9 mai. Ce ne învață rașismul?

9 mai 2022. Cu ocazia paradei militare din Piața Roșie, președintele rus ține un discurs în care amintește despre victoria URSS asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial și despre o nouă confruntare împotriva unor așa-ziși naziști care au preluat controlul asupra Ucrainei, cu sprijinul foștilor aliați ai Uniunii Sovietice de acum mai bine de 70 de ani, SUA și Marea Britanie.

În același timp, pentru întreaga UE, ce își serbează la aceeași dată ziua de naștere, și pentru frații ucraineni ai rușilor, supuși unor oribile crime de război, Putin este reîncarnarea prin excelență a lui Adolf Hitler și a nazismului, până într-acolo încât în Ucraina este în vogă un nou termen care să îi descrie pe ruși printr-un complicat joc al cuvintelor „fasciști”, „rasiști” și „ruși” – „rașiști”.

Ironia istoriei este necruțătoare.

Rămâne de văzut și care va fi judecata ei. Căci și acum, ca de obicei, istoria va fi scrisă de învingători.

Până la acel moment însă, este de reflectat pentru noi toți cum națiunea care și-a stabilit ca axă centrală identitară victoria asupra nazismului în al Doilea Război Mondial a ajuns să fie considerată de toți aliații ei de atunci, ba chiar și de dușmanii ei, ca o reîntrupare a nazismului. Și nu fără temei, căci ideologia existenței unui singur popor slav răsăritean, de o măreție unică, și logica legitimității intervenției violente pentru protejarea comunităților ruse oriunde s-ar afla ele pe glob se dezvoltă tot mai vertiginos în sensul odios în care nazismul s-a îndreptat până acum cel mai mult în istoria omenirii.

Reflecția trebuie îndreptată nu atât asupra cazului rus în particular, cât asupra existenței posibilității în sine ca o națiune să devină chiar opusul a ceea ce pretinde că este.

Iată un alt exemplu grăitor: Germania, care pentru a-și îngropa trecutul dezastruos pentru continentul european, s-a refugiat într-o așa măsură în creștere economică cu orice preț și conciliatorism miop, până acolo încât poate fi considerată responsabilă într-o proporție destul de mare de stimularea militarismului și agresivității ruse ce provoacă atâtea noi distrugeri în Europa.

Cred că una dintre concluziile reflecției – care rămâne și trebuie să rămână deschisă – este că panta rhei, „totul curge”, „totul se transformă”, după cum spunea filosoful grec Heraclit, iar dacă națiunile nu fac efortul unor introspecții periodice și sincere (gnothi se auton, „cunoaște-te pe tine însuți”, celebrul dicton de la templul din Delphi) pentru a vedea încotro unde se îndreaptă, rezultatele pot fi teribile.

Identitatea este de fapt o devenire continuă, este rezultatul fiecărei decizii luate în fiecare clipă. Și națiunile sunt suma tuturor deciziilor luate de state și a tuturor hotărârilor individuale luate de cei care se identifică cu ele.

Să fim atenți deci cu deciziile de fiecare clipă pe care le luăm! Să fim atenți mereu la drumul pe care ni-l propun cei care dețin vremelnic conducerea țării! Să fim pregătiți să ne împotrivim dacă nu suntem de acord cu acest drum sau să punem umărul dacă ne place!

Altfel, ne expunem riscului să devenim pe nesimțite ceea ce nu am fi crezut niciodată că vom fi. Cam cum s-au trezit rușii „rașiști”, deși în fiecare an au sărbătorit cu mare fast victoria asupra nazismului.