Comisia Europeană a propus o măsură excepțională finanțată din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru a permite statelor membre să plătească o sumă forfetară unică fermierilor și întreprinderilor agroalimentare afectate de creșteri semnificative ale costurilor de producție.

După adoptarea măsurii de către colegiuitori, ea va permite statelor membre să decidă să utilizeze fonduri de până la 5 % din bugetul lor din cadrul FEADR pentru perioada 2021 – 2022 pentru a sprijini în mod direct veniturile fermierilor și IMM-urilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole. Măsura reprezintă un buget potențial de 1,4 miliarde euro pentru întreaga UE.

Statele membre trebuie să direcționeze acest sprijin către beneficiarii care sunt cei mai afectați de criza actuală și care sunt implicați în economia circulară, în gestionarea nutrienților, în utilizarea eficientă a resurselor sau în metode de producție ecologice și nepericlitante pentru climă. Fermierii și IMM-urile selectate ar putea primi până la 15 000 euro și, respectiv, 100 000 euro. Plățile trebuie efectuate până la 15 octombrie 2023.

Pentru a face uz de această posibilitate excepțională, statele membre vor avea obligația să transmită o modificare a programului (programelor) lor de dezvoltare rurală prin care se introduce această nouă măsură.

Propunerea excepțională anunțată astăzi urmează pachetului de sprijin în valoare de 500 de milioane euro pentru fermierii din UE, adoptat la 23 martie în cadrul Comunicării privind „Garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare”.

Prin aceste două măsuri, Comisia încurajează statele membre să sprijine fermierii implicați în practici sustenabile.

În plus, în acest context, Comisia intensifică monitorizarea principalelor piețe agricole afectate de război. În urma unei decizii publicate luni, statele membre vor avea obligația să notifice Comisiei nivelul lor lunar de stocuri de cereale, semințe oleaginoase, orez și semințe certificate ale acestor produse, care sunt deținute de producători, angrosiști și operatori relevanți. Comisia Europeană a lansat și un tablou de indicatori specifici care prezintă statistici detaliate și actualizate privind prețurile, producția și comerțul cu grâu pentru morărit, porumb, orz, rapiță, ulei de floarea-soarelui și boabe de soia la nivelul UE și la nivel mondial. El oferă operatorilor de pe piață o imagine exactă și actualizată a disponibilității mărfurilor esențiale din sfera alimentelor și a hranei pentru animale.

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu