării, în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii, coordonat de un centru aflat în subordinea Comisiei Europene. Scopul livrării bunurilor esențiale de către cele cinci state membre este acela de a sprijini Ucraina în eforturile sale de pregătire pentru toate scenariile posibile.

„De îndată ce Ucraina ne-a solicitat asistență, am depus eforturi neîntârziate pentru a ajuta autoritățile. Va ajunge foarte curând la destinație asistența imediată în materie de protecție civilă. Slovenia, România, Franța, Irlanda și Austria au făcut primele oferte și mă aștept ca și alte state membre ale UE să ofere asistență suplimentară în zilele următoare”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.

Asistența inițială oferită prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE include:

  • din România: 5.000 de pachete de analgezice, 5.000 de pachete de antiinflamatoare, 5.000 de pachete de antibiotice și 840 l de dezinfectant pentru mâini;
  • din Slovenia: 1.000.000 de măști de unică folosință nemedicale, 125.000 de perechi de mănuși de latex, 125.000 de perechi de mănuși de nitril, 200 de perechi de cizme de cauciuc și 10 generatoare diesel (6 kW);
  • din Franța: 15 corturi, 300 de corturi de familie, 1.500 de pânze pentru acoperirea solului, 2.100 de pături și 300 de saci de dormit, 500 de truse de igienă, 25 de latrine uscate, 3.000 de mănuși chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), 10.000 de mănuși de vinil, 50.000 de măști chirurgicale, 36 de cutii de medicamente, fiecare având capacitatea de a trata sute de pacienți, precum și un post medical avansat capabil să trateze 500 de răniți.
  • din Irlanda: 10.000 de costume de protecție, 50.000 de măști chirurgicale, 2.583 l de dezinfectant pentru mâini.
  • din Austria: 50.000 l de dezinfectant pentru mâini, 9.000 l de dezinfectant pentru suprafețe, 50.000 de ochelari de protecție, 50.000 de măști de protecție și 20.000 de mănuși nesterile.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE se află în contact permanent cu autoritățile din Ucraina pentru a direcționa asistența suplimentară, iar UE este pregătită să ofere ajutor suplimentar în funcție de solicitări.

Context

Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Odată ce mecanismul a fost activat, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE coordonează și finanțează asistența pusă la dispoziție de statele membre ale UE și de alte șase state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia) prin oferte spontane.

UE și statele sale membre sunt deja cei mai mari donatori umanitari ca răspuns la criza din estul Ucrainei, acordându-le asistență persoanelor vulnerabile care trăiesc de ambele părți ale liniei de contact.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu