Miopii

Discuții telefonice interminabile cu Vladimir Putin, apeluri la diplomație, sugestii mai mult sau mai puțin voalate la conciliatorism, inclusiv noi cedări teritoriale din partea statului agresat, armament trimis încet și cu țârâita, gaze plătite în ruble, vorbă multă, acțiuni puține.

Cam așa ar putea fi descris comportamentul Germaniei, Franței și Italiei în ultimele două luni, după ce Ucraina a câștigat categoric bătălia Kiivului, iar operațiile militare s-au mutat din nou într-un colț din Donbas nesemnificativ pentru ochii cârpiți de moleșeală ai vest-europenilor.

Olaf Scholz, Emmanuel Macron, Mario Draghi sunt tot atâtea sinonime moderne pentru Neville Chamberlain, întruchipări ale lipsei de viziune, incapacității de reacție la schimbare, comodității suicidale.

În pofida vorbelor mari ale lui Scholz despre Zeitenwende, o schimbare epocală în politica germană și, prin extindere, cea europeană, cei trei lideri sunt incapabili și total lipsiți de voința reală de a ieși de pe făgașul bătătorit pe care au mers statele vest-europene timp de trei decenii: acela al unor compromisuri tot mai înjositoare cu puteri autoritare revizioniste precum Rusia, China și Iran, de dragul unor beneficii economice imediate pentru niște elite tot mai lacome. Compromisurile, așa înjositoare cum au fost, nici măcar nu ar fi putut fi obținute de acești pigmei militari (Franța, cea mai răsărită putere militară a Europei, a eșuat recent lamentabil în Mali, de pildă), dacă nu ar fi profitat de faptul că se află sub umbrela protectoare a forței militare americane împotriva căreia, culmea, tot clevetesc meschin.

Miopia liderilor din Germania, Franța și Italia este de bună seamă uluitoare, devreme ce nu pot înțelege că orice nou compromis privitor la Ucraina, care va putea fi prezentat de Vladimir Putin drept o victorie, atât în Rusia, cât și în fața unor audiențe mai puțin partizane de pe mapamond, înseamnă un imens pas înainte către declinul Europei. Finalul căii presupuse de Scholz & co., echivalentă cu înlăturarea actualei ordini mondiale bazate pe dreptul internațional și retragerea SUA, Marii Britanii și a restului lumii anglo-saxone într-un splendid izolaționism nu înseamnă decât transformarea fragilei construcții europene, adeseori dezbinate și incapabile militar, într-o pradă ușoară pentru competitori precum China și Rusia.

Orice costuri ar presupune acum penalizarea Rusiei pentru comportamentul ei delincvent pe scena internațională ar trebui asumate de vest-europeni cu stoicism și înțelepciunea că ele preîntâmpină consecințe încă și mai dezastruoase în viitor.

Deja s-a văzut ce a însemnat conciliatorismul din 2014 și adâncirea dependenței energetice de Rusia, în locul diversificării surselor de aprovizionare cu hidrocarburi: deși aparent Europa a beneficiat de petrol și gaze naturale ieftine, tot profitul rezultat se va duce acum pe ajutorarea refugiaților, reconstrucția Ucrainei și, mai ales, pe teribila inflație generată de explozia prețurilor la resursele de energie și destrămarea unor lanțuri logistice mondiale.

Nici nu mai trebuie menționată o altă consecință majoră a miopiei vest-europenilor, respectiv aceea că est-europenii, de la Tallin, Vilnius și Varșovia, până la Bratislava, București și Sofia, vor fi cu mult mai reticenți față de orice proiecte strategice ale Berlinului și Parisului, centre șovăielnice și nesigure, și vor miza în schimb încă și mai hotărât decât până acum pe alianța cu lumea anglo-saxonă.

Nu în ultimul rând, unde a dispărut demnitatea europenilor? Cum pot ei oare suporta ca televiziunea publică din Rusia să vehiculeze în fiecare seară minciunile, insultele și amenințările revoltătoare ale lingătorilor de dos ai lui Vladimir Putin – siniștrii Soloviov, Simonian, Skabeieva et eiusdem farinae ­­– cum că vor rade de pe fața pământului Berlinul și Parisul cu bombe nucleare (bis), că Germania urmează a intra în colaps din cauza crizei economice și a refugiaților, că întreaga cultură occidentală este decadentă, că Rusia se află într-un conflict perpetuu cu Vestul, care în zece ani se va duce de râpă, astfel încât este o adevărată binecuvântare pentru tinerii ruși că nu vor mai avea acces la universitățile occidentale?

În consecință, Germania, Franța și Italia ar trebui degrabă să abandoneze comportamentul descris în primul paragraf al acestui articol și să întreprindă următoarele măsuri:

1. să înceteze orice apeluri la negocieri care ar sugera fie și foarte vag noi concesii din partea Ucrainei de dragul menajării Rusiei și a președintelui său – cine vrea să sature expansionismul lui Vladimir Putin nu are decât să cedeze din propriul său teritoriu național, dar nu are absolut niciun drept de a pretinde Kiivului cedări teritoriale;
2. să condiționeze orice posibil acord de încetare a focului de retragerea trupelor ruse și separatiste cel puțin până pe aliniamentele anterioare datei de 24 februarie 2022, precum și de anularea recunoașterii independenței statelor marionetă Luhansk și Donețk;
3. să sprijine militar cât mai temeinic Ucraina, prin trimiterea cât mai rapidă a noi piese de artilerie, blindate și tancuri, lansatoare multiple de rachete, care să permită forțelor armate ucrainene să reziste atacurilor rusești și să treacă la contraofensivă pentru eliberarea prin forță a teritoriilor ocupate de Rusia în cazul în care Moscova nu va admite să se retragă de bunăvoie.